‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-1.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducători de sfeclă de zahăr: Suntem în situația în care ne gândim dacă vom...

Producători de sfeclă de zahăr: Suntem în situația în care ne gândim dacă vom mai cultiva această cultură

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Dacă la începutul sezonului specialiștii erau destul de optimiști și prognozau o recoltă bună de sfeclă de zahăr, iar producătorii așteptau profituri pe măsură, acum când au început recoltarea aceștia s-au ciocnit cu primele dezamăgiri.

Astfel, o parte din fermieri spun că înregistrează recolte destul de bune, dar din cauza impurităților nu vor reuși nici să-și restituie cheltuielile suportate. În aceste condiții, unica soluție propusă de producători este implicarea statului prin acordarea subvențiilor, ori în câțiva ani riscăm să importăm zahăr de peste hotare, spun ei.

Ion Moroi, directorul SRL „Careul Prim” din satul Ilenuța, raionul Fălești, a menționat pentru Agrobiznes, că situația creată îl face să se gândească dacă va mai cultiva sfecla pentru zahăr sau va renunța la această cultură.

„Am însămânțat 41 de hectare cu sfeclă de zahăr și la moment deja am finalizat recoltarea acesteia. De pe întreaga suprafață am obținut 1927 de tone recoltă fizică, dintre care după calcularea impurităților am rămas cu 1322 de tone. Atunci când am semnat contractul cu fabrica ne-au promis un preț mai mare, dar acum la recoltare a fost micșorat cu 85 de lei la tonă. Suplimentar, nu ni se achită nimic pentru saharitate. În anii precedenți, ni se achita câte 50 de lei dacă procentul de saharitate era mai mare de 16%, în anul curent nimic. Am obținut circa 50 de tone de sfeclă la hectar recoltă fizică și am ajuns la 36 de tone din cauza impurităților. Adică circa 30% de impurități, sau câte 4 mii de lei la hectar pierderi. Am așa o întrebare: ce recolte trebuie să obținem ca să ajungem să avem și un profit? Am ajuns în situația dată din cauza secetei, desigur că un rol important îl are și micșorarea prețului la zahăr pe piața mondială, dar în anii precedenți când fabricile de zahăr aveau supra-profit din cauza că prețul la zahăr era foarte mare, atunci ei nu s-au împărțit cu noi. O altă problemă este și faptul că până la moment fabrica de la Cupcini Zahăr-Nord păstrează prețurile conform contractului, adică de 700 de lei pentru fiecare tonă și mai achită și 50 de lei dacă zaharitatea este mai mare de 16%. Chiar dacă recolta curată a fost de 36 de tone/ha înregistrez pierderi de circa 100 mii lei. Erau timpuri când o recoltă de 36 de tone/ha ne aducea profit simțitor, de circa 5-6 mii de lei la hectar. Cu părere de rău, în anul curent am înregistrat doar pierderi. Acum sunt în situația în care mă gândesc dacă merită să mai cultiv această cultură. Și nu doar eu, dar se gândesc așa mai mulți colegi, iar aceasta va fi o lovitură pentru industria zahărului din Republica Moldova. Fabrica fără producător nu poate face nimic. Producătorul a avut întodeauna de suferit, chiar astăzi am aflat că a fost micșorat prețul la porumb de la 2,50 lei până la 2,30 lei”, ne-a mai spus producătorul.

‹ adv ›

Mihail Goncearenco, directorul SRL „AgroPapuros” din satul Mărăndeni, raionul Făleşti, este în aceeași situație. Chiar dacă a reușit să obțină recolte mai mari la hectar, din cauza impurităților ajunge cu greu să-și acopere cheltuielile.

„În anul curent, am avut însămânțate 250 de hectare cu sfeclă pentru zahăr. Până la moment, am reușit să recoltăm 115 hectare. Recolta medie la hectar, masă curată avem 41 tone. Dar masa fizică obținută este de peste 50 t/ha. Cu toate că avem o recoltă destul de mare avem mai multe probleme din cauza că la sfecla pentru zahăr cheltuielile la hectar sunt destul de mari. În anul curent, încă nu am reușit să fac un calcul, dar după practica anului precedent la un hectar au fost cheltuite 28 mii de lei. Nu reușim să ne recuperăm cheltuielile, mai mult, avem un deficit de circa 3 mii de lei la fiecare hectar. Sper ca măcar de pe suprafața rămasă să avem o recoltă mai mare și astfel să reușim să acoperim o parte din pierderile înregistrate la recoltarea celor 115 hectare. Am înregistrat 19,8% de impurități. Problema impurităților este cauzată de secetă, dar rămâne să ne răspundă la această întrebare cercetărorii deoarece presupun că ar putea fi vorba și de o boală. Sunt câmpuri pe care au avut parte de precipitații, dar tot înregistrează rădăcini cu putrefacție. La moment, pot spune că am investi foarte mult în această cultură, am procurat o combină de recoltat, un tractor special pentru semănat. Ne-am dori să cultivăm și pe viitor sfecla pentru zahăr, dar depinde de ce profit vom înregistra. Consider că, statul ar trebui să se implice în soluționarea problemei date, pentru că am fost recent într-o vizită în Cehia și acolo producătorii ne-au spus că primesc subvenții de la stat. Astfel că, dacă avem nevoie de zahăr atunci statul ar trebui să ofere un suport”, a explicat fermierul pentru Agrobiznes.

