‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProducător: România nu mai este o piață externă certă pentru grâul moldovenesc

Producător: România nu mai este o piață externă certă pentru grâul moldovenesc

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Singura piață externă unde își pot livra producția producătorii de grâu din Republica Moldova, cea din România, nu mai este certă din cauza grâului care vine din Ucraina la un preț mai mic decât cel al grâului moldovenesc.

Nicolae Sprîncean, agricultor din raionul Criuleni, a declarat că a încheiat un contract în România, dar nu l-a îndeplinit, scrie IPN.

„Ne-am înțeles să-mi ia grâul cu 310 dolari/tonă (aproximativ 6 lei moldovenești per kilogram), însă am ajuns acasă și m-au sunat să-mi spună că mai mult de 290 de dolari per tonă nu pot să-mi dea”, a spus agricultorul.

Prețurile la grâu depind de bursele internaționale, iar Moldova nu le poate influența semnificativ. 

„Cunoaștem foarte bine cum are loc formarea prețurilor, în funcție de cerere și ofertă. Prețul este format și de jucătorii principali, exportatori”, a declarat Viaceslav Grigorița, șeful Direcției politici în sectorul vegetal la Ministerul Agriculturii.

‹ adv ›

Funcționarul susține că guvernul ajută agricultorii moldoveni prin compensarea până la 100% a valorii accizei la motorină, precum și prin mecanismul de subvenționare.

Menționăm că, reprezentanții Asociațiilor producătorilor și exportatorilor de produse agricole și cereale au avut astăzi, 26 august, o ședință la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, unde au prezentat un sumar al problemelor cu privire la livrările de cereale prin intermediul transportului feroviar.

Aceștia au spus că, din cauza blocării porturilor din Ucraina, exportatorii sunt nevoiți să-și modifice traseele, utilizând căi alternative de transport. În aceste condiții, traficul feroviar de mărfuri a devenit prea lent, motiv pentru care loturile de mărfuri expediate nu ajung în termenii prestabiliți la destinație sau se alterează. 

‹ adv ›

Astfel, au solicitat reducerea timpului de așteptare și în cazul camioanelor la punctele de trecere vamale moldo-române.

Responsabilii de la Î.S. Calea Ferată din Moldova au declarat că, în prezent, atenția este focusată pe îmbunătățirea infrastructurii feroviare pentru a facilita operațiunile internaționale de transport de marfă și că partea română are nevoie de o perioadă de restructurare și adaptare la volumul de activități economice curente.

De menționat că, în Republica Moldova, în anul trecut s-au recoltat 1,551 milioane de tone de grâu, ceea ce reprezintă o recoltă record pentru ultimii 30 de ani.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›