‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova a înregistrat cea mai mare producere de vinuri din ultimii 7 ani

Moldova a înregistrat cea mai mare producere de vinuri din ultimii 7 ani

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În anul 2017, Republica Moldova a înregistrat cea mai mare producere de vinuri din ultimii 7 ani, circa 18 mln dal, iar 20 de agenți economici din domeniu au beneficiat de circa 18,5 mln de lei pentru investițiile făcute în utilajele de procesare a strugurilor. Rezultatele, tendințele și inovațiile din sectorul vitivinicol, înregistrate pe parcursul anului trecut, au fost prezentate în cadrul primei ediții a Conferinței Naționale „Anul Vitivinicol 2017”, eveniment organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).

În debutul Conferinței, Directorul Oficiul Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin a vorbit despre principalele piețe de distribuire a vinurilor din țara noastră, precizând că anul trecut a sporit valoarea vinului exportat peste hotarele țării noastre.

„Vinul Moldovei devine un produs tot mai cunoscut pe piețele internaționale și tot mai solicitat de consumatorii externi. Creșterea volumului de exporturi a înregistrat o tendință ascendentă, însă marea performanță este că am reușit să creștem valoarea vinului exportat peste hotarele țării. Costul actual per litru este net mai mare în anul 2017, comparativ cu anii precedenți, cu circa 7,6%. Acest lucru înseamnă că piețele externe sunt pregătite să plătească mai mult pentru un produs de calitate înaltă așa cum este Vinul Moldovei”, a comunicat Directorul Oficiul Național al Viei și Vinului. De asemenea, Gheorghe Arpentin a mai subliniat că 60 la sută din vinul Moldovei  a fost exportat în țările membre UE și Asia.

La eveniment a participat și șefa misiunii USAID Moldova, Karen Hillard, care a precizat că vinurile moldovenești sunt exportate în peste 63 țări din întreaga lume și că acestea sunt de o calitate conform standardelor internaționale.

„Moldova este în topul țărilor europene după numărul de medalii la concursurile internaționale vinicole. Peste 380 de medalii de aur, argint și bronz ce atestă calitatea înaltă a vinului Moldovei. Vă felicit pentru eforturile depuse în asigurarea calității. Viitorul vinului Moldovei înseamnă calitate conform standardelor internaționale. Tot în anul trecut, Uniunea Europeană a devenit prima piață țintă pentru vinul îmbuteliat. Cu o creștere a exporturilor totale de vin peste 15%. Mai mult decât atât, vinurile moldovenești sunt exportate în peste 63 de țări din lume”, a subliniat, șefa misiunii USAID Moldova, Karen Hillard.

‹ adv ›

În cadrul evenimentului Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Vasile Luca a prezentat politicile pentru sectorul vitivinicol.

„Obiectivul general este de a moderniza sectorul vitivinicol și a spori competitivitatea ramurii și creșterii exporturilor de produse vitivinicole. În acest context, perfecționăm baza legislativ-normativă din domeniu și o armonizăm cu cadrul legislativ al Uniunii Europene. De asemenea, oferim susținere producătorilor vitivinicoli, prin subvenționarea pentru investițiile făcute în sector. Pe parcursul, anului trecut circa 20 de agenți economici ce au investit în modernizarea sectorului vitivinicol și au procurat utilajele de procesare a strugurilor, au beneficiat de subvenții în valoare totală de circa 18,5 mln de lei”, a comunicat Secretarul de Stat, Vasile Luca.

Potrivit ONVV cererea față de vinul moldovenesc îmbuteliat a continuat să crească în anul 2017. Astfel, țara noastră, exportă circa 29% de vin îmbuteliat, din valoarea totală a vinului exportat.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›