sâmbătă, 28 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
HomepageAdvertorialePurcari demarează proiectul Rara Neagră 2.0

Purcari demarează proiectul Rara Neagră 2.0

Recomandate

Doi dintre cei mai titrați ampelografi din Franța au vizitat recent Republica Moldova, pentru un amplu studiu științific al soiului Rara Neagră.

Mai multe detalii despre proiect relatează Andrei Ciubotaru, fondatorul FineWine.

Împreună cu un grup de experți din Moldova pun umărul la proiectul „Rara Neagră 2.0”. Un proiect de 10 ani, în care Purcari își propune să salvgardeze, să dezvolte și să transmită către generațiile următoare cel mai bun ce poate oferi soiul Rara Neagră. Am fost cu experții timp de o zi la Purcari și, sincer, am fost marcat de profunzimea cu care se lucrează la acest proiect.

Aceștia au vizitat viile Purcari, dar și gospodării casnice, din zona Nistrului inferior, pentru a identifica cele mai interesante bio-tipuri de Rara Neagră.

Aici, de exemplu, au descoperit o Rara Neagră cu o vechime de 120 de ani!


Urmează să le facă analize de laborator și să dezvolte un amplu program de hibridizare și conservare a soiului Rara Neagră.

Cu alte cuvinte, vor fi alese cele mai bune clone, vor fi studiate viabilitatea, productivitatea, rezistența la climă și solurile din zonă.

Ca apoi, să fie popularizate cele mai bune bio-tipuri de Rara Neagră.

Purcari va fonda un fel de „conservator” – parcelă experimentală cu cele mai bune soiuri de Rara Neagră.

De altfel, experții știu deja de Rara Neagră, pentru că o au în colecția ampelografică de la Montpellier, una dintre cele mai mari din lume.

„Noi am studiat această plantă pe câteva unități de producție din colecția ampelografică din Franța. Dar, aici e diferit, pentru că putem vedea o varietate mai mare, în propriul mediu, cultivată de localnici și este și pentru noi o premieră, să descoperim soiul autohton la el acasă”, a spus Oliver Yobregat, cercetător la Institutul Viei și Vinului, Franța. 

Professor Thierry Lacombe, Institutul Montpellier Supagro, Franța: 

„Am făcut o selecție vizuală a plantelor, am luat eșantioane din diferite locații pentru analize de laborator. Urmează să revenim la iarnă, să continuăm cercetarea la butașii marcați de noi”. 

Gheorghe Arpentin, director cercetare și dezvoltare, grupul Purcari, a subliniat: 

„Primul motiv de ce ne ocupăm de Rara Neagră este că e un soi tradițional. E un soi emblematic și un patrimoniu pentru Purcari și această regiune. Pentru a păstra și conserva acest patrimoniu, Purcari a hotărât să readucem diversitatea acestui soi, să o păstrăm și să o conservăm”.

În proiectul Rara Neagră 2.0 mai sunt antrenați experți din secțiile de producere și agricultură Purcari, dar și cercetători științifici de la IP Institutul Științifico Practic de Horticultură și Tehnologii Alimentare; Departamentul Horticultură și Silvicultură a Facultății de Științe Agricole, Silvice și ale Mediului a UTM; Institutul de Genetică, Fiziologia și Protecția Plantelor, Universitatea de Stat din Moldova; primăria satului Purcari. 

Mai jos, găsiți mai multe detalii într-un spot video, publicat pe canalul oficial al Purcari.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

Citește și ›

Advertoriale