‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleUn soi de nuci american, testat în Moldova. Concluzii după 5 ani de la...

Un soi de nuci american, testat în Moldova. Concluzii după 5 ani de la plantare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Soiul american de nuci Tulare a apărut pentru prima dată în Moldova în anul 2014. Astfel, prima plantație de nuci a fost înființată cu un an mai târziu, în 2015. Este un lot experimental, amplasat în raionul Soroca. Timp de 5 ani, nucicultorii din cadrul pepinierei Voinești au analizat acest soi și au formulat anumite concluzii preliminare despre aclimatizarea lui, randamentul, aspectul, precum și despre parametrii fructului și calitatea miezului.

Deși inițial, producătorii se arătau foarte sceptici în privința lui, în special în ceea ce privește rezistența la înghețuri, soiul Tulare s-a dovedit a avea o capacitate de aclimatizare destul de bună.

„În această perioadă, soiul de nuci Tulare este copt deja de aproximativ o săptămână. Se începe recoltarea lui. Acesta este un soi cu fructificare laterală. A fost omologat în SUA, 20 de ani mai târziu după ce a fost omologat soiul Chandler. Pomii s-au devedit a fi destul de rezistenți, atât la înghețurile de iarnă, cât și la înghețurile de primăvară. Mai mult decât atât, este rezistent la bacterioză, la antracnoză. Se coace cu o săptămână mai devreme decât Chandler și înainte de soiul Fernor”, explică președintele Asociației Nucicultorilor din țara noastră, Oleg Târsână.

Nucile de soi Tulare au în jur de 55-56 % de miez, iar coaja lor este un pic mai grosuță decât cea pe care o are soiul Pescianski, dar chiar și așa, e moale și poate fi ușor crăpată fără a detetriora miezul.

„Chiar și în condițiile acestui an, cu o cantitate limitată de precipitații, soiul dat s-a dezvoltat foarte bine. Calibrul nucilor permite și comercializarea cu succes chiar și în coajă. Mai mult decât atât, marii cumpărători internaționali caută acest soi de nuci, anume în coajă. Rezultatele testării acestui soi în țara noastră sunt valabile și pentru România, deoarece condițiile pedo-climatice dintre cele două țări se aseamănă foarte mult”, susține Târsână.

‹ adv ›

Faptul că perioada lui de maturare este în două etape nu blocheză lanțul de procesare primară, așa cum s-ar putea întâmpla, de exemplu, în cazul unui soi, care se coace concomitent și obligă producătorii să acționeze foarte repede.

„După recoltarea nucilor, în cel mult 48 de ore, dar recomandat este până la 24 de ore, nuca trebuie spalată, uscată pentru a-i stabiliza culoarea și calitatea miezului”, afirmă Oleg Târsână.

Soiul Tulare urmează a fi omologat în țara noastră. În SUA, suprafața livezilor cu acest soi se întinde pe aproximativ 100 de mii de hectare.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›