‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaCreșterea iepurilor ca o afacere de succes în Republica Moldova (Prima parte)

Creșterea iepurilor ca o afacere de succes în Republica Moldova (Prima parte)

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Omul consumă carne din cele mai vechi timpuri. Varietatea acestui produs este determinată de modul de preparare, dar și de originea lui. Unora le place carnea de porc, altora de vită sau de miel. Alții sunt însă și mai gurmanzi pentru că mănâncă cu ușurință carnea de șarpe, broaște sau de urs.

Multe dintre aceste tipuri de carne le putem găsi pe rafturile magazinelor, dar nu întotdeauna. Diversitatea lor depinde în mare parte de faptul că unele animale sunt mai puțin „profitabile”, altele necesită investiții mari pentru a le crește. Sunt însă și animale care nu necesită mari bătăi de cap pentru a fi întreținute, dar care îți pot aduce un venit considerabil.

Trebuie să știi doar care sunt aceste animale și cum poți să te îmbogățești pe seama lor. Sigur, dacă depui un pic de efort și niște bani.

‹ adv ›

Creșterea iepurilor ca idee de afaceri

Ideea unei afaceri în domeniul cuniculturii (creșterii iepurilor) nu este una nouă, dar numărul de antreprenori implicați este foarte mic. Din acest motiv, concurența scăzută poate fi un atu în calea oricărui om de afaceri care dorește să inițieze un astfel de business. Totodată, și cererea de carne proaspătă va fi mereu un punct spre succesul acestuia.

Desigur, investițiile inițiale sunt destul de mari, din acest motiv ar fi necesar ca un antreprenor să dispună de suficient capital pentru a putea începe o astfel de afacere. Totodată, trebuie să țină cont că și întreținerea unei astfel de ferme necesită cheltuieli anuale considerabile. Dar această investiție se răscumpără destul de rapid, datorită faptului că iepurii sunt ușor de întreținut și au o capacitate de reproducere de invidiat.

‹ adv ›

Actualitatea cuniculturii

Puțini dintre noi au văzut pe rafturile magazinelor carne proaspătă de iepure. Cele mai populare tipuri de carne propuse spre vânzare sunt carnea de porc, vită și de oaie. De ce oare? Având în vedere calitatea și gustul cărnii de iepure se poate de afirmat cu certitudine că această nișă are un mare potențial.

Diferența dintre carnea de iepure și cea de porc, de oaie sau de vită este datorită faptului că ea este asimilată de organismul uman mult mai ușor. Dacă în mod normal, de obicei carnea pe care o consumăm are un procent de absorbție de aproximativ 60%, la cea de iepure această cifră este de circa 90%. În plus, carnea de iepure are un conținut scăzut de grăsime, ceea ce o include în categoria produselor dietice. Și din acest fapt se poate de profitat, căci la ziua de azi foarte mulți oameni, din varii motive, urmează o serie de diete.

‹ adv ›

În plus, există multe feluri de mâncare care nu pot fi preparate fără carne de iepure. Înlocuindu-le cu alte tipuri de carne (de porc, miel sau de vită), bucatele ar putea căpăta un gust mai puțin plăcut. Unele restaurante cu renume stabilesc relații de afaceri cu furnizorii locali pentru a le putea presta carnea de iepuri proaspătă pentru anumite bucate. Iar producătorii de carne de iepuri pot profita în astfel de situații și pot dicta prețul produsului. Desigur, în limitele rezonabilului.

Deci, analizând aceste avantaje datorită performanței excelente ale cărnii de iepure, combinate cu lipsa de concurenţă, se poate de afirmat cu siguranţă: Cunicultura este o afacere foarte și foarte rentabilă!

Creșterea iepurilor pare a fi o modalitate sigură de a face bani, prin investirea de puțin efort, timp și resurse financiare.

