‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleVitalie Gorincioi: Experiența din 2018 ne-a demonstrat că nu suntem gata să facem față...

Vitalie Gorincioi: Experiența din 2018 ne-a demonstrat că nu suntem gata să facem față unei recolte mari

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Principalele probleme cu care se confruntă pomicultorii din Republica Moldova se referă la accesul la surse de finanțare ieftine. În condițiile în care există mai multe proiecte care vin să sprijine producătorii pe acest segment, totuși, mai ales tinerii, nu au posibilitatea să acceseze aceste credite din lipsa de gaj. Aceste declarații au fost expuse de către Vitalie Gorincioi, președintele Asociației Moldova Fruct, în cadrul Adunării generale, care s-a desfășurat astăzi, 21 februarie.

„Tinerii care doresc să organizeze un business agricol, din lipsa de finanțe pentru inițierea afacerii, de cele mai multe ori renunță. Chiar dacă AIPA a venit cu un program de acordare a subvențiilor în avans pentru tinerii și femeile fermieri care doresc să inițieze o afacere, sumele oferite sunt insuficiente pentru a organiza o investiție. Creditele, care sunt destul de dificil de accesat prin intermediul băncilor comerciale, reprezintă o altă problemă cu care se confruntă pomicultorii. Pentru dezvoltarea pomiculturii avem nevoie de investiții destul de mari. Atunci când există investiții, evident sunt create noi locuri de muncă, putem asigura muncitorii cu salarii decente. Considerăm că, la moment trebuie să fie majorat plafonul de subvenționare oferit pentru infrastructura de post-recoltare. În acest context, subliniez că avem nevoie de investiții pentru modernizarea acestei ramuri, deoarece depozitele, frigiderele care au fost construite cu 10-15 ani în urmă trebuie modernizate. La moment există metode noi de păstrare, mai eficiente, econome din punct de vedere a cheltuielilor”, a remarcat Vitalie Gorincioi.

În aceiași ordine de idei, președintele Asociației Moldova Fruct a mai menționat că, dificultățile expuse în cadrul adunării generale se repetă de la an la an.

„Experiența din anul trecut ne-a demonstrat că nu suntem pregătiți să facem față unei recolte mai mari. Inclusiv, întreprinderile de procesare nu fac față cerințelor. Cu atât mai mult cu cât o parte din ele s-au închis. De mai bine de trei ani vorbim despre accesul la folosirea apelor pentru irigare, iar soluția ar fi elaborarea unei Strategii de dezvoltare a ramurii. Nu pot să nu amintesc că obținerea autorizațiilor este un proces destul de birocratizat”.

Iurie Fală, directorul executiv al Asociație Moldova Fruct, a specificat că un obiectiv important al Asociației este să devină un lider astfel ca să poată sprijini producătorii în dezvoltarea procesului de producție și de comerț.

‹ adv ›

„Planificăm să înaintăm către organele de stat anumite revindecări, solicitări pentru că în dezvoltarea agriculturii nu numai statul trebuie să-și aducă aportul, dar acesta este unul dintre cei mai importanți factorii. Și producătorii trebuie să-și ajusteze practicile de producere la standardele internaționale, astfel ca să poată să fie competitivi pe piață. Pe parcursul anul 2018, am reușit să captăm atenția membrilor la necesitatea de a ne perfecționa tehnologiile de producere și astfel să ridicăm calitatea fructelor aliniate la standardele internaționale. Și consider că începând cu cest an producătorii se vor mobiliza și vor aplica aceste tehnologii în gospodăriile lor. Totodată, am majorat numărul membrilor Asociației. Iar rezultatele pe care le-au obținut membrii se datorează și eforturilor Asociației. Am contribuit la deschiderea noilor piețe de desfacere, perfecționarea ambalajelor și tehnologiilor de producere”, a spus Iurie Fală.

În contextul celor relatate Iurie Ușurelu, secretar general al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, a constat că soluțiile propuse de Minister vin în concordanță cu problemele care sunt invocate de către producătorii de fructe.

„Dacă facem referință la anul 2018, a fost un an care a scos la iveală un șir de probleme ce urmează a fi soluționate împreună cu producătorii agricoli și cu reprezentanții statului pe diferite domenii cum ar fi: AIPA, ANSA, Ministerul Economiei, Agenția de Promovarea a Investițiilor, Ministerul Afacerilor Externe. Anul 2018 a arătat că în cazul sporirii cantității de mere, nu doar în Republica Moldova, dar și la ceilalți concurenți, nu avem suficientă piață de desfacere. În momentul când pe piața tradițională de desfacere avem o supraproducție, piețe adiționale de desfacere iarăși lipsesc. Varietatea de soiuri de mere trebuie să fie adaptată la piețele de desfacere spre care ne orientăm. Totodată, industria de procesare în ultima perioadă a fost delasată. De la 38 de fabrici de procesare pe care le-am avut în anul 1989 am ajuns la doar 6. Procesarea producției agricole rămâne a fi o problemă majoră pentru țara noastră”, a menționat oficialul.

În cadrul adunării generale a membrilor Asociației Moldova Fruct s-a discutat, printre altele și despre aprobarea unui nou Program de promovare a consumului zilnic de fructe în rândul copiilor.

‹ adv ›
‹ adv ›

2 Comentarii

  1. pun intrebarea scurt si clar: de ce aceleaşi mere se prăpădeau pe marginea drumului şi nu se prelucrau la fabricile de conserve, producţia de suc, piure, compot, pectine, distilate, confitiur etc sunt solicitate la export, de ce=?

    Aştept răspuns !!!

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›