‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 15 noiembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova nu-și îndeplinește angajamentele din Acordul de Asociere RM-UE la capitolul agricultură și dezvoltare...

Moldova nu-și îndeplinește angajamentele din Acordul de Asociere RM-UE la capitolul agricultură și dezvoltare rurală

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Gradul de realizare a angajamentelor asumate de Republica Moldova în baza Acordului de Asociere RM-UE la capitolul agricultură și dezvoltare rurală este unul foarte scăzut. La această concluzie au ajuns analiștii Institutului pentru Reforme și Politici Europene (IPRE) după ce au evaluat, în cadrul unei analize tematice, care este nivelul de realizare a măsurilor planificate, precum și a nivelului de transpunere a Regulamentelor și Directivelor UE în legislația națională, după aproximativ un an și jumătate de la aprobarea Planului de acțiuni.

Astfel, nivelul de realizare a măsurilor pentru implementarea celor 8 angajamente prevăzute în Capitolul 12, în cazul a 4 angajamente, măsurile de implementare au fost realizate cu întârziere și doar în cazul unui angajament măsurile au fost realizate în termen, iar pentru 3 angajamente, măsurile de implementare sunt în proces de realizare.

Totodată, analizând nivelul de transpunere a legislației și instrumentelor UE în 2015, situația privind cele 11 Regulamente și 2 Directive planificate a fi transpuse în perioada analizată este următoarea: 6 regulamente nu au fost realizate; pentru un regulament măsurile au fost realizate cu întârziere; transpunerea a două regulamente a fost aprobată doar de către Guvern urmând a fi aprobată și de către Parlament; un regulament a fost transpus anterior aprobării Planului de acțiuni; în cazul unui regulament, nu există nici o informație referitor la gradul de transpunere a acestuia; o Directivă a fost transpusă anterior aprobării Planului de acțiuni, pe când în cazul celei de-a doua, nu există nici o informație referitor la careva realizări.

„În procesul de realizare a prezentei analize, s-a constatat că evaluarea gradului de implementare a angajamentelor asumate de către Republica Moldova în cadrul Acordului de Asociere, este destul de dificilă, dat fiind faptul că în majoritatea cazurilor nu este prevăzut un termen concret de realizare a acestora, precum și din cauza că indiferent de numărul măsurilor de implementare prevăzute pentru fiecare angajament, nu este clar dacă acestea sunt suficiente pentru a considera realizat angajamentul respectiv. Prin urmare, propunem ca pentru perioadele ulterioare de planificare, autoritățile RM să atragă atenția asupra acestui subiect și să încerce să stabilească un termen limită sau un set minim de cerințe clare, care ar indica că angajamentele prevăzute în cadrul fiecărui Capitol al Acordului pot fi considerate realizate”, consideră analistul IPRE, Ruslan Codreanu.

‹ adv ›

Reieșind din analiza tematică, IPRE propune concentrarea tuturor eforturilor atât a Parlamentului, Guvernului, precum și a celorlalte autorități publice responsabile, pentru a depăși restanțele existente.

Acest fapt poate fi realizat prin următoarele acțiuni:

  1. Identificarea cauzelor tergiversării procesului de implementare și eliminarea acestora pentru deblocarea procesului respectiv;
  2. Scoaterea din umbră a domeniului agricultură și dezvoltare rurală și includerea acestui subiect pe agenda reformelor prioritare discutate în cadrul reuniunilor dintre Guvern și Parlament;
  3. Îmbunătățirea nivelului viitor de planificare în special ținând-se cont de necesitatea stabilirii unui termen exact de realizare a anumitor activități pentru care la etapa actuală lipsește termenul de realizare, precum și de necesitatea de a stabili un set minim de activități necesare a fi realizate în cadrul anumitor angajamente, și în dependență de realizarea acestora, să fie clar dacă angajamentul respectiv a fost sau nu atins.

IPRE reamintește că principalele angajamente asumate a fi realizate de către Guvernul Republicii Moldova în domeniul agricultură și dezvoltare rurală, sunt prevăzute în Capitolul 12 al Titlului IV al Acordului de Asociere RM-UE, precum și în Anexa VII la același Capitol. În același timp, Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru perioada 2014-2016, indică măsurile ce urmează a fi realizate în perioada respectivă pentru implementarea corespunzătoare a angajamentelor asumate.

‹ adv ›

Mai jos puteți descărca conținutul analizei.

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›