‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 26 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVa fi simplificat exportul de miere în Uniunea Europeană

Va fi simplificat exportul de miere în Uniunea Europeană

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Prim-ministrul Chiril Gaburici a solicitat eficientizarea mecanismului de export al mierii în Uniunea Europeană, care în prezent este destul de anevoios.

Solicitarea Prim-ministrului a fost precedată de recomandările Consiliului Economic al Prim-ministrului care susține că exportul de miere încă nu a ajuns la capacitatea maximă, în condiția în care capacitățile producătorilor autohtoni pot  asigura un export  de 10 ori mai mare decât se exportă în prezent.

Inițiativa de eficientizare a exportului de miere prevede ca certificatul sanitar-veterinar, autorizația sanitar-veterinară de funcționare și certificatul din partea Primăriei, care confirmă proprietatea apicultorului, să fie înlocuite cu o declarație pe proprie răspundere. De asemenea, antreprenorul va putea depune online cererea pentru obținerea certificatului de conformitate, iar tariful de 124 de lei pentru acest certificat va fi exclus.

‹ adv ›

Totodată, timpul de testare a probelor prelevate de către Centrul Republican de Diagnostica Veterinara va fi redus de la 5 la 3 zile, iar tariful pentru certificatul sanitar-veterinar va fi scăzut cu 50% (de la 200-400 lei la 100-200 lei).

Mai mult ca atât, fiecare apicultor-exportator va avea un dosar unic pentru toate instituțiile, iar procedura de export a mierii, cu indicarea costurilor și timpului aferent, va fi publicată pe pagina web a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.  Astfel, propunerile care vor intra în vigoare vor reduce cu 70% procesul de export.

O analiză efectuată de Secretariatul Consiliului Economic în comunicare cu exportatorii de acest produs arată că în prezent, pentru a exporta miere de albine în UE, antreprenorul trebuie să îndeplinească 18 formalități obligatorii, costurile cărora depășesc 5000 de lei, iar timpul de așteptare este de minimum 20 zile calculate consecutiv.

‹ adv ›

În același timp, este obligatorie interacțiunea exportatorului cu patru instituții: Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Serviciul Vamal, Centrul Republican de Diagnostică Veterinară și, 2 instituții opționale: Camera de Comerț și Industrie din Republica Moldova și laboratoarele din Uniunea Europeana.

Astfel, Prim-ministrul Chiril Gaburici a solicitat Ministerului Agriculturii, Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor, în colaborare cu Serviciul Vamal și Centrul Republican de Diagnostică Veterinară, să elaboreze și să prezinte Guvernului propuneri de optimizare a procedurilor de export al mierii de albine. Secretariatul Consiliului Economic va contribui la executarea prezentei solicitări, cu consultarea, după necesitate, a reprezentanților mediului de afaceri. Noile prevederi urmează să intre în vigoare în cel târziu trei luni.

Republica Moldova dispune de un potențial înalt de producere și export al mierii. Din valoarea totală a mierii exportate, 97% se exportă în Uniunea Europeană (preponderent în Franța, Germania, România, Italia, Slovenia). În 2014 volumul exporturilor mierii în Uniunea Europeană a fost în continuă creștere (+1416% comparativ cu anul 2011) și în continuă descreștere în țările CSI (-65% comparativ cu anul 2011). Printre alte țări în care se exportă miere autohtonă se numără Statele Unite, Canada și EAU.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›