Pași de urmat pentru inițierea unei afaceri

Una dintre cele mai importante probleme pentru persoanele interesate de inițierea unei afaceri în domeniul cuniculturii ar fi cu siguranţă cunoştinţele profunde despre creșterea iepurilor. Într-adevăr: Dacă ştiţi de unde trebuie să începeți este mult mai uşor pentru a putea continua. Deci, cum ați putea deschide o afacere cât mai repede posibil, astfel încât aceasta să genereze venituri rapide?

1. În primul rând, trebuie să vă înregistraţi afacerea. Cea mai răspândită formă de înregistrare a afacerilor de acest gen este Gospodăria Țărănească (de fermier) ca un tip al I.I. (Întreprinderea Individuală). Sigur, Gospodăria Țărănească are câteva beneficii din partea statului. Puteți beneficia de unele subvenții. Dar, oricum trebuie să vă consultați cu un jurist sau un specialist pentru a putea înțelege cu ce probleme juridice vă puteți confrunta ulterior.

2. Iar în al doilea rând, e nevoie de un teren. Acesta ar trebui să fie un loc liniștit, departe de gălăgia zilnică. Terenul ar trebui să fie suficient de mare, în jur de 15 ari minimum.

Ferma de iepuri necesită costuri financiare considerabile la primele etape ale inițierii afacerii, dar acestea se răscumpără foarte rapid.

Lucruri ce nu trebuie să lipsească pe teritoriul fermei

1. Primul lucru de care aveţi nevoie sunt cuștile.

Acestea trebuie să fie destul de mari. Aici vor habita și se vor reproduce iepurii. De obicei, sunt construite după modelul „Cuști Mihailov”, dar pot fi și sub forma unor încăperi lungi, înguste, cu cuşti de-a lungul zidurilor. Cuștile pot fi plasate în două sau mai multe niveluri, dar merită să ținem cont de „confortul” animalelor şi de faptul dacă le vom putea lua de acolo.

Ar fi bine ca ele să fie construite din lemn, lăsând pe peretele din spate a cuștii o mică fereastră prin care să intre aerul proaspăt şi razele de soare. Ferestrele pot fi acoperite cu sârmă metalică, iar cuștile pot fi echipate cu mecanisme de blocare simple şi funcţionale.

Ar mai fi de dorit ca inițial să fie construite cel puţin trei astfel de încăperi. Sunt necesare pentru randamentul fermei. Și totodată, trebuie să fie echipate corect cu sisteme pentru curățarea gunoiului, cu hrănirea animalelor şi cu sisteme de alimentare neîntreruptă cu apă. Acest lucru simplifică funcționarea ulterioară a întreprinderii.

2. E nevoie de o încăpere în care veți păstra furajele.

Trebuie să vă asigurați „locuitorii fermei” cu resursele necesare de mâncare pentru câteva luni. Culturile de fân şi de cereale sigur nu trebuie să vă lipsească în hambar, dar acestea nu sunt suficiente pentru nutriţia iepurilor. Va fi nevoie de o hrană specială – pelete (combicorm). Acestea sunt destul de costisitoare, chiar dacă sunt procurate en-gros. Dar există o soluţie. Puteţi cumpăra şi instala concasoare pentru cereale şi granulatoare.

Concasorul va combina diferite furaje pentru iepuri, iar granulatorul va aduna în bucăți mai mici peletele. Acestea vor spori cu succes creșterea iepurilor.

3. Desigur, toate aceste produse vor avea o „ieşire”.

Pentru ca gunoiul de grajd al iepurilor să nu se acumuleze în cuști, aveţi nevoie pentru a dota ferma cu o groapă în care veți depozita deșeurile eliminate de iepuri. Dimensiunea găurii trebuie să fie suficient de mare pentru a găzdui mai mulți metri cubi de astfel de gunoi. Ar fi bine ca gaura să fie de 3 metri adâncime şi 2 metri în lungime şi lăţime.

Gunoiul de grajd produs de iepuri poate fi vândut ulterior fermierilor locali: el este foarte bun ca îngrăşământ natural.

