Ovine și Caprine

Foarte mulţi crescători de capre au semnalat problemele grave de sănătate apărute, în special, la iezi şi la miei, care s-au soldat cu pierderi importante fie prin stagnarea în creştere, fie prin mortalităţi ridicate. În urma discuţiilor şi prin consultări cu specialiştii în medicină veterinară s-a ajuns la concluzia că este vorba de ectima contagioasă.

La infecţia cu virusul ectimei sunt receptive numai oile şi caprele, iar tineretul este mai sensibil decât adulţii. Cei mai predispuşi sunt mieii sugari începând cu vârsta de 2-3 săptămâni şi tineretul până la 2-3 luni. Sensibilitatea la infecţie este mai mare la animalele din rasele ameliorate şi la cele cu o stare slabă de întreţinere. Celelalte specii de animale fac forme inaparente de boală.

Caractere epidemiologice

Sursele de infecţie sunt reprezentate de animalele bolnave şi vindecate. Virusul este prezent în concentraţie mare în lichidul vezicular şi în crustele care se desprind şi care reprezintă principala sursă de infecţie, dar nu se găseşte în lapte, fecale şi urină.

Ca surse secundare de infecţie menţionăm adăposturile, aşternutul, padocurile, instrumentele de tuns, furajele, apa, vehiculele, păşunile, drumurile etc.

Contaminarea se poate face pe cale directă şi indirectă, iar virusul pătrunde în organism, de obicei, la nivelul microtraumelor existente pe piele, în special buze şi mucoasa bucală. În absenţa unor complicaţii, crustele se detaşează după aproximativ trei săptămâni.

Ectima evoluează enzootico-epizootic, cu difuzibilitate mare în focar. Boala apare în orice anotimp, dar este mai frecventă în sezonul secetos. Hrănirea animalelor, mai ales a tineretului recent înţărcat, cu furaje dure, ţepoase, de calitate slabă, favorizează apariţia şi evoluţia gravă a bolii.

Se pot îmbolnăvi până la 90 la sută dintre animalele din efectiv, însă mortalitatea în ectimă nu depăşeşte 15 la sută. Totuşi, în focarele grave, pierderile pot ajunge la 25-75 la sută. La trecerea prin boală, animalele prezintă o imunitate de cel puţin 2-3 ani.

Prevenirea şi combaterea

Pentru prevenirea introducerii bolii în efectivele indemne, se va evita contactul cu turmele contaminate, iar cele nou achiziţionate vor fi ţinute în carantină profilactică. Pentru imunizarea preventivă a animalelor în vârstă de peste o lună, din zonele cu antecedente de boală în ultimele 12 luni, se recomandă vaccinarea împotriva ectimei contagioase.

În focar, animalele bolnave se izolează, iar în formele evolutive benigne, cu localizări peribucale, este suficientă asigurarea unor condiţii de igienă şi mai ales de alimentaţie adecvate (furaje moi şi de bună calitate etc.) pentru a uşura vindecarea.

În cazul formelor evolutive maligne (mai grave, complicate), peribucale şi bucale, se poate institui un tratament local, ce constă în îndepărtarea crustelor şi aplicarea de albastru de metilen 2%, violet de genţiana sau spray cu teramicină, timp de 3-5 zile.

În localizările podale, după o toaletă mecanică, se recomandă asepsie sau spray-uri cu antibiotice. De asemenea, se pot folosi antibioticele şi sulfamidele sub formă de unguente. Concomitent se vor asigura condiţii optime de igienă.

Ce este ectima contagioasă

Ectima contagioasă (în greceşte "ekhtuma"), denumită popular "zăbală", "bube dulci" etc., este o boală infecto-contagioasă, ce afectează caprele şi oile, manifestată prin erupţii veziculo-pustuloase crustoase cu localizări predominant bucale, podale, genitale, mamare şi oculare.

Boala este răspândită în toată lumea şi determină pierderi însemnate turmelor contaminate, prin procentul ridicat de mortalitate la tineret şi prin frecvenţa complicaţiilor care prelungesc şi agravează evoluţia.

Agentul cauzal este "virusul Orf", încadrat taxonomic în genul Parapoxvirus, subfamilia Chordopoxvirinae, familia Poxviridae. Virusul ectimei contagioase nu este unic, cunoscându-se 6 tipuri diferite antigenic. Aceasta explică apariţia bolii în turmele imunizate activ, ca urmare a intervenţiei unui nou tip de virus.

Totodată, imunitatea faţă de ectimă este umorală şi celulară, ceea ce face ca protecţia de origine colostrală pentru iezi să fie uneori insuficientă.

Rezistenţa virusului în condiţiile mediului extern este foarte mare. Astfel, în crustele descuamate din interiorul adăposturilor poate rămâne virulent de la un an la altul (chiar 23 ani), dar pe păşuni sub acţiunea directă a razelor soarelui este distrus în câteva luni.

În mediu umed, la temperaturi de 58-60°C este distrus în 30 minute, iar la 64°C, în 5 minute. Dezinfectantele uzuale îl distrug cu uşurinţă; glicerina îl conservă.

Sursa: revista-ferma.ro

Recent fermierii din sud-vestul Angliei au creat prin încrucişarea unor rase locale de oi cu unele exotice, o nouă rasă de oi numită Exlana. Aceaste oi Exlana, îşi leapădă singură lâna în perioada primăverii, astfel fermierii fiind scutiţi de această muncă.

Operaţia de tundere a oilor se efectuază în fiecare an, şi este o operaţie destul de laborioasă şi costisitoare. În ultimii ani preţul lânii a scăzut considerabil ceea ce a făcut ca ocupaţia de creştere a oilor pentru lână să nu mai fie rentabilă.

Câteva calcule ne spun că prin creşterea oilor din rasa Exlana, se face o economie de aproximativ 9 euro pentru fiecare animal, pe an, astfel pentru fermierii care au în posesie sute de oi se poate vorbi de mii de euro economisiţi.

Oile Exlanda produc cca 500g de lână, cantitate foarte mică comparativ cu 9kg de lână cât produce o oaie crescută pentru lână. În plus aceste oi sunt şi mai reziste la paraziţii interni şi necesită mai puţine medicamente.

Sursa: agro-stiri.ro

Pentru a obţine o cantitate cât mai mare de lapte de la caprele pe care le creştem, este bine să cunoaştem şi să reducem la minim factorii care o pot influenţa negativ. 

Producţia de carne la ovine depinde într-o mare măsură de caracterele de producţie (viteza de creştere, masa corporală la vârsta tipică, cantitatea şi calitatea carcasei), precum şi de caracterele de reproducţie a animalelor (prolificitatea, desezonizarea căldurilor).

Ei bine, fătările au început de ceva timp, iar oierii speră să realizeze un procent de supraviețuire a mieilor cât mai ridicat până la momentul înțărcării.

Laptele de capră, numit de Hippocrate „lichid miraculos şi esenţa vindecătoare", are nenumărate beneficii şi o compoziţie asemanătoare laptelui matern. Capra produce o cantitate de lapte de 8-20 ori mai mare decât propria sa greutate corporală.

Agalaxia contagioasă a oilor şi a caprelor (Răsfugul alb) este o boală infecţioasă produsă de Mycoplasma agalactiae, manifestată anatomoclinic prin oprirea secreţiei lactate, tulburări oculare şi locomotorii, notează revista ferma.ro