Moldova are nevoie de o strategie anti-secetă

Factorii guvernamentali decizionali împreună cu ştiinţa au datoria să elaboreze un program pentru contracararea secetei.

Este vorba de un program de interes naţional, a cărui susţinere financiară va da curs unei dezvoltări durabile şi performante a agriculturii şi ruralului moldovenesc.

Moldova, ca şi multe alte ţări din lume, se confruntă frecvent cu o secetă ce afectează grav plantele, viaţa animalelor, a oamenilor şi, în final, economia naţională.

Accelerarea fenomenului de secetă, aridizarea şi deşertificarea au fost cauzate şi continuă să se agraveze ca urmare a neglijării, de multe ori totale, a efectelor negative pe care progresul tehnologic şi industrializarea intensivă le exercită asupra mediului, în special, asupra climatului.

Evaluări globale

Tabloul general al efectelor secetei, bine cunoscut de altfel, suferă modificări majore începând cu deceniul al 7-lea al secolului trecut, ca urmare a amplificării schimbărilor climatice globale.

Al treilea Raport de Evaluare al Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbări Climatice (IPCC), finalizat în anul 2001, indică o creştere a temperaturii medii globale a aerului la suprafaţa planetei cu aproximativ 0,6°C, în cursul secolului al XX-lea.

Acelaşi Raport estimează o creştere a temperaturilor medii la nivel global cu 1,4 şi 5,8°C, în decursul perioadei 1990-2100. Comisia Interguvernamentală pentru Schimbări Climatice a estimat că, până în anul 2100, nivelul mărilor şi oceanelor va creşte cu 9 până la 88 centimetri, ceea ce va pune probleme serioase statelor insulare mici şi, în general, tuturor zonelor aflate aproape de nivelul mării.

Principalul mijloc de contracarare a secetei este apa utilizată raţional pentru irigaţii. Problema valorificării optime a apei, de orice provenienţă, trebuie privită ca un obiectiv major al cercetării ştiinţifice, al tuturor factorilor implicaţi în dezvoltarea viitoare a societăţii.

Apa va deveni „cheia de boltă“ a sustenabilităţii şi, de ce să nu spunem, a prezentului şi viitorului omenirii. Instalarea procesului de încălzire globală şi a efectelor sale complexe (valuri de căldură, inundaţii, uragane, furtuni, tornade, secetă, aridizare, deşertificare) antrenează inevitabil şi în cascadă ameninţări drastice privind restrângerea biodiversităţii, reducerea şi degradarea resurselor de sol pretabil pentru agricultură, a resurselor de apă dulce şi a calităţii acestora, a surselor furnizoare de energie.

În mod concis, seceta, ca manifestare dramatică a noilor condiţii de mediu, impune crearea unei solidarităţi naţionale veridice şi direcţionate constructiv.

Considerăm că factorii guvernamentali decizionali împreună cu ştiinţa au datoria să elaboreze un program pentru contracararea secetei. Este vorba de un program de interes naţional, a cărui susţinere financiară va da curs unei dezvoltări durabile şi performante a agriculturii şi ruralului moldovenesc.

Căi şi măsuri de urmat

Din analiza succeselor şi a unor nereuşite înregistrate în practicarea şi dezvoltarea agriculturii irigate în lume, s-au evidenţiat principalele căi de urmat, ce ar trebui să fie în atenţia specialiştilor şi autorităţilor statelor, imediat şi cu aplicabilitate pentru o perioadă mai mare de ani.

Deci, ce măsuri se impun pentru a asigura durabilitatea agriculturii irigate şi securitatea alimentară a populaţiei?

Utilizarea durabilă a resurselor de apă în agricultură, prin:

