‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 23 iulie, 2024
21.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVIDEO. Fermierii suportă cheltuieli mari la efectuarea lucrărilor de primăvară

VIDEO. Fermierii suportă cheltuieli mari la efectuarea lucrărilor de primăvară

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Pentru efectuarea la timp și calitativ a tuturor lucrărilor agricole, Valeriu Rudi din satul Șestaci, raionul Șoldănești, urmează să scoată din buzunar suplimentar trei mii de lei. Pentru a pune baza roadei, fermierul are nevoie de circa 3 tone de motorină.

Așa cum bolovanii formați în timpul aratului de toamnă sunt mari, sunt și mai mari posibilitățile ca vântul de primăvară să usuce solul. În condițiile în care s-au pomenit, unii fermieri evită tăvălucitul arăturii, procedeu care reduce evaporarea apei din pământ.

Valeriu Rudi însă nu se zgârcește, deoarece s-ar putea întâmpla să rămână fără umezeală în sol și, respectiv, fără producție. În pofida multiplelor dificultăți cu care se confruntă, agricultorul spune că nu va ceda, transmite ImpulsTV.

‹ adv ›

Mai mult, dacă acum zece ani dânsul își începuse activitatea având în posesie doar 4 hectare de pământ, actualmente el gestionează o suprafață de 70 hectare. Și vrea să se extindă.

Majorarea prețurilor la lubrifianți i-a afectat și pe deținătorii de sectoare de pământ cu suprafete neînsemnate. Potrivit informației Direcției agricultură Șoldănești, în raion aproximativ trei mii de gospodari își lucrează de sine stătător cota de pământ, inclusiv 20 de fermieri au în gestiune suprafețe de până la 100 hectare de terenuri arabile.

[youtube_sc url=”https://www.youtube.com/watch?v=DiQux1nxBw4″ width=”600″]

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›