sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
HomepageAgroEcoFloarea soarelui în asolament: premergători buni

Floarea soarelui în asolament: premergători buni

Recomandate

Floarea soarelui este o cultură oleaginoasă care asigură un randament maxim de ulei la o unitate de suprafață. De aceea, a ajuns a fi una dintre cele mai cultivate culturi la noi în țară.

Este foarte pretențioasă fată de amplasarea în asolament şi față de termenii de reîntoarcere pe același câmp în cadrul asolamentului.

Includerea florii soarelui în asolament este benefică pentru sporirea biodiversității şi fertilităţii solului, reducerea răspândirii buruienilor, bolilor și dăunătorilor.

!Floarea soarelui nu suportă monocultura

Nerespectarea termenului de reîntoarcere pe același câmp a culturii duce la răspândirea unui număr mare de boli, dăunători, dar și a plantei parazit lupoaia (Orobanche cumana).

Floarea-soarelui trebuie să revină pe același teren după cel puțin 5-6 ani (După B. P Boincean) dar se recomandă peste 9 ani.

Cele mai importante boli care se dezvoltă dacă nu se respectă termenul de reîntoarcere pe același teren sunt:

  • mana – Plasmopara helianthi;
  • putregaiul cenușiu – Botrytis cinerea;
  • putregaiul alb – Sclerotinia sclerotiorum;
  • pătarea brună și frângerea tulpinilor – Phomopsis helianthi;
  • alternarioza – Alternaria helianthi).

Printre dăunătorii ce se dezvoltă la cultivarea florii soarelui pe același teren mai mulți ani la rând se numără gărgărița porumbului – Tanymecus dilaticollis și viermii sârmă – Agriotes.

Culturi premergătoare recomandate:

  • păioasele de toamnă și primăvară;
  • porumbul pentru boabe;

Nu este recomandată cultivarea florii soarelui după:

  • soia, fasolea, năut, sfeclă, specii din familia cruciferelor, cum ar fi muștarul sau rapiță deoarece au boala comună – putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum). Totodată, nu este recomandat ca premergător tutunul.

Citește și despe Porumbul în asolament: Ce culturi sunt premergători buni.

Ce cultivăm după floarea soarelui?

Floarea soarelui este o cultură cu un sistem radicular care pătrunde până în stratul de 2 metri al solului.

Amplasarea culturilor cu consum sporit de apă după floarea soarelui poate compromite recolta, în special în anii secetoși, care sunt tot mai frecvenți.

O altă probleme care poate fi frecventă după floarea soarelui este răsărirea samuraslei. După floarea soarelui se vor cultiva borceagurile de toamnă şi primăvară, porumbul pentru siloz.

Dacă în perioada de toamnă – iarnă a fost acumulată o rezervă satisfăcătoare de umiditate în sol, putem cultiva porumbul pentru boabe.

Citește aici depre Asolamentul – cea mai ieftină investiţie în agricultură.

Păioasele de toamnă pot fi cultivate după floarea soarelui doar în anii cu precipitații abundente în perioada de toamnă.

Potrivit lui Andrei Gumovschi, rotația florii soarelui în asolament este impusă deoarece:

• pe parcursul perioadei de vegetație floarea soarelui consumă 6.300 m3/ha de apă, fiind recunoscută ca cea mai mare consumatoare de apă, la fel ca sfecla sau lucerna;

pg14 figura1

  • plantele în asolament au sistemul radicular dezvoltat la diferite adâncimi în sol, de unde își extrag substanțele nutritive și apa (vezi imagine mai sus);
  • plantele au consumuri diferite de substanțe nutritive: cerealele consumă mai mult azot și fosfor, leguminoasele consumă mai mult fosfor și calciu, floarea soarelui și sfecla pentru zahăr mai mult potasiu. Raportul N:P:K la floarea soarelui este 1,5:1:8,8;
  • după recoltare rămân cantități diferite de materie organică în sol și pe sol din care se obțin substanțele nutritive și humusul. Floarea soarelui (cu tulpini) asigură 5-6,9 t/ha;
  • floarea soarelui fiind cultură prășitoare bine întreținută asigură terenuri curate în comparație cu cerealele păioase;
  • culturi sau grupe de culturi au boli și dăunători specifici. Tanymecus atacă floarea soarelui, porumbul și sfecla pentru zahăr;
  • lucrarea solului diferă la diferite culturi. Dacă ne referim la lucrarea de bază a solului, la floarea soarelui după spicoase arătura se face la 22-25 cm, iar cartoful și sfecla pentru zahăr pretind arătură la 28-30 cm.

Din cele menționate, mai sus rezultă paleta largă de deosebiri între diferite culturi în asolamentul cu floarea soarelui.

Folosind rotația culturilor se schimbă mediul natural de înmulțire a agenților patogeni și prin alternarea măsurilor agrotehnice se împiedică dezvoltarea nestânjenită a acestora.