• Controlul strict al cererilor de apă, pentru a planifica şi urmări distribuţia ei corectă şi contorizarea cantităţilor distribuite la nivelul întreprinderilor. Sarcinile privind managementul şi funcţiile de control trebuie să fie complet separate.
• Adoptarea de programe şi strategii pentru economisirea efectivă a apei în toate sectoarele economice şi de susţinere a consumului în agricultură, cu monitorizarea clară a performanţelor.
• Creşterea productivităţii la apa consumată (irigaţia prin picurare).
• Reutilizarea şi recircularea unor surse de apă neconvenţionale.
• Participarea utilizatorilor de apă la planificarea, finanţarea şi administrarea lucrărilor ce privesc folosirea apei în agricultură.
• Antrenarea organizaţiilor şi agenţiilor neguvernamentale în adoptarea şi susţinerea deciziilor.
• Evaluarea adecvată a potenţialului agricol şi a solurilor, resurselor de apă, condiţiilor climatice şi a altor resurse în vederea suportării unui risc minim în caz de evenimente neprevăzute, precum seceta excesivă, catastrofele naturale şi ecologice, ce ar reduce sau ar face imposibilă folosirea apei în agricultură.
• Participarea firmelor private în creşterea gradului de oferte al serviciilor în irigaţii. Problemele care pot fi soluţionate mai eficient prin mijloace private nu ar trebui menţinute în sarcina administraţiei publice.
• Aplicarea puterii legii (actelor normative) fără discriminare şi sincope.
• Alocarea de investiţii susţinute pentru reabilitarea şi modernizarea amenajărilor de irigaţii existente şi realizarea de amenajări noi.
• Promovarea şi susţinerea economiei de piaţă liberă şi încurajarea fermierilor la valorificarea producţiilor obţinute pe terenurile irigate.
• Elasticitate şi echitate în tarifarea apei, pentru a fi accesibilă la irigarea culturilor tuturor categoriilor de fermieri. Luarea deciziilor şi managementul financiar trebuie să fie transparente.
• Intervenţia statului pentru a acoperi o parte din costurile de întreţinere şi exploatare a lucrărilor de irigaţii.
• Utilizarea unor sisteme eficiente pentru creşterea gradului de colectare a tarifelor datorate de către utilizatorii de apă.

A venit, în sfârşit, vremea ca agricultura în general şi cea irigată în special să beneficieze de atenţia şi sprijinul total pe care le merită atât din partea specialiştilor, guvernanţilor şi politicienilor, cât şi a oamenilor de rând, spre binele şi durabilitatea omenirii.

Apele acoperă 71% din suprafaţa globului pământesc, dar numai 2,5% din volumul total revine apei dulci. Ca urmare a exploziei demografice şi a intensificării utilizării apei la nivel mondial, în tot mai multe domenii de activitate resursele de apă dulce disponibile scad treptat şi substanţial.

Astfel, de la 7 000 m3/an /cap de locuitor, ce reveneau în anul 2000, se estimează o diminuare de până la 5 100 m3/an/cap de locuitor în anul 2025.

Dintre principalele sectoare care folosesc cantităţi mari de apă, se detaşează agricultura, ca fiind cel mai mare utilizator de apă dulce. O evaluare făcută în anul 2000 indică că aceasta a folosit 67% din totalul apei dulci disponibile.

Pentru anul 2025 se prevede o creştere a cerinţelor de apă ale agriculturii de 1,2 ori, ale industriei de 1,5 ori, iar a consumului casnic de 1,8 ori.

Utilizarea apei pentru irigaţii, principalul mijloc de contracarare a secetei, a fost extinsă la nivel mondial în anul 1995, pe 253 milioane de hectare, în anul 2005 ajungând la 330 milioane de hectare.

În Republică Moldova seceta se repetă cu o frecvenţă de 3-5 ani şi cuprinde, în general, partea de sud şi de centru a ţării. Probabilitatea apariţiei secetelor foarte puternice în aceste zone este de cca. 11- 41%. (la ≤50% din norma climatică a precipitaţiilor şi 50-55% a umezelii din sol la capacitatea de câmp).

Seceta conduce la pierderi importante (de la 10 până la 60%) din recolta agricolă, pârjolirea învelişului vegetal şi afectarea indirectă a sectorului zootehnic. Secarea râurilor şi scăderea nivelului apelor subterane poate pune în dificultate aprovizionarea localităţilor cu apă potabilă.

Pe lângă secetele anuale, în Moldova sunt prezente și secete sezoniere, care scad substanțial recolta culturilor agricole. Deosebit de dăunătoare sunt perioadele secetoase în fazele critice de formare a recoltei, când seceta atmosferică coincide cu cea de sol și fiziologică. Drept urmare, pierderile recoltei din caza secetei pot fi catastrofale.           

În Republica Moldova, până la iniţierea reformei funciare, sistemele de irigare acopereau 457 mii ha, sau 16% din suprafaţa totală a terenurilor agricole. În prezent, peste 30 mii ha de terenuri agricole au suprafeţe cu infrastructură amenajată pentru irigaţii.

Potenţialul economic irigabil din Republica Moldova, reieșind din sursele de apă ale republicii, poate fi de peste 300 mii ha, ceea ce reprezintă mai mult de 20% din suprafaţa arabilă. Avem în ţara noastră posibilităţi nevalorificate de potenţial de irigare, atât prin folosirea apelor curgătoare cât si prin crearea bazinelor de acumulare. 

BIBLIOGRAFIE

• Fala A. Îndrumar pentru irigarea la scară mică, Proiectul Creşterii Producţiei Alimentare 2KR, Chişinău, 2006, 36 p.
• Gumovschi A. Se impune o strategie antisecetă, Fin Consultant 5/2011, p.72- 78. 
• Gumovschi A. Irigarea culturilor agricole. Chişinău, 2020. 40 p.