Iepuri

În ultimii ani, la oraș a devenit un fel de modă să ții în casă un iepure decorativ. Aceste animăluțe sunt dulci, afectuoase și pot face orice copilărie fericită și interesantă. Creșterea iepurilor decorativi este o idee bună pentru o afacere de familie. Sunt mici, se înmulțesc repede și plus la toate nu folosesc multă hrană. Să nu credeți însă că și prețul la care se vând este la fel de mic. 

Iarna este probabil cel mai greu anotimp pentru crescătorii de iepuri. Este foarte important de avut grijă la hrana și apa pe care o primesc zilnic animalele, deoarece anume de aceasta depinde dacă iepurii vor supraviețui sau nu. 

Continuare... Alimentația iepurilor. Iepurii sunt animale erbivore, dar consumând doar iarbă, aceștia nu vor adăuga prea mult în kilograme, ba chiar și carnea va fi mai slabă. Iarba și fânul trebuie să constituie doar 1/5 din rația zilnică de alimente oferite. În mare parte, hrana lor este alcătuită din peletele de cereale. 

Omul consumă carne din cele mai vechi timpuri. Varietatea acestui produs este determinată de modul de preparare, dar și de originea lui. Unora le place carnea de porc, altora de vită sau de miel. Alții sunt însă și mai gurmanzi pentru că mănâncă cu ușurință carnea de șarpe, broaște sau de urs. 

Fermierul rus Alexandr Surovîi crește iepuri de 5 ani. Și-a început afacerea de familie într-un sătuc în care infrastructura era slab dezvoltată, dar a reușit să construiască o afacere de succes. Cu ajutorul membrilor familiei, în număr de aproape 20 de oameni, au grijă de 200 ha de teren arabil pe care se cultivă furaje, dar și pe care cresc peste 2000 de iepuri de diferite specii. Carnea este realizată on-line și este vândută chiar și la 450 de km de ferma propriu-zisă. 

Fie că crești iepuri pentru consum propriu, sau dezvolți o afacere, probabil te-ai confruntat nu odată cu lipsa unor cuști durabile și ușor de întreținut.  

Odată plecaţi peste hotare, puţini moldoveni se întorc acasă, iar dacă se întorc îşi folosesc banii agonisiţi pentru a cumpăra maşini scumpe sau pentru a construi case cu care să se fălească. Roman Popa, un tânăr din raionul Teleneşti, este mai degrabă o abatere de la regulă şi un exemplu numai bun de urmat pentru mulţi concetăţeni. Acesta, după doi ani petrecuţi în Portugalia, timp în care a montat din greu poduri de fier, revine acasă şi investeşte peste 50 mii de euro într-o fermă de iepuri. 

În vederea realizării de blănuri de culoare albă, mult mai avantajoase pentru industrie, crescătorii americani au creat rasa de iepuri de casă Neozeelandezul Alb. La formarea acestei rase a concurat şi Uriaşul alb. Forma sa corporală arată evident caractere ale tipului de iepure destinat producţiei de carne.

Raportul dintre carne şi oase este de 5,7:1. Blana este foarte deasă şi deosebit de elastică, calitate ce constituie elementul important care recomandă blana iepurelui Neozeelandezul Alb drept o materie primă excelentă atât pentru producţia de blănuri, cât şi pentru industria de pălării.

Iepurele "super"

În America este crescut aproape în toate fermele producătoare de carne de iepuri. În ultimele decenii ale secolului trecut, ţările europene au intensificat creşterea Neozeelandezului alb, întrucât se dezvoltă foarte repede. O calitate deosebită este aceea că, în condiţiile de întreţinere şi furajare intensivă, suportă bine exploatarea forţată şi, în general, depăşeşte cu mult rezultatele obţinute la celelalte rase, în condiţii de întreţinere similare.

În cazul asigurării unei furajări bine echilibrate, femela fată de 5-9 ori pe an. Mamele cresc până la înţărcare circa 8 pui şi chiar mai mulţi la o fătare. Puii sunt foarte viguroşi şi au un ritm de creştere rapid. Din această cauză, multe exploataţii înţarcă puii la vârsta de 4 săptămâni.

