‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMADRM: Din cauza secetei, recolta de cereale ar putea fi compromisă în proporție de...

MADRM: Din cauza secetei, recolta de cereale ar putea fi compromisă în proporție de până la 40-50%

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU și reprezentantul FAO în Republica Moldova, Raimund Jehle, au discutat necesitățile actuale ale sectorului agricol și alimentar din Moldova pentru a depăși efectele negative ale pandemiei COVID-19.

Principalul subiect abordat a vizat impactul social economic al secetei și crizei provocate de pandemia de COVID-19 asupra agriculturii, alimentației și nivelului de trai al populației din țara noastră, în special din mediul rural.

Alte aspecte importante ale discuției s-au axat pe situația dificilă a fermierilor mici, care întâmpină probleme în comercializarea producției și situația din sectorul vitivinicol din cauza perturbărilor în comerț și consum.

‹ adv ›

În contextul provocărilor multiple pentru agricultura și securitatea alimentară din țară, FAO a anunțat că va întreprinde mai multe măsuri de asistență pentru Republica Moldova, inclusiv monitorizarea și analiza consecințelor COVID-19 în agricultură și alimentație precum și mobilizarea resurselor necesare pentru depășirea acestora.

De asemenea, vor fi estimate efectele lipsei de precipitații asupra roadei cerealelor de toamnă și a problemelor din sezonul actual. Conform prognozelor, din cauza secetei roada de cereale ar putea fi compromisă până la 40-50%.

Totodată, s-a decis organizarea unei videoconferințe cu miniștrii agriculturii țărilor vecine pentru a discuta și analiza în comun acțiunile necesare pentru menținerea unui nivel adecvat al securității alimentare în regiune.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›