4. Abatorul

Afacerea cu iepuri presupune însă și existența unui astfel de loc sumbru. Acesta trebuie să fie echipat cu două compartimente: congelatorul și măcelăria.

Frigiderul ar trebui să fie suficient de spațios pentru a găzdui cantitatea maximă de iepuri sacrificați.

Măcelăria ar trebui să fie echipată cu toate instrumentele necesare: o masă de tăiere, un set de cuțite de măcelar, un vas de mare capacitate în care să fie depozitate deșeurile de producție, și un sistem de aprovizionare cu apă pentru curățarea echipamentelor și a instalațiilor.

În plus, podeaua trebuie să aibă scurgere, iar camera – un sistem de ventilație bun. Igiena în abator trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Este de dorit ca materialele de construcție folosite să fie ușor de spălat, să nu se supună eroziunii sau ciupercilor. Pot fi folosite cu succes metalul, plasticul și țigla. Camera trebuie să fie curățată în mod regulat, iar după fiecare sacrificare să se inițieze o curățenie generală.

5. Casă de vacanță

Este absolut necesar ca să aveți și o casă de vacanță. Această va prinde bine, în special în perioada când iepurii se reproduc. Atunci, veți fi nevoit să stați 24/24 la fermă ca să aveți grijă de iepurașii micuți. În plus, casa vă va fi și de folos pentru ca să uscați blănurile de iepuri, ca o altă sursă de venit.

6. Depozit pentru a păstra materiale de construcție și alte echipamente

Un astfel de depozit pentru materiale şi echipamente va fi foarte util. Este posibil că va trebui să înlocuiți vreo lăcată sau să reparați vreo cușcă. Orice antreprenor ar trebui să fie pregătit pentru astfel de situații și să fie echipat cu cele necesare.

7. Iepurii nu suportă umeditatea

Trebuie să țineți cont de faptul că iepurii nu pot habita într-un mediu umed. Din acest motiv, ar fi de dorit ca terenul pe care construiți ferma să fie situat pe un punct înalt, iar spațiul pe care sunt cuștile ar trebui să fie betonat. Pentru a proteja iepuri de umiditate este necesar de a dota toată ferma și cu sistem de scurgere a apei pluviale. Totodată, și hidroizolarea cuștilor ar fi o tehnică indispensabilă.

8. Tractorul

Atunci când ferma este gata, ar trebui să achiziţionați și mini-tractor. Acesta va scurta timpul de colectare a fânețelor, va simplifica livrarea de alimentare către cuști şi va salva o mulţime de timp şi efort antreprenorului.

9. Rase de iepuri

Este foarte important de știut că nu orice rasă de iepuri este potrivită pentru a iniția o afacere. E nevoie de rase „cărnoase”, altfel costurile de întreținere a acestora ar depăşi veniturile, iar carnea de iepuri se va vinde la prețuri mici. Astfel de rase de iepuri nu pot fi procurate la piață sau în ZOO-magazine. Însă, așa iepuri veți putea găsi cu ușurință la diverse iarmaroace agricole sau la târguri specializate. Totodată, veți putea afla și mai multe despre creșterea și întreținerea lor de la alți antreprenori din domeniu.

Rasa cea mai potrivită de iepuri pentru această afacere este din categoria „neozeelandez alb”, „neozeelandez roșu” sau „californiană”. Ele corespund integral principiilor de reproducere rapidă, cu randament ridicat: foarte repede cresc şi ajung la greutatea necesară la doar două-trei luni după naștere.

10. Iepurii-Masculi

Un mascul poate „ține față” la 9 femele, de aici și zicala „a se înmulți ca iepurii”. Masculii trebuie să stea separați, câte unul în cușcă, imediat după ce au fost „înțărcați”. În sezonul de împerechere, aceștia pot fi plasați pe rând la câte o femelă, în cuști separate, de dorit în cușca femelei.

Continuarea articolului: Creșterea iepurilor ca o afacere de succes în Republica Moldova (Partea a doua)

S. Tataru

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›