În California, această rasă se bucură de o foarte bună apreciere atât din partea crescătorilor cât şi a consumatorilor, motiv pentru care este desemnat drept "iepure super".

Creşterea intensivă

Trebuie arătat însă că, în cazul exploatărilor intensive, este necesar ca întreţinerea şi furjarea să fie impecabile. Datorită acestui fapt, ţările mari consumatoare de carne de iepure hrănesc iepurii numai cu nutreţuri combinate granulate, unde raportul dintre principii nutritivi este studiat şi pus la punct în funcţie de vârstă, sex, anotimp etc. Din cauza formei sale plăcute, are o popularitate deosebită la marile expoziţii, precum şi în cercurile crescătorilor sportivi.

În ultima vreme, în multe ferme de creştere intensivă, se încrucişează albul Neozeelandez cu una din cele mai precoce rase americane - rasa Californiană. Când femelele metise au devenit adulte, acestea se încrucişează fie cu masculi albi Neozeelandezi, fie cu masculi Californieni, obţinându-se astfel metişi F2 deosebit de precoci şi, totodată, foarte valoroşi.

Precocitate

Ultimele exemplare de iepuri albi Neozeelandezi importate în ţara noastră au dat rezultate remarcabile. Atâta vreme cât animalele au fost crescute conform vechilor metode de creştere şi furajare, rezultatele nu s-au arătat mai bune decât cele obţinute cu Chinchilla sau cu vechile rase existente.

În momentul în care au fost introduse nutreţurile combinate, de bună calitate, s-a constatat că iepurele Neozeelandez manifestă o precocitate mult mai mare decât alte rase, valorificarea furajului făcându-se în condiţii de mare rentabilitate.

Dinamica greutăţii corporale:

Vârsta (în luni):      1     2    3     4     5     6
Greutatea (în kg): 0,6  1,4  2,2  3,2  3,7  4,1

Greutatea normală a rasei Neozeelandez Alb se consideră a fi de 4,0 kg, cu limita minimă de 3,5 kg, iar cea maximă de 5,0 kg.

Fenotipul rasei şi armonia de ansamblu

Prezintă un cap relativ mic, cu frunte şi bot lat, cu profilul uşor berbecat. Prezintă urechi scurte, a căror lungime este de 10-11 cm, pe care le poartă în sus, în formă de V. Urechile, cărnoase, sunt bine acoperite cu păr şi rotunjite la vârf. Gâtul este scurt şi bine ataşat de cap şi trunchi. Trunchiul este potrivit de lung, larg, cu forme rotunjite, bine îmbrăcate în muşchi (mai ales linia superioară a corpului). Membrele sunt relativ scurte, puternice, cu aplomb corect.

Calitatea blănii

Corpul este acoperit cu păr foarte des, a cărui lungime medie este de 3 cm.

Culoarea de acoperire

Culoarea de acoperire este de un alb pur. Ochii sunt de un roşu-palid, iar pupila este de un roşu-intens. Ghearele sunt incolore. Culoarea de bază este identică cu aceea de acoperire.

Defecte uşoare

• Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard.
• Uşoare abateri de la fenotipul rasei şi a lungimii urechilor sau existenţa unor urechi subţiri, acoperite cu puţin păr.
• Abateri faţă de culoarea albă pură a blănii (nuanţe cenuşii, gălbui etc.).
• Diferenţe privind culoarea ochilor sau a ghearelor faţă de prevederile standardului.

Defecte grave

• Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise de standard.
• Corp disproporţionat, deşirat, membre lungi şi subţiri.
• Urechi lungi, de 13 cm (mai mari).
• Existenţa unei prea mici densităţi a părului sau a unei prea mari diferenţe a lungimii lui în raport de prevederile standardului.
• Existenţa unei structuri lânoase a blănii.
• Ochi sau gheare de altă culoare decât cea prevăzută de standard.

Un articol de Marian Bura

Sursa: revista-ferma.ro

Numele rasei provine de la denumirea statului California, unde a fost creată. La baza producerii acestei rase a stat ideia obţinerii unui iepure de mare valoare comercială, rustic, precoce şi cu producţie mare de carne.

În vederea realizării acestui obiectiv, încă din anul 1923 au început încrucişările experimentale între două rase mici: Himalaia şi Chinchilla mic.

