Al doilea producător de ouă din Republica Moldova a obținut dreptul de a-și exporta produsele pe piața Uniunii Europene, a anunţat conducerea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în cadrul unei reuniuni organizate pe 22 octombrie cu avicultorii producători de ouă, notează mold-street.com.
Potrivit paginii specializate a Uniunii Europene, este vorba de Rom-Cris SRL din Târnova, raionul Donduşeni, companie deţinută de Tudor Sârbu.
Datele publice arată că Rom-Cris SRL este al patrulea ca mărime producător de ouă de pasăre din Republica Moldova, cu o cotă de circa 4,7%.
Compania încă din anul 2003 se ocupă cu creșterea puilor și producerea ouălor, dar pentru a pătrunde pe piața Uniunii Europene, a trebuit să își ajusteze condițiile din hala de creștere a puilor pentru a respecta standardele europene.
În acest scop, antreprenorul a aplicat la două programe gestionate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și finanțate de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană.
Anterior pe 8 octombrie, compania PB Nord din Bleşteni, Edineţ a obţinut dreptul de a exporta ouă și produse din ouă pe piaţa UE.
Concomitent cu Rom-Cris SRL a obținut dreptul de a-și exporta produsele pe piața Uniunii Europene şi Apicola Lux CC SRL, specializată în producţia de miere.
Datele arată că până în prezent nouă companii au dreptul de exporta mierea pe piaţa UE.
ANSA menţionează progresele obținute de fermieri în ultima perioadă și tendința continuă a acestora de a-și moderniza și alinia fermele la rigorile de biosecuritate, pentru a preveni afectarea efectivelor de păsări din ferme cu diverse boli: gripa aviară, boala de newcastle, salmonella etc.
De asemenea, ANSA accentuează importanța creșterii gradului de asigurare a bunăstării găinelor pentru producția de ouă, prin întreținerea acestora în condiții mult mai bune cum ar fi: întreținere la sol cu acces la aer liber sau în sisteme de cuști îmbunătățite, dar și alte sisteme alternative conform standartelor UE.
Comentarii