Protocolul privind cooperarea Moldovei şi Transnistriei în domeniul reglementării pisciculturii şi folosirii regionale a resurselor biologice acvatice ale râului Nistru a fost semnat în ajun la Oficiul din Chişinău al Misiunii OSCE, la şedinţa grupurilor de experţi ai părţilor.
Potrivit agenţiei „INFOTAG”, documentul a fost semnat în contextul acordurilor atinse la reuniunea în format „5+2” de la Berlin, precum şi în baza rezultatelor şedinţei experţilor din 10 iunie, „pornind de la conştientizarea necesităţii de a coopera în cadrul acţiunilor de controlare a activităţii piscicole şi sporirea eficienţei măsurilor de folosire şi păstrare a resurselor biologice”.
Părţile au convenit să coordoneze termenii, segmentele şi locurile interzise pentru pescuit; să coopereze în domeniul controlului şi combaterii braconajului; anual să facă schimb de informaţii şi documente metodice; să nu folosească informaţia obţinută în scopuri comerciale, precum şi în proiecte inovative şi internaţionale fără acordul părţilor.
Protocolul va funcţiona doi ani din momentul semnării.
Ministrul Agriculturii şi Resurselor Naturale din Transnistria, Elena Nejinskaia, a salutat aceste reguli, deoarece anterior „din cauza diferenţelor dintre câmpurile juridice din RM şi Transnistria existau cazuri când organele de control ale RM reţineau pescarii transnistreni, care pescuiau conform legislaţiei transnistrene, iar braconierii moldoveni se ascundeau de organele de control ale Transnistrie pe teritoriul RM”.
„Documentul vine să minimizeze posibilitatea unor asemenea incidente pe viitor şi să asigure posibilitatea de tragere la răspundere a braconierului indiferent pe care mal al Nistrului se află”, a spus ea.
Comentarii