‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 13 septembrie, 2024
15.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriVinurile Moldovei au devenit mai cunoscute pe piaţa din Polonia

Vinurile Moldovei au devenit mai cunoscute pe piaţa din Polonia

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Peste 20 de producători de vinuri din Moldova şi-au prezentat producţia la un vernisaj la Varşovia, Polonia. Evenimentul a fost organizat de către Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) cu scopul de promovare peste hotare a vinului moldovenesc. Vernisajul a avut loc pe 28 octombrie, la centrul cultural Galeria de Artă „Zacheta”, fiind prezentate 120 de tipuri de vin, transmite IPN.

Vicepreşedintele ONVV, Vitalie Pănuţă, a spus, la o conferinţă de presă, că vernisajul a avut ca scop diversificarea pieţelor de export pentru vinurile sub umbrela „Wine of Moldova”, precum şi extinderea celor existente, în special a pieţei UE. „Scopul nostru a fost să arătăm polonezilor o altă imagine a vinului din Moldova – vinuri de calitate, care deocamdată sunt prea puţin cunoscute pe pieţele europene”, a spus vicedirectorul.

Vicedirectorul proiectului USAID Creşterea Competitivităţii şi Dezvoltarea Întreprinderilor II, Diana Lazăr, a spus că expoziţia a cuprins un master-class pentru jurnalişti şi lideri de opinie şi un eveniment business-to-business (B2B) cu degustare de vinuri pentru importatorii, distribuitorii de vinuri şi reprezentanţii reţelelor specializate. Pentru acest vernisaj a fost aleasă anume Polonia pentru că are o capacitate curentă a pieţei de 75-77 de milioane de litri de vin, iar consumul pe cap de locuitor este de 2,65 de litri şi se află în continuă creştere. De asemenea, Polonia este o ţară exportatoare de vin.

‹ adv ›

Vinurile din Moldova au fost prezentate de către renumitul sommelier polonez, Tomasz Kolecki Majewicz, deţinător al titlului „Cel mai bun sommelier al Poloniei” timp de 4 ani. Următoarele expoziţii vor fi desfăşurate în China, Slovacia, România, Cehia.

În primele 8 luni ale anului curent, Republica Moldova a exportat 3,1 milioane de litri de vin îmbuteliat, cu 9% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2013, însumând 16% din totalul exporturilor.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›