‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleMihai Negrescu: Soiurile de nuc neproductive trebuie înlocuite. Mai avem 253 de ha ce...

Mihai Negrescu: Soiurile de nuc neproductive trebuie înlocuite. Mai avem 253 de ha ce trebuie supraltoite

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Mihai Negrescu este responsabil de producere în cadrul SRL Fundația-Prod, care are în gestiune 570 de ha de livezi de nuc în raioanele Leova și Telenești. 

Prima livadă a fost plantată în anul 2014 cu soiuri moldovenești cum ar fi Cazacu, Călărași. Dar după câțiva ani au înțeles că aceste soiuri au un potențial scăzut, sunt mai puțin rezistente la înghețurile târzii de primăvară, iar calitatea miezului este redusă.

Astfel, au decis să realtoiască suprafețele înființate și au ales soiurile de perspectivă, care să le ofere recoltă indiferent de condițiile climaterice.

‹ adv ›

În cadrul Conferinței Naționale a Nucicultorilor din Moldova, acesta a povestit despre experiența companiei în ceea ce privește soiurile moldovenești și cele străine, dar și despre rezultatele obținute în urma supraltoirii livezilor de nuc.

„Inițial, s-a decis plantarea livezilor cu soiuri moldovenești pentru că nu aveam acces la informații despre soiurile americane sau franceze. Dar, după ceva timp, am înțeles că aceste soiuri nu au viitor și că investițiile pe care le facem sunt inutile. Continuarea exploatării unei livezi cu sortiment învechit practic, vă condamnă la cheltuieli suplimentare și așteptări ce nu se vor realiza”.

În anul 2015, au înființat o livadă cu soiul american Chandler. Potrivit lui Mihai Negrescu, aceasta a fost o decizie corectă, ce a plasat compania pe o nouă treaptă în dezvoltare. 

„În 2015 am plantat cu soiul Chandler 61 de ha și am supraltoit prima suprafață din livada plantată. Am reușit să ne convingem din propria experiență că supraltoirea este o soluție reușită în cazul livezilor cu soiuri învechite. La împlinirea a 2 ani de la altoire, ramurile au atins grosimea de 7-8 cm și au acoperit secțiunea trunchiului. Acest fapt reprezintă un plus față de înființarea unei noi plantații. Astfel spus, după realtoire pomii se dezvoltă mult mai rapid și formează coroana”. 

În următoarea perioadă de timp, urmează să supraltoiască alte 253 de ha. 

„În livada realtoită în anul 2015 deja avem recolte și randament stabil, care nu a depins de fluctuațiile de temperatură, lipsa de precipitații și polenizare. În anul 2020 am altoit 66 de ha. În plantația de la Telenești avem o rată de succes de 99%, iar la Leova 97%. Cu părere de rău, ploile care s-au înregistrat în perioada mai-iunie curent au diminuat rata de succes. Astfel că, am altoit 90 de ha, la Telenești avem o rată de succes de 95% și 88% la Leova. Cu toate acestea, credem că este un rezultat bun și nu avem timp de pierdut, trebuia cât mai repede să realtoim și suprafețele rămase”. 

‹ adv ›

Specialistul a spus că deși Republica Moldova se regăsește în top 10 țări exportatoare de miez de nucă, perspectivele nu sunt la fel de optimiste, iar Moldova nu se va menține foarte mult în acest top, dacă nu se vor întreprinde măsuri de ameliorare și sporire a sortimentului și productivității livezilor de nuci. 

„Practic, Republica Moldova nu valorifică la justa valoare terenurile care au fost destinate pentru înființarea plantațiilor de nuci și aici ne referim și la soiuri, dar și la schemele de plantare. Astfel că, îndemn și pe alți producători să aleagă altoirea pentru plantațiile de nuci înființate anterior cu soiuri neproductive”. 

Soiurile moldovenești nu pot concura cu soiurile americane, franceze care au fost elaborate în cadrul unor cercetări efectuate pe parcursul mai multor ani, a mai adăugat Mihai Negrescu. 

„Soiurile moldovenești au fost elaborate din flora spontană și nu au fost testate în condiții de producere în livezi cu densități înalte. Astfel că, trebuie să ne dezicem de soiurile moldovenești cu excepția Pescianski și Cogâlniceanu. Din experiența proprie, soiurile moldovenești sunt foarte vulnerabile atât la fluctuațiile de temperatură, intemperii, cum au fost ploile din anul curent, care au împiedicat polenizarea, cât și la alți factori care apar în fiecare an, respectiv nu putem obține recolte adevărate. Calitatea miezului la aceste soiuri este una redusă, mai ales în condiții cu temperaturi de peste 350C în luna august”.

O altă problemă a soiurilor moldovenești este și faptul că acestea nu pot fi recoltate mecanizat, iar forța de muncă este din ce în ce mai puțin accesibilă pentru producătorii de nuci. Spargerea manuală nu va fi un proces infinit, astfel că nucicultorii trebuie să se orienteze către procesarea primară mecanizată.

‹ adv ›

Într-un final, realtoirea pomilor vine în ajutorul celor care au în plantațiile ori gospodăriile lor pomi care dau producții slabe și necalitative.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›