luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ pub ›

Explorează materialele noastre pe tema:

Agroturism

În Europa agricultura se mută de la sate direct în centrul marilor orașe

O nouă modă încearcă să prindă rădăcini în ţările din Europa de Vest: producţia agricolă în marile oraşe. Organizaţii din mai multe ţări vest-europene au pus în aplicare, cu suportul autorităţilor locale şi cu sprijinul voluntar al comunităţii locale, proiecte prin care agricultura să fie adusă, din zonele rurale, în mijlocul oraşului, se arată într-un studiu al Univeristăţii de Vest din Bristol (Marea Britanie), realizat pentru Comisia Europeană şi care analizează noile inovaţii sociale care au impact asupra mediului înconjurător. 

O călătorie în secolul al XIX-lea la conacul academicianului de la Zberoaia. În ce starea se află conacul şi câte investiiţi sunt necesare

Dacă vreți să faceți o călătorie în trecut, ar trebui să luați calea spre Zberoaia Nisporenilor, unul dintre puținele sate de la noi, unde s-au mai păstrat urmele vremurilor de odinioară.

Frumoase câmpuri, inimoşi gospodarii. Cum îşi administrează afacerile agricole mai mulţi fermieri din nordul ţării

Ploile din mai-iunie au fost benefice pentru agricultura raionului în proporţie de 95 la sută. Pierderile constituie 5%. Săptămâna trecută am avut prilejul să asist la controlul reciproc dintre trei gospodării agricole ce se află în satele Şeptelici, Egoreni şi Cosăuţi, control organizat de Direcţia agricultură şi alimentaţie.

Norvegia – cum se trăieşte în ţara care a spus „NU” Uniunii Europene

Cum se face că unei țări aflate la periferia unui continent, care a refuzat în două rânduri să intre în Uniunea Europeană, îi merge atât de bine chiar și acum, în plină criză economică? În timp ce multe țări vest-europene se luptă în prezent cu datoriile prea mari, Norvegia rămâne o națiune cu o avere pusă deoparte pentru zile negre și cu o stabilitate economică de invidiat.

Agroturismul salvează turismul din Moldova. Vezi cu cât a crescut numărul străinilor cazaţi în pensiunile turistice

Deşi, per ansamblu, numărul turiştilor străini care ne-au vizitat ţara în primele trei luni ale anului curent nu a crescut semnificativ, cu numai 5,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, se pare că agroturismul a luat amploare. În aceeaşi perioadă, numărul străinilor cazaţi în pensiunile turistice şi agroturistice din ţară a crescut cu 42%.

Povestea de succes a familiei Botnaru. Află cum îşi administrează pensiunea agroturistică de la „Butuceni”

Serile la Butuceni sunt calde şi liniştite, cu miros de fân şi pâine proaspăt scoasă din cuptor, cu prispe date cu var şi străzi pline de farmecul specific satelor în care ne-am cernut copilăriile. Oamenii la Butuceni mai poartă mândria grâului rodit şi a vinului abia tescuit. În căutarea lor şi-n căutarea păcii de aici, vin sute de turişti din toate colţurile lumii. Şi, odată veniţi, deschid singuri poarta Pensiunii Agroturistice „Butuceni", pentru că aici porţile nu au lacăte şi tăbliţe inscripţionate: „Atenţie! Câine rău".

Pensiune agroturistică: afacere de succes cu investiţii minime

Doriţi să iniţiaţi o afacere pe cont propriu, chiar dacă dispuneţi doar de un capital limitat? Soluţia vă este la îndemână. Înfiinţarea şi administrarea unei pensiuni turistice, în mediul rural sau urban, reprezintă exact acest gen de afacere.

Agroturismul din Republica Moldova tot mai atractiv pentru turiştii străini

Structurile de cazare turistică colective ale Republicii Moldova au fost vizitate în anul 2012 de 89 de mii de străini. Biroul Naţional de Statistică informează că, în anul 2012 structurile de cazare turistică colective au fost vizitate de 268,2 mii de turişti, dintre care 179,2 mii de turişti moldoveni (66,8% din total) şi 89,0 mii de turişti străini (33,2%).

‹ pub ›

Recente