În urma acestei încrucişări a rezultat un număr de produşi. Dintre toţi a fost ales un iepuroi ce întruchipa cel mai bine o parte din caracterele scontate ale viitoarei rase şi care a fost împerecheat cu femelele din rasa Neozeelandeză alb, cu scopul de a imprima produşilor dimensiuni corporale mai mari şi a spori gradul de precocitate.

Printr-o selecţie riguroasă a produşilor rezultaţi din această încrucişare s-a reuşit să se obţină un nucleu de iepuri asemănători ca aspect cu rasa Himalaia, însă de dimensiuni mai mari, cu o mare producţie de carne, precoci şi rustici. Pe parcursul a cinci ani, caracterele respective au fost consolidate şi se transmiteau ereditar şi în mod constant descendenţilor.

În anul 1928, rasa a fost recunoscută oficial. În acelaşi an au fost prezentate câteva exemplare la expoziţia din South Gate (California). După 11 ani, în 1939, rasa a fost standardizată. Astăzi este una dintre cele mai populare rase, de mare valoare zootehnică şi comercială. Datorită multiplelor ei calităţi, rasa s-a răspândit în multe ţări din lume, inclusiv la noi, şi câştigă din ce în ce mai mult teren, fiind una dintre rasele de iepuri de casă cele mai frecvent utilizate în producerea de hibrizi pentru carne.

Dinamica greutăţilor corporale:

Vârsta (în luni):      1     2     3    4     5     6     7
---------------------------------------------------------------------------------
Greutatea (în kg): 0,5  1,0  1,7  2,3  2,8  3,4  4,0

Aspect, armonie, defecte

Greutatea medie normală a rasei Californiene se consideră a fi de 4,0 kg, cea minimă de 3,5 kg, iar cea maximă de 5,0 kg.

• Fenotipul rasei şi armonia de ansamblu

Capul este de mărime potrivită. Urechile le poartă în sus, în formă de V şi au o lungime de 11-11,5 cm. Gâtul este scurt şi bine ataşat de cap şi trunchi.

Trunchiul este relativ lung, proporţionat, uniform de larg (pe toată lungimea lui), bine îmbrăcat în muşchi (mai ales la nivelul trenului posterior). Membrele sunt aproximativ scurte, puternice şi cu aplomb general corect.

• Calitatea blănii

Corpul este acoperit cu păr foarte des şi uniform distribuit pe suprafaţa sa. Lungimea părului este de circa 3 cm.

• Culoarea de acoperire şi desen

Culoarea de acoperire este albă pură, fără ton gălbui sau gri, cu excepţia extremităţilor care sunt negre.

Desenul negru trebuie să cuprindă botul (masca trebuie să aibă forma ovală, să fie fără colţuri, să cuprindă porţiunea delimitată între vârful botului, oasele nazale până la nivelul ochilor, iar lateral se poate întinde pe maxilar şi chiar mandibulă), urechile, coada şi membrele anterioare (de la genunchi în jos).

Ochii sunt de culoare roşietică, iar pupila de un roşu-intens. Ghearele au culoarea cornului închis. Culoarea de bază este albă pură.

• Defecte uşoare

Greutatea corporală sub limita normală prevăzută de standard. Uşoare abateri de la fenotipul rasei şi lungimii urechilor. Densitatea mică a părului, diferenţe în plus sau în minus privind lungimea părului faţă de prevederile standardului.

Mască deformată sau chenăruită. Culoarea desenului depăşeşte articulaţia jaretului sau genunchiului. Existenţa unor fire sau pete colorate la nivelul culorii de acoperire. Diferenţe privind culoarea ochilor sau ghearelor faţă de prevederile standardului.

• Defecte grave

Greutatea corporală se situează sub limita minimă sau peste cea maximă admise de standard. Corp disproporţionat, îngust, deşirat, musculatură slab dezvoltată. Urechi mai lungi de 13,5 cm. Existenţa unei prea mici densităţi a părului sau a unei prea mari diferenţe a lungimii lui faţă de prevederile standardului.

Ochi sau gheare de alte culori decât cele prevăzute de standard. Mască ce depăşeşte nivelul ochilor, colţuroasă, chenăruită. Înspicări sau pete albe în interiorul desenului negru sau pete negre pe suprafaţa culorii de acoperire.

