‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTRANS OIL a lansat o nouă linie pneumatică de transbordare a cerealelor la Portul...

TRANS OIL a lansat o nouă linie pneumatică de transbordare a cerealelor la Portul Giurgiulești

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Către noul sezon al anului 2018-2019, grupul de companii TRANS OIL a asimilat investiții de peste 13 milioane de dolari și a majorat capacitățile de producție în nordul și sudul Moldovei. Potrivit preşedintelui grupului TRANS OIL, Vaja Jhashi, este vorba despre două proiecte implementate la fabrica Floare Soarelui din orașul Bălți și un proiect unic la Portul Internațional Liber Giurgiulești. În acelaşi timp, grupul are şi noi idei pentru modernizarea capacităţii sale de producţie.

Potrivit lui Vaja Jhashi, cea mai mare fabrică de producere a uleiului din Moldova, Floarea Soarelui, și-a mărit capacitatea de producție datorită deschiderii unei noi hale moderne de extracție a uleiului. Construcția acesteia se finalizează în luna mai 2018. Capacitatea de producție a halei permite prelucrarea a peste 1200 de tone de semințe de floarea-soarelui pe zi, sau mai mult de 300 mii tone pe an. Prin investiţii de 9,5 milioane de dolari în construcția și echiparea unei noi hale de extracție a uleiului, „Floarea Soarelui” nu numai că și-a mărit capacitatea de producție cu mai mult de o treime, dar este şi deţinătoarea celei mai modern hale din regiune, echipată cu cele mai noi tehnologii. Potrivit Stelei Ostroveţcaia, director general SA „Floarea soarelui”, acest proiect va duce la creşterea competitivităţii produsului finit şi va permite companiei să păstreze poziţia de lider pe piaţă şi să se extindă pe pieţele din afară.

Tot în anul 2018, fabrica „Floare Soarelui” a lansat o nouă centrală de cazane care permite trecerea completă la un combustibil autonom și, foarte important, ecologic. În producția de ulei, este nevoie de abur. Această centrală produce 25 de tone de abur pe oră cu o presiune de 3,9 Pa și o temperatură de 410 de grade Celsius. Cazanul funcționează complet pe coji, care este un deşeu de producție de ulei de floarea-soarelui. Investițiile în construcția și echiparea noii centrale au fost de 2,5 milioane de dolari. În prezent, este în curs de dezvoltare un proiect pentru instalarea unei noi turbine care va funcționa pe aburul produs şi care va acoperi cererea de energie electrică cu 60%.

‹ adv ›

Cel de-al treilea proiect de investiții, pe care grupul de companii TRANS OIL l-a încheiat la începutul noului sezon, este unic nu numai în Moldova, dar și în regiunea Mării Negre. În prezent, capacitățile TRANS OIL din Portul Internațional Liber Giurgiulești asigură depozitarea a 70.000 de tone de cereale, dintre care 50.000 tone – pe malul drept al Prutului și 20.000 – pe malurile Dunării. Noua linie pneumatică de transbordare a cerealelor, cu o lungime de 515 metri și cu o capacitate de 250 tone pe oră, va uni ambele terminale ale grupului TRANS OIL din portul Giurgiulești. Încărcarea cerealelor și a culturilor oleaginoase pe nave este asigurată de două terminale situate pe Prut și pe Dunăre. Capacitatea de încărcare a terminalului de pe Prut permite încărcarea a 200-300 de tone de cereale pe oră și a terminalului de pe fluviul Dunărea – până la 800 tone pe oră. Finanțarea proiectului, în valoare de 1,2 milioane de dolari, a fost efectuată din contul fondurilor proprii ale TRANS OIL. Ca urmare a acestui proiect, terminalele TRANS Group din portul Giurgiulești vor putea să transbordeze annual mai mult de 1 600 000 MT.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›