Cum se dezvoltă o localitate, dar și oamenii care trăiesc acolo, depinde foarte mult de dezvoltarea infrastructurii, de cum funcționează instituțiile din acea localitate.
Satul Horești din raionul Ialoveni, care are 4 mii de locuitori, dispune de condiții prielnice pentru dezvoltarea afacerilor în domeniul agricol, respectiv mai mulți agenți economici din regiune cresc produse agricole și le comercializau inclusiv, pe teritoriul localității la o piață improvizată, care nu dispunea de condiții minime de igienă, mai ales dacă vorbim de comercializarea produselor alimentare cum ar fi carnea, lactatele.
Totodată, lipsa unui spațiu amenajat a creat probleme producătorilor agricoli și ei au fost nevoiți să identifice alte modalități și locații pentru a-și vinde producția.
‹ adv ›
În cadrul unui interviu acordat pentru Agrobiznes, Petru Cigoreanu, primarul satului Horești, a menționat că în zilele în care se organizează piață sunt prezenți circa 40 de comercianți cu diverse produse agricole.
Construcția unui spațiu amenajat, care să dispună de utilaje, tehnică destinată păstrării produselor de carne și lactate va avea un impact pozitiv, în primul rând, pentru locuitorii satului, care vor avea acces la produse de calitate la prețuri accesibile chiar în sat, a mai remarcat Petru Cigoreanu.
Primarul spune că la piața improvizată se obișnuia să se comercializeze și animale vii, cum ar fi porci, iepuri, păsări, inclusiv carne și lactate.
Alături de primărie, în realizarea proiectului au fost implicați și 4 agenți economici din domeniul agricol din localitate.
Petru Cigoreanu spune că a aflat despre posibilitatea de a obține finanțare de la primarul din satul vecin, unde la fel a fost construită o piață agricolă cu suportul programului UCIP IFAD.
Cheltuielile pentru realizarea proiectului au însumat circa 3 milioane de lei și au fost solicitate îndeplinirea mai multor condiții pentru a corespunde standardelor.
Piața construită este dotată și cu tehnică modernă, dispune de două calculatoare, cântare de control, frigidere pentru laborator, parcare externă, 15 mese cu acoperiș, spații pentru comercializarea din automobile cu marcaje.
Printre principalele beneficii pe care le va avea localitatea în urma funcționării noii piețe sunt: comercializarea se va desfășura în condiții sanitare, vor fi create noi locuri de muncă, atragerea mai multor cumpărători inclusiv din satele vecine, atragerea poducătorilor agricoli din vecinătate care vor veni să-și comercializeze producția. Odată cu concurența vor fi și prețuri mai bune și mai competitive.
Comentarii