‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaRaportul USDA a generat noi schimbări de prețuri pe piața cerealelor

Raportul USDA a generat noi schimbări de prețuri pe piața cerealelor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În ultimele săptămâni, producătorii agricoli care monitorizează piața cerealelor au trebuit să se înarmeze cu foarte multă răbdare. Fluctuațiile de preț au fost extreme chiar și de la o zi la alta, dar nimeni cu certitudine nu poate spune cât vor dura.

Recent, noi bulversări a generat raportul USDA. Potrivit acestuia, livrările de porumb și soia din SUA vor scădea la niveluri minime din ultimii ani, deoarece vremea caldă și uscată din august din regiunile de creștere din vest a afectat grav potențialul de recoltă pentru ambele culturi, arată USDA în raportul său din septembrie.

Noi estimări privind recolta de porumb și soia

Pentru soia, raportul USDA indica un randament estimat de doar 50,5 busheli/acru față de 51,5 așteptați. La porumb, randamentul este estimat acum la 172,5 busheli/acru față de 175,5 luna trecută, dar exact în intervalul așteptărilor.

‹ adv ›

USDA își revizuiește estimările exporturilor de porumb în scădere la 57,79 milioane de tone pentru campania 2022/2023, față de 60,33 estimate luna trecută.

Este posibil ca fermierii americani să recolteze doar 354 de milioane de tone de porumb, în ​​scădere de la aproape 365 de milioane de tone la estimarea anterioară, a declarat USDA în raportul său lunar.

Pentru boabele de soia, exporturile sunt estimate la 56,74 milioane de tone față de 58,65 înregistrate luna trecută. Stocurile de soia de la sfârșitul sezonului sunt la cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani. Toate acestea vor trebui totuși puse în perspectivă în așteptarea unei recolte care ar putea fi un record în Brazilia anul viitor.

‹ adv ›

Acest lucru a declanșat o creștere bruscă a prețurilor la soia, urmată de creșterea prețurilor la porumb.

Serviciul de monitorizare al culturilor din UE (MARS) a estimat recolta de porumb a Ucrainei ar urma să se situeze la 32 milioane de tone, cu 24% mai scăzută faţă de anul trecut şi cu 5% sub media din ultimii cinci ani.

La același subiect, și fermierii francezi se pregătesc să obțină în 2022 cea mai mică recoltă de porumb din ultimele trei decenii. Ministerul Agriculturii de la Paris a estimat marţi că producţia de porumb va scădea cu 25%, până la 11,6 milioane de tone.

‹ adv ›

Culturile de porumb din Germania şi România, alţi importanţi producători europeni, au fost afectate şi ele de secetă. Pentru România, datele încă sunt colectate.

Per general, în UE, în ultimul raport al Comisiei Europene, recolta de porumb a fost redusă cu 10% în blocul comunitar, a doua scădere consecutivă, din cauza secetei severe.

Prețurile pentru semințele de rapiță au rezistat bine ieri, după boabele de soia, în urma raportului USDA. Prețul pentru canola a crescut, de asemenea, iar raportul StatCan va avea loc mâine miercuri, comercianții estimand producția de canola la 19,9 milioane de tone.

Prețurile pentru grâu, în scădere

În schimb, pe Euronext, prețurile grâului au cedat teren încă într-un context nehotărât privind sustenabilitatea coridorului de export din Ucraina, în timp ce războiul pare să ia o altă întorsătură.

Recolta de grâu din Rusia a fost estimată a fi cu 3,0 milioane de tone mai mare, la 91,0 milioane de tone, pe baza rezultatelor recoltei de până acum pentru grâul de toamnă. Producția estimată pentru Ucraina a crescut cu un milion de tone la 20,5 milioane de tone.

Pentru Uniunea Europeană, USDA estimează recolta de grâu (grâu dur și moale) neschimbată la 132 milioane de tone. Recolta de grâu din SUA rămâne, neschimbată, la 48,5 milioane de tone, iar USDA estimează, de asemenea, o recoltă de grâu de 35 de milioane de tone pentru Canada, ca și luna precedentă.

Pentru Australia, producția a fost estimată la 33 de milioane de tone, ca și în luna precedentă. Ultimele două țări au cu siguranță încă potențial de creștere.

Evoluția situației din Ucraina rămâne în continuare în vizorul analiștilor, având în vedere competitivitatea surselor Mării Negre în comparație cu Europa.

Franța a semnat un acord cu România pentru a facilita transportul terestru al mărfurilor din Ucraina. Ministerul Agriculturii de la Kiev a estimat recent că exporturile de produse agricole ale Ucrainei ar putea creşte la 6 – 6,5 milioane de tone în octombrie, dublu faţă de volumele din iulie.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›