‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTârgul de Inovații în agricultură - peste 200 de fermieri au aflat despre oportunități...

Târgul de Inovații în agricultură – peste 200 de fermieri au aflat despre oportunități de finanțare și noi tehnologii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

25 de companii care furnizează echipamente și servicii digitale în agricultură și-au prezentat tehnologiile în cadrul Târgului de Inovații, organizat în premieră în Republica Moldova.

Circa 200 de agricultori din întreaga țară, care își doresc să-și modernizeze afacerile, au participat la eveniment, aflând din prima sursă informații utile despre inovațiile de pe piață, precum și posibilitățile de finanțare a proiectelor de digitalizare.

„Agricultura înseamnă inovație, tehnologie, transfer de cunoștințe. Cunoaștem foarte bine cum cineva, datorită cunoștințelor și inovațiilor, din 100 de lei poate face 1000 și cum cineva, fără cunoștințe, 1000 de lei îi poate transforma foarte ușor în 100 de lei. Punem accent pe cunoștințe, pe transferul de know-how, pe replicarea modelelor de succes care lucrează la alte întreprinderi, să fie preluate de cei mai mici și, inclusiv, de cei mai mari”, a declarat Maxim Popov, Director Executiv al Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA).

Potrivit reprezentanților companiilor participante la Târgul de Inovații, tendințele din ultimii ani arată un interes tot mai mare al agricultorilor pentru noile tehnologii.

‹ adv ›

De succes se bucură diverse soluții de digitalizare care permit, printre altele, monitorizarea câmpurilor, precum și calcularea rentabilității economice a unei culturi și chiar a unei întreprinderi.

„Produsul pe care îl oferim este cu adevărat unic și permite totalmente agricultorilor să integreze pe o platformă care le dă posibilitatea să facă digitalizarea întreprinderii agricole. Astăzi, nu ne putem imagina o întreprindere, o gospodărie agricolă în care nu avem tractoare și mașini agricole cu echipamente pentru agricultura de precizie”, a declarat Ghenadie Cioinac, expert în agricultură și reprezentant al companiei Studioul Sistemelor Agricole (SAS Cropio).

„Până la utilizarea platformei, 500 de hectare îmi păreau multe. Deja, după ce utilizez serviciile SAS, 1500 de hectare îmi par puține. Avem acces la platformă de pe orice dispozitiv și oriunde ne-am afla putem să gestionăm ce se întâmplă în gospodărie. Pozele în NDVI ne ajută să depistăm problema pe care o avem în câmp și putem să oprim acest focar fără să utilizăm erbicide sau insecticide pe toată suprafața, dar doar local. Totodată, datorită acestor poze, foarte bine știm de unde toamna să începem recoltarea câmpului”, a declarat Roman Tabarcea, administrator al întreprinderii LargoTerra din satul Larga, raionul Briceni.

De la monitorizarea digitală a câmpurilor, până la pulverizarea erbicidelor cu ajutorul dronelor sau irigarea inteligentă, inovațiile îi ajută pe fermieri, pe de o parte, să economisească timp și resurse, iar pe de alta – să crească randamentul întreprinderilor. 

În Republica Moldova, 65% dintre agricultori recunosc necesitatea de a inova afacerea lor aplicând soluții de digitalizare și noile tehnologii, arată rezultatele unui studiu realizat recent de către ADMA și Programul Tehnologiile Viitorului în Agricultură.

„Considerăm că sectorul agricol este unul de prioritate înaltă. Conform practicilor mondiale și studiilor din domeniu, utilizarea tehnologiilor digitale poate contribui la o creștere de până 70% a productivității și profitabilității companiei. Aceste creșteri de productivitate pot fi datorate utilizării tehnologiilor inovaționale, a digitalizării, care pot contribui la optimizarea proceselor în cadrul companiilor, minimizarea costurilor, eficiența utilizării resurselor”, a declarat Sergiu Rabii, Director de Programe, Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia.

‹ adv ›

Scopul Târgului de Inovații a fost să faciliteze colaborarea dintre producătorii agricoli și furnizorii de noi tehnologii. Aceștia au făcut schimburi de opinii și au pus bazele unor noi colaborări.

Totodată, agricultorii au fost informați despre oportunitățile de finanțare propuse în prezent de ADMA și Programul Tehnologiile Viitorului în Agricultură. 

„Noi oferim finanțare pentru procurarea și achitarea în rate a echipamentelor agricole, care nu presupun gaj, care presupun costuri minime de administrare și costuri de finanțare, precum și o decizie rapidă. Este un pachet minim de documente. Astăzi suntem conectați la majoritatea registrelor naționale de date și, în cazul în care agricultorii ne acordă permisiunea pentru un document, noi accesăm o bună parte din datele necesare nouă pentru analiza dosarului din registrele naționale”, a declarat Vadim Codreanu, Director Tehnic ADMA.

De menționat că, antreprenorii sectorului agro-alimentar au acces la surse de finanțare în condiții avantajoase de până la 700.000 de lei per proiect, cu porțiune de grant de până la 50% sau maxim 200.000 de lei per proiect din partea proiectului FTA, Innovate Moldova și pot beneficia de suport tehnic pentru achiziționarea și implementarea cu succes a tehnologiilor digitale, echipamente hard și/sau programe soft.

‹ adv ›

Detalii despre programul de finanțare pot fi găsite aici

Târgul de Inovații a fost organizat de către Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de USAID și Suedia, în cadrul platformei Inno Agrifood Academy.

Inno Agrifood Academy reprezintă o oportunitate pentru agricultorii din țară să cunoască tehnologiile inovaționale, să beneficieze de unele instruiri și să interacționeze cu companii care dezvoltă tehnologii sau servicii noi de digitalizare.

În cadrul platformei urmează a fi organizate și alte activități dedicate agricultorilor. În luna martie, va fi anunțat modulul Agri Business Game, care le va permite fermierilor și studenților să participe la un joc de simulare a activității unei întreprinderi agricole. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›