Sursa: revista-ferma.ro

În programarea reproducerii într-o crescătorie de iepuri de casă, este necesar să posedăm câteva cunoştinţe elementare privind particularităţile reproducerii acestei specii. În acest context, trebuie să ştim că:

• iepuroaicele manifestă călduri tot timpul anului;

• în ovarele iepuroaicelor, există permanent foliculi pe cale de maturare, ovulaţia fiind provocată de actul montei;

• femelele în călduri sunt neliniştite, se agită în cuşcă, răscolesc aşternutul, îşi smulg părul de pe abdomen, fac cuib, stau întinse, au organele genitale externe de culoare roşu-aprins, introduse în cuşca masculului, acceptă monta;

• la tineretul femel, prima montă se realizează prin tatonare, după atingerea a 70-75% din greutatea de adult a rasei şi a vârstei optime;

• la femelele multipare (care au fătat de mai multe ori), pentru programarea la montă, trebuie să se aibă în vedere: numărul de pui fătaţi şi înţărcaţi, starea de întreţinere şi vârsta;

• într-o crescătorie de iepuri, raportul între sexe este de un mascul la 9 femele;

• în vederea montei, femela se introduce în cuşca masculului (niciodată invers);

• după două monte consecutive (la interval de 10 minute între ele), iepuroaica se readuce în cuşca ei;

• masculii pot fi folosiţi la montă două zile consecutive, după care li se asigură o zi de pauză;

• diagnosticul gestaţiei, se poate face prin împerecheri de control la 5-6 zile de la montă, sau prin palparea abdomenului la 10-15 zile după împerechere;

• după o gestaţie de 30-31 zile, femelele fată între 1-12 pui, cu o greutate medie cuprinsă între 50-70 g;

• la 24 ore după fătare se face controlul cuibului, ocazie cu care se numără puii, se observă viabilitatea lor şi se elimină resturile placentare şi puii morţi;

• în funcţie de sistemul de creştere practicat, puii de iepure de casă se înţarcă la vârste cuprinse între 28-60 de zile.

Ritmul de reproducere

Pentru stabilirea ritmului de reproducere a iepurilor de casă într-o crescătorie, trebuie să ţinem cont de condiţiile de creştere asigurate (hrănire şi adăpostire) în cadrul acesteia.

Productivitatea iepuroaicelor dintr-o fermă, estimată prin numărul de pui înţărcaţi pe cuşcă şi pe an, depinde de intervalul între două fătări succesive, de numărul de pui la fătare şi de procentul de supravieţuire a puilor până la înţărcare.

După intervalul de timp între două fătări succesive, ritmul de reproducere poate fi:

• Ritmul de reproducere extensiv, este caracteristic crescătorilor care dispun de condiţii de hrănire şi adăpare precare şi se bazează pe realizarea a două fătări pe an, în urma cărora se obţin 12-18 pui înţărcaţi pe femelă. Un ciclu de reproducere este alcătuit din 30 zile de gestaţie şi 60 zile de alăptare. Cele două cicluri de reproducere însumează 180 zile pe an şi se derulează între 1 martie-15 septembrie.

• Ritmul de reproducere semiintensiv constă în realizarea a 3 fătări pe an, în urma cărora se înţarcă 26-28 pui/femelă. Intervalul între două fătări succesive este de 75 zile (30 zile de gestaţie şi 45 zile de alăptare). Cele trei cicluri de reproducere însumează 325 zile.

• Ritmul de reproducere intensiv se bazează pe realizarea a 4 fătări pe an şi obţinerea a 30-35 pui înţărcaţi/femelă. Durata unui ciclu de reproducţie este de 75 zile, iar femela este în activitate 300 zile/an.

• Ritmul de reproducţie foarte intensiv constă în obţinerea a 6 fătări/an/femelă şi a 36-48 pui înţărcaţi/an/femelă. Fătările au loc la interval de 60 de zile (30 zile de gestaţie şi 30 zile de alăptare), iar femela este în activitate 360 zile/an.

În funcţie de ritmul de reproducere ales se întocmeşte în fermă un plan de montă şi fătări (tab. 2).

Sursa: revista-ferma.ro