Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie vor desfăşura o anchetă privind procurarea materialelor şi construcţia pavilionului Moldovei la expoziţia de la Milano din anul 2015. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, informaţia a fost confirmată de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
Vineri Parlamentul a decis să nu fie aplicată taxa TVA la introducerea în Moldova a materialelor folosite pentru edificarea pavilionului expoziţional. Iniţial deputaţii au fost împotriva unei asemenea decizii, propunând ca materialele să fie vândute în Italia sau pavilionul să fie cedat diasporei moldoveneşti din Italia pentru folosinţă. Însă, în cadrul discuţiilor s-a aflat că deja astăzi Moldova achită pentru păstrarea pavilionului în Italia câte 1200 de euro zilnic, precum şi să trebuie să achite penalizarea pentru neonorarea obligaţiilor.
„Avem obligaţii. Au fost termeni de instalare şi păstrare a pavilionului. Expoziţia a fost deschisă în perioada 31 mai-30 octombrie 2015. Noi trebuia să demontăm pavilionul şi să transportăm materialele în Moldova până la 31 mai 2016. După această dată noi suntem obligaţi să achităm pentru păstrarea acestuia. Taxa este de 1200 euro zilnic”, a comunicat deputaţilor viceministrul Economiei, Valeriu Triboi.
Potrivit spuselor sale, valoarea materialelor folosite pentru edificarea pavilionului la Milano este de 998 382 euro, iar transportarea acestora în Moldova ar costa 731 mii lei (peste 30 de mii de euro).
Aflând despre necesitatea de a achita arenda, deputaţii au votat pentru adoptarea concomitentă în două lecturi a hotărârii de transportare a materialelor în Moldova şi scutirea de TVA la importul lor.
„Nu este clar de ce Moldova a cheltuit o sumă atât de mare de participare la expoziţie şi construcţia pavilionului – circa 2 mil. de euro. Spre comparaţie – Estonia a cheltuit 3,7 mil. de euro pentru un pavilion de 1200 m.p., atunci când pavilionul Moldovei avea o suprafaţă de 200 m.p. Deja m-am adresat la Procuratura Generală în acest sens”, a spus deputatul din Partidul Liberal, Alina Zotea.
Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a presupus că „Moldova a vrut să infirme opinia că este cea mai săracă ţară din Europa”.
Deputatul din Partidul Socialiştilor, Vladimir Ţurcan, a exprimat nedumerire în legătură cu materialele care s-au folosit la expoziţie şi urmează a fi transportate la Chişinău.
„În listă vedem robinete pentru bideu, cabine de duş, scaune a câte 620 de euro fiecare, toaletă de 2700 de euro. Nu chiar înţeleg, aceasta s-a folosit la expoziţie, este vorba despre spălare de bani sau în acest mod s-a vrut de a asigura pe cineva cu materiale de construcţie. În acest sens, de asemenea, m-am adresat la Procuratura Generală”, a informat Ţurcan.
Deputaţii au susţinut propunerea lui Andrian Candu de a transporta materialele la Chişinău, pentru ca „obiectul anchetei să fie pe loc şi anchetatorilor să le fie mai uşor”.
Comentarii