‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 3 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriNicu Ulinici: Primul vin îmbuteliat a fost cea mai mare recompensă pentru munca depusă

Nicu Ulinici: Primul vin îmbuteliat a fost cea mai mare recompensă pentru munca depusă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

O vinărie veche, 5 hectare de viță de vie și exemplul tatălui său care acum un deceniu producea vin, atât i-a trebuit tânărului Nicu Ulinici pentru a-și realiza visul – să dezvolte propria cramă la care să producă vinuri cu suflet.

Nu el a ales locul, ci, mai degrabă, locul l-a ales pe el, pentru că în Valea-Trestieni din Nisporeni se nasc altfel de vinuri, vinuri ce poartă amprenta locului și reușesc să reflecte întreaga lui frumusețe și istorie.

Podgoria în care sunt crescuți strugurii se întinde pe 5 hectare, predominând soiul Sauvignon Blanc. Chiar dacă suprafețele nu sunt mari, acestea sunt suficiente pentru ca un om să-și urmeze visul.

„Via a fost plantată de tata în 2007. Pe atunci, învățam la școală, dar nu aș spune că eram pasionat de viticultură. Am absolvit Universitatea Agrară, după care am decis să lansez o afacere cu lavandă. Îmi plac mult câmpurile cu levănțică, ceea ce am reușit să realizez în acest domeniu. Totuși, undeva în suflet simțeam că ceea ce aș dori să fac sunt vinuri, vinurile proprii. Pentru aceasta atunci nu aveam suficient curaj”, povestește Nicu.

‹ adv ›

Mereu a crezut că pentru a lansa o afacere în vinificație sunt necesari mulți bani. Mai apoi, însă, a înțeles că în fața visului și muncii făcute zi de zi banii sunt un impediment infim.

„Îmi era frică, astfel ideea rămânea undeva ascunsă în mintea mea. Am început a dezvolta afacerea cu lavandă, a avea profit din aceasta. Acest profit în investeam în vinărie, inițial în hala de producere, apoi am cumpărat câte ceva din utilaje și tot așa, puțin câte puțin, vinăria a început a prinde un altfel de contur”.

Tatăl său de profesie este vinificator, astfel că multe din secretele vinurilor bune le-a învățat de la acesta.

„Tata s-a dezamăgit mult în vinificație, mai ales în perioada embargourilor. Atunci a pierdut încrederea și sănătatea. Cred că la mine de atunci totul se trage. Parcă-mi doream să demonstrez că va fi bine, iar vinăria noastră va renaște, noi vom reuși. Acum, am luat întreținerea podgoriei în mâinile mele și mă bucur de micile noastre reușite”.

Tânărul deja a obținut primul său vin produs conform tehnologiei și spune că nu-i venea să creadă că acesta este atât de bun.

„Aici nu pot să nu mulțumesc Proiectului de Competitivitate, finanțat de USAID Moldova care a fost alături practic la fiecare pas și a contribuit la visul nostru, visul familiei Ulinici. Datorită lor vinăria va fi dotată cu 7 vase pentru vinuri, presă, zdrobitoare și altele. Cred că este succesul nostru comun. Primul vin a întrecut așteptările, este minunat. În circa o lună vom îmbutelia și vinul roșu. În total, vom avea 1400 de sticle. Nu e mult, dar sperăm mult consumatorii să aprecieze munca noastră”.

‹ adv ›

De la tatăl său i-au rămas butoaiele cu camere flotante și mare i-a fost mirarea când a văzut că în acestea s-au potrivit vinurilor sale.

Cineva mi-a spus, atunci când a gustat vinul, că nu poate să creadă că în aceste butoaie s-a obținut astfel de vin. Sunt vase pentru vin de casă, dar mi-au fost de mare folos și au oferit un gust deosebit vinului”.

A dedicat mult timp fiecărui detaliu, pentru că își dorea ca acestea să reflecte tot ceea ce are el în gând.

„Elaborez conceptul etichetei din luna decembrie, dar și denumirea cramei ne era greu să o stabilim. Într-un final, am decis că acestea ar trebui să reflecte pasiunile și aspirațiile noastre. Crama Ulinici este despre familia noastră, despre munca pe care o depunem, despre tot ceea ce suntem noi, iar simbolul include și tulpini de lavandă, afacere care a contribuit la dezvoltarea cramei. Oricum, acestea două activități vor rămâne nedezbinate. Acum 2 săptămâni, am obținut eticheta, aceasta a fost finanțată de USAID, tot reprezentanții proiectului ne-au încurajat să punem această denumire”.

Toate aceste realizări îi dau mari speranțe, astfel că planurile pentru viitor sunt ambițioase.

„Dorim să majorăm cantitatea de vinuri produsă. Acum, avem disponibile vinuri albe și rose. În această lună vom participa la prima noastră degustare de vinuri VINARIUM 2021, organizată peste hotarele țării – la București.

…Visez să ajung la producerea a 10 mii de sticle. Nu îmi doresc acest lucru pentru bani, ci pentru suflet. În vinificație, vorbim mult mai puțin de avantajele financiare și mult despre cele spirituale”.

‹ adv ›

În viitor, planifică să lanseze și o pensiune agroturistică, astfel că turiștii să vină la cramă, în podgorie. Acest lucru, însă, îl va realiza peste mai mulți ani, pentru că sunt necesare investiții esențiale.

„Cred că va fi posibil peste 10-15 ani, dar nu ne grăbim, acum savurăm momentul și ne axăm pe producerea vinurilor. Trebuie să învățăm să apreciem orice moment și, poate chiar, problemă, toate ne învăța, ne cizelează, ne fac altfel. Sunt mândru de acest vin, pentru că este o parte din sufletul nostru”.

Noi credem că tânărul Nicu Ulinici va reuși să-și realizeze visul, iar dacă doriți să contribuiți la realizarea acestuia, puteți cumpăra vinuri de la Crama Ulinici.

Fiecare produs cumpărat de la producătorii autohtoni, constituie un motiv în plus pentru ca aceștia să-și continue activitatea. Agrobiznes – împreună creăm valoare!
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›