Managementul bolilor și al dăunătorilor reprezintă cheia succesului în cultivarea ecologică a fructelor sâmburoase. În acest context, a fost publicată broșura FIBL (Research Institute of Organic Agriculture) Protecția culturilor sâmburoase în agricultura ecologică, adaptată pentru Moldova.
În prezent, pe lângă măsurile preventive decisive, precum alegerea soiurilor rezistente, sistemele de protecție împotriva condițiilor climatice nefavorabile, cum ar fi instalarea plasei în cazul culturii cireșului, și măsurile de îngrijire a culturilor, sunt disponibile și alte mijloace
pentru protecția directă a plantelor.
Lucrarea Protecția culturilor sâmburoase în agricultura ecologică oferă toată informația necesară pentru managementul eficient al bolilor și dăunătorilor în cultivarea ecologică a fructelor de cireș, prun (soiuri europene), cais și piersic în condițiile țării.
Accesați acest link pentru a vizualiza broșura.
Broșura a fost redactată datorită sprijinului Fundației Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED). Agrobiznes a participat în calitate de colaborator la editarea broșurii. În calitate de colaboratori au fost: Leonid Voloșciuc, Valerii Manziuc, Liliana Calmațui, Luminița Crivoi.
Suplimentar, broșura poate fi accesată gratuit de pe shop.fibl.org, www.aed.ong și agrobiznes.md.