‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 5 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPrețurile cerealelor, din nou sub presiunea problemelor regiunii Mării Negre

Prețurile cerealelor, din nou sub presiunea problemelor regiunii Mării Negre

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

După o mică revenire a prețurilor principalelor cereale – grâu și porumb, înregistrată ieri pe piața mondială a cerealelor, astăzi au urmat scăderi, iar analiștii menționează că acestea ar putea continua. Totuși, nivelul sporit de imprevizibilitate nu prima lună stăpânește piața, scrie agrobiznes.ro.

Joi, 20 octombrie, prețurile pentru grâu și-au revenit oarecum atât pe bursele de la Chicago, cât și pe Euronext, după ce ambasadorul rus a declarat că Moscova ar putea respinge prelungirea acordului privind coridorul de export al cerealelor din Ucraina începând cu noiembrie.

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat, însă, joi că este gata să stimuleze exporturile de alimente și îngrășăminte pentru a preveni o criză alimentară globală, dar situația este blocată de Statele Unite.

„SUA nu a sancționat direct exporturile agricole rusești, dar sancțiunile asupra infrastructurii de transport, asigurări, logistică și plăți pentru Rusia împiedică de a exporta îngrășăminte și substanțe chimice”, indică mesajul Moscovei.

‹ adv ›

Per general, analistul Olaf Zinke, Agrarheute, menționează că prețurile cerealelor au scăzut cu 20 de euro în această săptămână, o mică creștere fiind înregistrată ieri, iar pe 21 octombrie acestea din nou sunt afișate în scădere.

Respectiv, în ciuda faptului că estimările privind recoltele mondiale nu sunt deloc îmbucurătoare, piața cerealelor continuă să fie bulversată de războiul din Ucraina.

Analiștii menționează că prețurile ar putea continua să scadă dacă va fi prelungit acordul de export de cereale, astfel jocul prețurilor mici continuă.

‹ adv ›

La nivel regional, în contextul dublării sau chiar triplării prețurilor pentru o serie de inputuri de bază utilizate în agricultură, secetei care a afectat recoltele în mai multe zone de producere, dar și prețului mai mic oferit pentru cereale, majoritatea fermierilor se află într-o situație critică.

Pe de altă parte, nici la capitolul recolte, precum am menționat, nu stăm bine.

În raportul lunar, IGC (Consiliul Internațional pentru Cereale) își revizuiește estimarea producției mondiale de porumb în scădere la 1,166 miliarde de tone, cu 2 milioane mai puțin decât luna trecută, dar cu mult sub cifra de anul trecut de 1,217 miliarde de tone.

‹ adv ›

Principala revizuire vine pentru țările UE, cu o producție estimată de porumb în 2022 la 53,5 milioane față de aproximativ 56,2 luna trecută. IGC lasă neschimbată estimarea producției mondiale de grâu, la 792 de milioane de tone.

IGC presupune că SUA, cel mai mare exportator de porumb din lume, va putea exporta cu aproximativ 3 milioane de tone de porumb mai puțin în 2022/23.

Recolta de grâu din Argentina din acest an este probabil să scadă la 16 milioane de tone, a anunţat joi bursa de cereale Rosario.

Aceasta este o altă reducere de 0,5 milioane de tone față de prognoza anterioară. Pe de altă parte, Agritel indică faptul că bursa din Buenos Aires, indică o estimare pentru producția de grâu din Argentina de doar 15,2 milioane de tone.

Argentina este un exportator major de grâu la nivel mondial, obținând anul trecut un record de 23 de milioane de tone de grâu.

Bursa de la Rosario și-a menținut previziunile pentru recolta de porumb din sezonul 2022/23 la 56 de milioane de tone, iar cea de soia la 48 de milioane de tone. Campania de semănat a porumbului abia a fost inițiată.

Citiți aici și despre topul celor mai mari producători de porumb în lume pentru acest sezon.

Exporturile de cereale din Europa, totuși, merg foarte bine – în special din Franța, Germania, România, Polonia și Țările Baltice, după cum arată cifrele actuale de export.

Pe arena internațională se remarcă vânzarea excepțională a 40 de mii de tone de rapiță de către Franța către SUA. SUA au vândut din nou 201 mii de tone de soia Chinei și 132 de mii de tone către o destinație necunoscută. Arabia Saudită cumpără 535 de mii de tone de grâu.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›