Ucraina, grânarul Europei, a suspendat exporturile alimentelor de bază, cum ar fi grâul, carnea şi uleiul de floarea soarelui. Ungaria a interzis exporturile de grâu. În Irlanda, ministrul agriculturii şi-a făcut o echipă de forţă pentru a identifica modalităţi de a spori independenţa alimentară, scrie Mediafax.
Una dintre soluţiile propuse este ca fermierii să lase alte treburi şi să cultive mai mult grâu. Irlanda importa cereale mai ales din Ucraina şi Rusia.
De la Moscova, guvernul preşedintelui Vladimir Putin a introdus de mult timp restricţii la exporturile de alimente. Invazia rusă în Ucraina destabilizează deja piaţa alimentelor, iar analiştii spun că războiul ameninţă securitatea alimentară a lumii. Cerealele alimentare şi furajere ale Ucrainei erau importate mai ales de ţări sărace şi vulnerabile politic din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.
Golul lăsat de perturbările pe piaţă produse de războiul pentru Ucraina este greu de umplut, iar preţurile cresc, hrănind o inflaţie şi aşa record în unele locuri. Unele state au reacţionat rapid. Bulgaria intenţionează să achiziţioneze grâu de la fermierii locali pentru a se asigura că va fi destul pentru populaţie, arată SeeNews.
Când a anunţat această măsură, guvernul de la Sofia a explicat că invazia din Ucraina împinge preţurile în sus. Ministrul de finanţe a spus că Bulgaria are suficient grâu în rezerve pentru a acoperi consumul din următorii doi an. Rezervele de stat sunt suficiente pentru 60 de zile. De asemenea, au declarat autorităţile, guvernul are resurse pentru a cumpăra şi mai mult grâu dacă la orizont se întrevede cel mai pesimist scenariu. Anterior, Asociaţia naţională a producătorilor de cereale au criticat întârzierile la expedierea mărfii prin porturi şi au acuzat guvernul că încearcă să blocheze exporturile de grâu.
În schimb, Ungaria a interzis exporturile de cereale, tot pentru a proteja securitatea alimentară a populaţiei de şocurile provocate de război. Ministerul agriculturii a explicat că interdicţia a fost impusă din cauza creşterilor de preţuri, notează Hungary Today.
Comentarii