Compania Südzucker Moldova va fi condusă de către fostul premier al Republicii Moldova (2016-2019), care a fost până acum, timp de un an, membru al Comitetului de Conducere al întreprinderii, notează mold-street.com.
Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al concernului german Südzucker AG pe 1 martie 2024, anunţă compania.
Pavel Filip îl va înlocui astfel pe Dr.Alexander Koss, care a fost speaker al Comitetului de Conducere a companiei mai bine de 20 ani.
În același timp, conducerea celor mai importante departamente va avea continuitate: Rostislav Magdei – în calitate de director de Producere, Anatolie Gorodenco – director Materie primă, Adrian Lipcan – director Vânzări, iar Doina Donici va fi director general adjunct și director financiar. Valerii Nicușor și Alexei Fortuna au fost numiți administratori ai subsidiarei Agro-SZM.
El a menţionat că experiența în Guvern i-a oferit o înțelegere mult mai complexă a mediului în care activează sectorul de business, dar și a modului în care se gestionează economia.
Alexander Koss, care a activat în cadrul Südzucker începând cu anul 2002 şi-a exprimat speranţa ca și în viitor echipa Südzucker Moldova să reușească, „în special în condițiile noilor provocări legate de schimbările climatice globale și de instabilitatea regională”.
Amintim că Pavel Filip, are 57 de ani şi a fost premier al Republicii Moldova din ianuarie 2016 până în iunie 2019.
Anterior el a condus fabrica Bucuria (2001-2008), Tutun-CTC (2008-2011), iar din 2011 şi până în 2016 a fost ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.
Compania moldo-germană Südzucker Moldova a fost creată în mai 2001 și este cel mai mare producător de zahăr din Republica Moldova, dar și de biogaz.
Din companie fac parte fabricile de zahăr din Drochia și Fălești, care produc anual circa 100.000 tone de zahăr, și centrul logistic din Alexandreni, cu o capacitate de depozitare de 40.000 tone de producție, precum și propria întreprindere dezvoltare și producție agricolă – Agro SZM, care prelucrează mai mult de 9.000 de hectare de terenuri agricole.
Comentarii