Clik aici pentru a afla 10 Recomandări la întocmirea asolamentelor în condiţiile schimbărilor climatice.

În acest fel, se pot obține producții superioare în primul rând la floarea soarelui și la celelalte culturi.

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Video thumbnail
Webinar: Protecția biologică a plantelor în agricultura ecologică
03:20:26
Video thumbnail
Protecția culturilor sâmburoase și semințoase în agricultura ecologică
34:19
Video thumbnail
Protecția plantelor în legumicultura ecologică
43:22
Video thumbnail
Tendințe în protecția biologică a plantelor: modificări din noul Regulament al UE
31:09
Video thumbnail
Apicultura ecologică în Republica Moldova. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
39:07
Video thumbnail
Ferme de găini crescute în sistem free-range. Prezentare broșuri (FiBL), Elveția
30:04
Video thumbnail
Dilema agriculturii ecologice: agricultura bazată pe plante și /sau agricultură cu sector zootehnic
35:13
Video thumbnail
Realitățile și soluțiile de dezvoltare în Moldova a sectorului zootehnic ecologic
06:35
Video thumbnail
Cultivarea prunului în sistem ecologic
05:09
Video thumbnail
Cultivarea ecologică a tomatelor în teren protejat
05:21
Video thumbnail
Webinar „Produse cu valoare adăugată înaltă și lanțurile valorice în agricultura durabilă”
02:25:45
Video thumbnail
Sustenabilitatea si calitatea alimentelor ecologice
20:18
Video thumbnail
Produsele horticole ecologice si lanturile valorice
22:17
Video thumbnail
Lanturile valorice scurte in piata locala
23:38
Video thumbnail
Culturile cerealiere, oleaginoase si leguminoase ecologice prin prisma lanturilor valorice
13:52
Video thumbnail
Webinar: Agricultura ecologică și efectul schimbărilor climatice
03:23:41
Video thumbnail
Boris Boincean: Managementul durabil și reziliența solurilor în agricultura durabilă
18:52
Video thumbnail
Nicolas Lefebvre: Tendințe actuale în agricultura ecologică a lumii
36:27
Video thumbnail
Ulrich Koepke: Reducerea încălzirii globale prin aplicarea practicilor agricole durabile
26:59
Video thumbnail
Mark Measures: Agroecologia și agricultura ecologică - similarități și diferențe
25:33
Video thumbnail
Compostul - unul dintre cele mai eficiente îngrășăminte organice - Experiența Micu&Co
05:52
Video thumbnail
Sfaturi la înființarea unei ferme eco de păsări
03:25
Video thumbnail
Culturile de acoperire - soluția pentru un sol sănătos și cu structură bună
05:25
Video thumbnail
Albinele-zidar pentru o polenizare eficientă în livezile de cireș. BioFruitNet
03:06
Video thumbnail
Fâșiile de flori în culturile arabile: semințe și cultivare
05:12
Video thumbnail
Controlul buruienilor
04:28
Video thumbnail
Certificarea Eco
06:10
Video thumbnail
Fâșiile forestiere
04:33
Video thumbnail
Design-ul fermei eco
05:54
Video thumbnail
Colectarea apei de ploaie
03:53
Video thumbnail
Crearea biodiversității pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor la fermă
05:02
Video thumbnail
Metode mecanice de gestionarea a buruienilor în legumicultură
20:05
Video thumbnail
Cultivarea amestecurilor de culturi (borceaguri) dintre leguminoase pentru boabe și cereale spicoase
08:18
Video thumbnail
Uscarea ierburilor și hameiului - sfaturi pentru uscarea plantelor în loturi mici
03:46
Video thumbnail
Reinventarea protecției ecologice a plantelor (tutorial cu Claudia Daniel)
12:03
Video thumbnail
Promovarea biodiversității în plantațiile viticole
14:46
Video thumbnail
Înierbarea printre rânduri
04:03
Video thumbnail
Lucrarea solului în agricultura ecologică la culturile cerealiere
03:40
Video thumbnail
Analiza solului
03:45
Video thumbnail
Cultivarea cartofilor timpurii
06:58
Video thumbnail
Asolamentul
05:15
Video thumbnail
Testarea apei
03:17
Video thumbnail
Gîndacul păros
04:17
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi
04:12
Video thumbnail
MULCIREA
05:28
Video thumbnail
Protecția legumelor
04:55
Video thumbnail
Îngrășămintele verzi în Alpii de Sud (Guizotia, sorg, mazăre de iarnă, hrișcă)
03:09
Video thumbnail
Cum să instalați o capcană pentru a estima numărul de păianjeni și gândaci prădători
01:10
Video thumbnail
5 teste simple pentru evaluarea calității solului
09:04
Video thumbnail
Instrumente manuale Terrateck pentru grădinărit - sapa de legume și plantatorul de „hârtie”
02:55

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco