‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticolePutregaiul cenușiu la tomate, ardei și vinete - combatere

Putregaiul cenușiu la tomate, ardei și vinete – combatere

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Putregaiul cenușiu este o boală produsă de ciuperca Botrytis cinerea, ce provoacă pagube importante la culturile de legume, în condiții favorabile dezvoltării patogenului.

Printre principalele legume afectate de putregaiul cenușiu se numără tomatele, ardeii, vinetele și castraveții. Dezvoltarea putregaiului cenușiu este favorizată de umiditatea sporită (de peste 90%), o aerisire deficitară, temperaturi scăzute, nebulozitate înaltă.

Având condiții favorabile de dezvoltare, putregaiul cenușiu poate ataca legumele în toate stadiile de dezvoltare, afectând părțile aeriene, inclusiv tulpinile, frunzele, florile, fructele și semințele, atât în etapele de pre-recoltare cât și de post-recoltare.

‹ adv ›

4-6 ore de apă liberă provenită din rouă, ploaie, irigare prin aspersiune sau condensare în sere sunt suficiente pentru infecție.

Putregaiul cenușiu – simptome

Putregaiul cenușiu la tomate

Primele simptome ale putregaiului cenușiu apar pe frunzele bătrâne, amplasate la baza plantelor. Se formează pete verzui, sau gălbui-verzui, ce necrozează.

Ulterior, la suprafaţa ţesuturilor atacate apare un puf abundent cenuşiu (conidiofori şi conidiile ciupercii). Acest puf reprezintă sursa de infecție pentru celelalte organe ale plantei.

‹ adv ›

Pe tulpini, atacul de obicei apare la baza plantelor, formându-se zone adâncite, eliptice, zonate concentric. Acestea pot să cuprindă tulpina împrejur, ducând la moartea prematură a plantelor.

Pete similare pot cuprinde diferite niveluri ale tulpinii, lăstari, inflorescențe. Plantele se pot ofili deasupra zonei de atac.

Atât la tomate, cât și alte specii, cel mai păgubitor atac se manifestă pe fructe – putregai umed, moale la locul de inserție a pedunculului, dezvoltându-se sporii ciupercii. Fructele se desprind cu uşurinţă şi cad la suprafaţa solului.

‹ adv ›

Vezi și Verticilioza la tomate – boala ce provoacă ofilirea plantelor. Sfaturi pentru control.

Putregaiul cenușiu la ardei

Fructele culturii de ardei afectate de putregaiul cenușiu au pete umede, brune, zonate concentric începând cu zona pedunculului (codiței).

Umiditatea atmosferică ridicată stimulează formarea unui puf abundent, cenuşiu, format din fructificaţiile ciupercii. Fructele puternic atacate putrezesc în întregime.

Citește mai multe despre Bolile la ardei și combaterea lor.

Putregaiul cenușiu al fructelor de vinete

La vinete, putregaiul cenușiu se manifestă în perioade de înflorire-fructificare, prin simptome specifice pe flori, peduncul, fructe și tulpini.

Pe tulpini se formează pete brunificate, ce se adâncesc ușor. De obicei, acestea se formează pe tulpină mai întâi la nivelul fructelor amplasate la baza plantei.

Petele se extind pe codița fructelor în formare, dar și pe sepale, flori, acestea se brunifică, se usucă, apoi cad.

Boala se extinde de la baza fructelor spre vârful acestora. Țesuturile se decolorează, devin purpurii-cenușiu. Leziunile active au margine roșcată-purpurie, sunt mai tari și pot pătrunde în pulpa fructelor până la 2-2,5 cm.

Ca și în cazurile anterioare, la umiditate sporită se formează puf abundent de culoare cenușie.

Putregaiul cenușiu la legume – măsuri de prevenire și combatere

Boala în special se dezvoltă în seră și solarii, unde aerisirea și asigurarea unei umidități mai scăzute a aerului sunt mai anevoioase. În câmp, boala se dezvoltă în condiții de ani ploioși, temperaturi mai scăzute.

În spațiu protejat şi câmp, obligatoriu se va respecta rotaţia culturilor, iar la apariţia putregaiului cenușiu în sere şi solarii, temperatura se va ridica la 25-28°C şi se va reduce umiditatea relativă sub 85-90%, se va asigura ventilarea naturală sau forțată.

După încheierea ciclului culturii, toate resturile de plante se îndepărtează și se compostează, iar în cazul înregistrării mai multor boli, se ard.

După înlăturarea resturilor vegetale, se recomandă tratamente ale solului cu zeamă bordeleză de 2%.

Pentru a face plantele mai puțin sensibile, se recomandă tratarea cu var a solurilor acide pentru a crește conţinutul de calciu în plante.

Evitarea plantărilor îndesite și a rănilor pe plante este o altă recomandare de luat în calcul. După operațiuni cum ar fi copilitul, cârnitul sau defolierea sunt recomandate tratamente preventive și înlăturarea resturilor de plante.

Lucrările respective nu se fac la plante umede, tăiați plantele la începutul după-amiezii, permițând astfel rănilor să se usuce rapid.

La scăderea umiditatii relative a aerului de la 90% la 30% se reduce severitatea infecțiilor de putregai cenușiu. Nu este recomandă irigarea culturilor seara sau noaptea.

Fructele infectate se înlătură imediat, utilizându-se pungi pentru a evita răspândirea infecției.

Până la formarea foliajului dens a plantelor sunt recomandate tratamente preventive cu fungicide și macroelemente (calciu și fosfor 2:1). Se recomandă evitarea fertilizărilor excesive, în special cu azot, în aceste condiții planta fiind mai vulnerabilă la îmbolnăvire.

Eficiente în controlul bolii sunt fungicidele pe bază de Bacillus subtilis QST 713 (de ex. Serenade Aso 4,0-8,0 l/ha se aplică la BBCH 13-89), dar și tratamentele cu Aureobasidium pullulans sau Bacillus amyloliquefaciens tulpina FZB24 (de exemplu Taegro aplicat la tomate 0,37 kg/ha).

Totodată, în controlul putregaiului este utilizat carbonatul acid de potasiu (de exemplu VitiSan 250-500 g / 1000 m2).

Printre substanțele active mai frecvent utilizate se numără: boscalid (Signum 1,5 l/ha), ciprodinil+fludioxonil (Switch 62,5 WG 0,8-1kg/ha), fenhexamid (Teldor 500 SC, tomate 1,2 l/ha), pirimetanil (Scala 2,0 l/ha, se aplică de la începutul dezvoltării inflorescențelor), azoxistrobin (Promesa 0,75-1,0 l/ha, LS-Azoxy 0,75-1,0 l/ha, Fulial 0,75-1,0 l/ha), fluopiram+trifloxistrobin (Luna Sensation 500 SC 0,6 l/ha).

V-ar putea fi util și articolul despre Putregaiul apical la ardei – cauze și tratament.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›