Alexei Chiriac, președintele Asociației producătorilor de sfeclă de zahăr, directorul SRL „Climăuţanul Agro” din raionul Dondușeni, confirmă faptul că cheltuielile sunt destul de mari și numai cu suportul și implicarea statului s-ar mai putea salva sectorul dat.

„Anul curent este un an specific pentru cultura sfeclei de zahăr, chiar dacă am avut parte de precipitații în lunile iunie-iulie, în august a început putregaiul la rădăcina de sfeclă. Respectiv, înregistrăm pierderi mari. Din acest considerent a scăzut și nădejdea de a mai avea roade bogate. În gospodăria personală, deoarece aplicăm o tehnologie mai avansată, adică folosim îngrășăminte în cantități mai mari, nu avem un procent mare de impurități. Noi dispunem de 2450 de hectare de sfeclă pentru zahăr și am obținut în anul curent de la 33-60 tone/hectar, în dependență de teren. Problema impurităților este prezentă și în gospodăria proprie, nu este atât de gravă cum în alte localități, dar ne afectează destul de mult. Avem înregistrate impurități de 10-15% maxim. Eu cred că această problemă are mai multe cauze, în primul rând condițiile climaterice, aplicarea tehnologiilor avansate. O altă problemă cu care se confruntă producătorii care lucrează cu Sudzucker Moldova a fost micșorarea prețului de achiziție. Fabrica a explicat că această micșorare se datorează supraproducției de sfeclă. În aceste condiții și prețurile internaționale au scăzut. Investițiile sunt destul de mari, mai ales în gospodăriile care aplică tehnologii avansate, iar în urma recoltelor din anul curent nu cred că vom reuși să ne acoperim măcar cheltuielile la hectar. Așteptăm implicarea statului, dacă mai sunt interesați ca ramura dată să se dezvolte. Cultivarea sfeclei de zahăr este o ramură importantă pentru Republica Moldova, iar dacă nu vom avea susținere vor renunța la această cultură și putem ajunge în situația în care vom fi nevoiți să importăm zahărul de peste hotare”, a comentat președintele Asociației producătorilor de sfeclă de zahăr.

Solicitat de Agrobiznes să comenteze situația de pe piață, Anatolie Gorodenco, șeful Departamentului materie primă a Companiei Sudzucker Moldova a explicat care au fost cauzele ce au dus la modificarea prețurilor inițiale.

FOTO: timpul.md

„Atunci când la începutul lunii august am realizat prognoza recoltei globale și cea la hectar, după ploile abundente înregistrate în lunile iunie-iulie, așteptam o recoltă record de 55-60 de tone la hectar, iar recolta globală a fost estimată la 550-560 de mii de tone numai pentru compania Sudzucker Moldova, iar dacă luăm în calcul și cealaltă companie, Moldova-Zahăr, atunci estimările ajungeau la 800-900 de mii de tone. Cu părere de rău, seceta care a parvenit pe parcursul lunii august și septembrie, când practic nu au căzut precipitații productive, până la momentul de față avem 70 de zile fără precipitații, cu excepția unor microzone din nordul republicii, a afectat calitatea și cantitatea de sfeclă pentru zahăr. Aparatul foliar și sfecla au crescut masiv, dar seceta a influențat negativ dezvoltarea rizocarpului. Pe mai multe suprafețe atât din zona Fălești, cât și din zona de nord, a început uscarea rizocarpilor în câmp și putrefacția lor. La momentul dat, avem o cantitate deosebit de mare de rizocarpi uscați sau semiuscați, putrezi și totodată, o parte din ei sunt veșteji. În acest context, ne străduim să mergem în întâmpinarea fermierilor, deoarece ei nu poartă nici o vină. Dar nici noi procesatorii nu putem să primim sfecla necondiționat. Încercăm prin toate metodele să achiziționăm producția chiar dacă procentul de impurități este destul de mare, iar din sfecla putredă sau veștedă nu putem extrage zahăr. Cheltuielile sunt foarte mari. Dacă e să comparăm cu situația normală atunci la moment avem cheltuieli de circa 1,5-1,8 ori mai mari. Situația creată este destul de complicată, fermierii sunt și ei derutați. Dar împreună depunem eforturi pentru a depăși aceste probleme. Am purtat discuții cu fiecare producător în parte, am explicat de ce intervenim cu propunerea de a modifica prețul inițial. Și aceasta din cauza că avem o micșorare bruscă a prețului la zahăr atât în exteriorul țării, mă refer la comunitatea europeană, cât și pe piața internă. Dacă anterior exportam zahărul la prețul de 400-500 de euro tona, atunci la momentul dat prețul a scăzut până la 320-310 euro tona. În aceste condiții nu reușim să acoperim cheltuielile pentru materia primă, nemaivorbind de prelucrare, transportarea, încărcarea sfeclei, care constituie sume enorme. În acest caz, compania suportă pierderi de circa 3 mii de lei la fiecare tonă de zahăr. Mai mult ca atât, în comunitatea europeană prețul la sfecla de zahăr este de 23 de euro, noi oferim 40 euro pentru fiecare tonă. Astfel, am propus să micșorăm prețul pentru a putea împreună depăși situația creată”, a explicat Anatolie Gorodenco.

‹ adv ›

Menționăm că, compania Sudzucker este principalul exportator de zahăr pe piața comunitară.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›