‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriTrei țări europene au stabilit recorduri de energie electrică din surse regenerabile

Trei țări europene au stabilit recorduri de energie electrică din surse regenerabile

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În 2019, Danemarca, Marea Britanie și Germania au stabilit noi recorduri pentru energia electrică folosită și care a provenit din surse regenerabile: danezii – 50%, britanicii – 48,5% (în care au inclus, însă, și energia nucleară), germanii – 46%.

În 2019, Danemarca a stabilit un nou record pentru generația energiei electrice din surse regenerabile. Date furnizate de rețeaua națională a țării, Energinet, arată că 50% din energia electrică consumată de danezi în 2019 a provenit din surse regenerabile, din care 47% – de la vânt și 3% – de la soare. Astfel, țara și-a doborât propriul record, din 2017, când energia eoliană fusese de 43%, potrivit Forbes. Această creștere se datorează, în mare parte, parcului eolian Horns Rev 3, care a început să funcționeze în primele luni din 2019.

Aflat la 24 de kilometri de țărm, parcul are o capacitate de 406,7 megawați – suficientă energie cât să acopere nevoile a 425.000 de locuințe, adică echivalentul a 20% din populația țării. În plus, potrivit unor surse din domeniu, anul 2019 a avut parte de vânturi mai puternice față de anul anterior, astfel încât parcul a produs mai multă energie.

‹ adv ›

Marea Britanie, cu o populație mult mai mare decât a Danemarcei, de 66 de milioane, și-a stabilit propriul record. Pentru prima dată, statul a generat mai multă energie din surse cu emisii zero de carbon, față de cele din combustibili fosili: 48,5% din electricitate a provenit de la parcurile eoliene, solare și din energie nucleară, în timp ce cărbunele, gazul, petrolul și motorina au generat 43%. În plus, combustibilul de biomasă a furnizat 8,5%.

„Datele de 48,5% nu au fost anunțate fără controverse, ținând cont că 17% este din energie nucleară: deși energia nucleară are amprentă de carbon negativă – ceea ce înseamnă că are efectul net de scădere a emisiilor în atmosferă – apar îngrijorări legate de viabilitatea depozitării pe termen lung a deșeurilor radioactive, așa că poate fi numită cu greu o sursă prietenoasă cu mediul”, comentează jurnaliștii de la Forbes.

Date publicate de rețeaua națională arată că, în 2019, 26,5% din energia electrică a Marii Britanii a fost generată din surse eoliene, solare și hidro, în timp ce sursele nucleare au produs 16,7%. Cât despre energia din combustibili fosili, mare parte a fost produsă din gaz – 38,4%. Cărbunele și alți combustibili fosili au fost responsabili doar de 2,1% din energia produsă. În 2020, o singură centrală electrică pe cărbune va mai rămâne deschisă în Marea Britanie. Totuși, cărbunele a generat 28% din energia electrică din Statele Unite, în 2018, iar gazul – 35%. În Australia, 60% din energie a fost furnizată de centralele electrice pe cărbune.

Germania a atins anul trecut o cotă de 46% din energie din surse regenerabile. Deși rezultatul nu e la fel de impresionant ca cel al britanicilor – 48,5% – „germanii nu au strecurat energia nucleară în date”, mai spun jurnaliștii. Procentul înseamnă numai energie din surse regenerabile pure, din care 25% – energie eoliană. Separat de aceste cifre, țara a produs 12% din energie din energie nucleară, însă intenționează să nu mai folosească deloc acest tip de energie până în 2022. Ținta este ca Germania să producă 65% din energia de care are nevoie din surse regenerabile, până în 2030.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›