luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeTestarea agrochimică a solului: Analizați, pentru a înțelege și lua decizii

Testarea agrochimică a solului: Analizați, pentru a înțelege și lua decizii

Recomandate

Ești agricultor, proprietar de terenuri sau planifici să îți desfășori activitatea în domeniul agricol? Evident, îți dorești calitate și roadă cât mai bună pentru un profit pe măsură. Și la fel de conștient ești de faptul că solul este darnic, atunci când ai aceeași atitudine – grijă constantă, respectarea epocilor de semănat/plantat, îngrijire și recoltat, lucrare la timp și corespunzătoare a culturii.

Poți executa aceste lucrări în bază teoretică sau axându-te pe sugestii și propria experiență, dar vei acționa oricum mai mult pe dibuite pentru că, atât timp cât nu cunoști „starea de sănătate” a solului și necesitățile lui individuale, nu vei putea oferi nici soluția potrivită, nici cantitatea necesară, chiar dacă investești în sisteme de irigare și tehnologii de prelucrare.

Analizele de sol vă oferă:  

  • Cunoașterea stării solului, evoluția și optimizarea potențialului de productivitate;
  • Obținerea celui mai bun randament prin eliminarea factorilor care limitează dezvoltarea culturilor;
  • Menținerea controlului costurilor de producție: costul unei analize este scăzut comparativ cu prețurile la îngrășăminte;
  • Protejarea mediului practicând o agricultură durabilă.

Clasificarea generală a solului după gradul de asigurare cu elemente nutritive

O analiză de sol are valoare numai dacă eșantionul analizat este reprezentativ, prin urmare, trebuie să aveți mare grijă la prelevarea mostrelor. Luarea unui eșantion bun implică respectarea unor regulilor simple.

Ce parcele să alegeți?

În primul rând, alegeți parcelele care sunt cele mai reprezentative pentru exploatare (se repartizează pe micro-zone omogene, nediferențiate). De asemenea, este posibil să se preleveze eșantioane din parcele „cu probleme ” atunci când vine vorba de detectarea unor cauze-accidente pe plantație (deficiențe, găuri în vegetație). Probele pot fi prelevate, de asemenea, din loturile achiziționate recent pentru a afla situația lor inițială și de a stabili eventual un plan de îmbunătățire a stării acestora.

Când se prelevează mostrele?

Este perfect după recoltare, dar nu mai devreme de o lună după aplicarea unui îngrășământ de bază sau 9 luni după adăugarea gunoiului de grajd. Este destul de posibil să se ia eșantionul într-o cultură chiar și înainte de recoltare, pentru a obține mai rapid rezultatele analizei.

Cum se prelevează?

Pe fiecare micro-zonă sunt extrase 18-22 de probe elementare, apoi cumulate și amestecate foarte atent într-un recipient curat care nu a conținut niciodată îngrășământ sau alte concentrate, pentru a exclude contaminarea mostrei. Pe un teren agricol cu culturi anuale proba este prelevată până la 25-30 cm adâncime. În plantațiile multianuale (vii, livezi), grosimea stratului analizat este divizat în 2 nivele: 0-30 și 30-60 cm adâncime, pentru a evalua corect rezervele de nutrienți disponibile în zona rădăcinii active a plantei.  

Pentru verificarea fertilității solului sunt solicitați spre analiza chimică următorii parametri: pH, EC, conținutul de humus, rezerva de N, P, K, Ca, Mg, Na, cloruri, sulfați, iar apoi perfectat planul de fertilizare – care este un instrument util atât pentru stabilirea dozelor de îngrăşăminte cât şi pentru luarea unor decizii economice legate de disponibilizarea eventualului exces de îngrășăminte, dar şi alegerea unor momente propice de procurare a necesarului cantitativ şi calitativ de îngrăşăminte minerale sau organice (în cazul în care unitatea nu dispune de careva surse proprii).

Pentru consultații sau orice informații suplimentare:

Bioprotect
Bioprotecthttps://bioprotect.md
Înființată în anul 2003, compania Bioprotect a devenit un distribuitor important pe piața de inputuri agricole şi servicii necesare practicării agriculturii moderne și eficiente.

Citește și ›

Advertoriale