vineri, 27 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
HomepageAgroEcoMOVCA - prima asociație a producătorilor ecologici din țară: Credem și muncim pentru un...

MOVCA – prima asociație a producătorilor ecologici din țară: Credem și muncim pentru un viitor ECO al Moldovei

Recomandate

Cât de importantă este asocierea pentru fermieri în condițiile Republicii Moldova? Dacă v-ați pus vreodată această întrebare și încă nu ați găsit un răspuns, exemplul asociației MOVCA vă va fi de mare ajutor.

Fondată acum aproape 5 ani în urmă, Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova (MOVCA) a ajuns a fi vocea fermierilor eco, atât în țară, cât și peste hotare.

Mai mult, MOVCA a fost prima asociație înregistrată a producătorilor eco din țară.

„La momentul fondării MOVCA, puțini credeau în această idee. Ne-am dorit o altfel de Moldovă, recunoscută și apreciată după merit, iar agricultura ecologică s-a dovedit a fi anume ceea ce merită să promovăm atât la nivel local, cât și național”, susțin fondatorii asociației.

Fondatorii asociației MOVCA

Astăzi, MOVCA numără circa 70 de membri: producători mici și mari, organisme de certificare, specialiști din domeniu, dar și organizații care acordă suport producătorilor ce au ales un viitor eco.

Culturi de câmp, legume, fructe sau chiar ceai, vin și pâine eco – sunt produsele pentru care au optat producătorii autohtoni, membri ai asociației. O bună parte din aceste produse sunt exportate cu succes peste hotare, printre cele mai solicitate fiind nucile, culturile de câmp, lavanda și vinul. Astfel, Republica Moldova ocupă locul 6 (5,2% din totalul importurilor) în clasamentul principalelor țări din care s-au importat produse în UE (datele 2018).

Procesatorii din țară au găsit parteneri de încredere datorită asociației.

„În cadrul asociației am găsit producători cu care am stabilit parteneriate și acum procesăm produse ecologice obținând un produs finit superior. În acest an, împreună cu fermierul ce produce materia primă, Alexei Micu, vom certifica producția finită. Împreună reușim să atingem multe scopuri, dar și avem mai multe proiecte pe care urmează să le implementăm. Am mers la expoziția BIOFACH, unde am aflat ce-și doresc cu adevărat consumatorii, iar ideile cu care am venit acasă în curând vor prinde viață”, ne-a spus Ludmila Castraveț, membră MOVCA.

Ludmila Castraveț

De ce este important să devii membrul asociației?

  • afli primul despre potențialii investitori sau clienți;
  • poți forma lotul necesar de produse împreună cu alți producători eco;
  • împreună, fermierii constituie o forță, iar asociația – un organ reprezentativ în fața guvernului, care luptă și apără interesele sectorului, promovează ideea de agricultură ecologică;
  • ai acces la diverse surse de informare și instruire: cursuri în agricultura ecologică, vizite de studiu locale și internaționale, platforme de instruire online;
  • poți să-ți faci cunoscut produsul în întreaga lume – participând la expoziții și târguri locale și internaționale, interacționând cu fermieri din alte țări, dar și stabilind parteneriate de succes. Participarea la BIOFACH deja a devenit o carte de vizită a Asociației;
  • poți învăța împreună cu alți membri cum să-ți promovezi produsele;
  • poți beneficia de suportul organizației People in Need, dar și al altor proiecte din țară pentru a dezvolta o afacere de succes.

„De fapt, avantaje sunt mult mai multe. Echipa, organizarea, managementul, contabilitatea, dar și proiectele implementate sunt cu adevărat utile. Este printre puținele organizații de care sunt mulțumit. Colaborează cu donatori, minister, pentru a atinge scopul nostru comun. În fiecare an apar noi idei, noi proiecte și noi persoane care au aceleași viziuni. Ce să zic, sper că așa vom dezvolta acea Moldovă pe care ne-o dorim cu toții. Produc lavanda și planific să certific plantația în curând, deoarece tendințele sunt evidente – eco”, ne-a explicat Valeriu Ciorba, producător de lavanda, membrul asociației.

Valeriu Ciorbă

Multe proiecte încă urmează, iar tot mai multă lume va afla despre fermierii mici sau mari din țară care au ales să-și petreacă aproape tot timpul în câmp sau sere pentru a obține un produs deosebit.

Totodată, este îmbucurător faptul că nu doar peste hotare, ci și în țară cererea pentru produsele eco este în creștere. Spre exemplu, familia Darii, producători de legume certificate eco, aproape că nu reușesc să acopere cererea pentru legume pe piața din regiune, datorită faptului că aceste produse sunt foarte solicitate.

„Ideea fondatorilor a fost una de succes, deoarece avem foarte mulți fermieri care sunt o adevărată mândrie a țării, despre care merită să afle și cei de peste hotare și care trebuie susținuți de fiecare dată când au nevoie. Ne bucurăm mult că reușim să fim eficienți, iar rezultatele obținute ne oferă foarte mult curaj. Împreună, vom dezvolta agricultura ecologică la un alt nivel”, ne-a spus Natalia Papuc, director executiv MOVCA.

La moment, în Republica Moldova sunt circa 100 de producători în perioada de conversie sau certificați eco. În acest an, în listă au fost incluși și 10 apicultori ce au obținut certificarea, în total fiind 11 în întreaga țară. Poate că ar părea puțin, însă majoritatea schimbărilor au avut loc în ultimii ani, astfel putem avea mult mai multă încredere că schimbările nu sunt făcute în zadar.

„Nu-mi doresc nimic mai mult, decât ca toți cei 10 nepoți ai mei să ajungă să consume eco”, ne-a spus într-un interviu Mihai Gașper, producător eco.

Credem că mult mai mulți își doresc acest lucru…

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco