‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 21 noiembrie, 2024
2.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleProducerea eco a verdețurilor și plantelor aromatice în seră

Producerea eco a verdețurilor și plantelor aromatice în seră

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Producerea ecologică a verdețurilor și plantelor aromatice în seră constituie tema unui nou ghid de buzunar elaborat recent cu suportul Programului „Farmer-to-Farmer”, finanțat de USAID și implementat de CNFA Moldova.

Publicația conține informații generale despre managementul ecologic, bunăstarea și fertilitatea solului, gestionarea dăunătorilor, precum și semințele utilizate pentru producerea ecologică în seră. 

Ghidul conține informații despre:

‹ adv ›

Pregătirea solului pentru cultivarea verdețurilor și plantelor aromatice

Verdețurile au nevoie de soluri bine drenate și aerate, bogate în materie organică și nutrienți, cu un pH optim între 6 și 7. Producția în seră este intensivă și, prin urmare, trebuie să fie susținută cu un nivel adecvat de nutrienți.

Se recomandă încorporarea compostului în sol înainte de începerea cultivării, precum și tratarea cu var atunci când pH-ul solului este acid (7+).

Gunoiul de grajd proaspăt sau total compostat trebuie utilizat numai dacă se respectă cel puțin un interval de 120 de zile înainte de recoltare. Cantitatea folosită poate fi de la o jumătate până la o roabă medie la 5 metri pătrați de teren protejat.

‹ adv ›

Cantitatea de gunoi de grajd utilizată de la o jumătate până la o roabă medie la 5 metri pătrați de teren protejat. Dacă cantitatea este limitată, se aplică numai în zonele în care vor fi rândurile de plante.

Plantarea și îngrijirea verdețurilor

Verdețurile sunt plantate în rânduri, pe paturi ridicate, cu sau fără mulcire. Distanța dintre rânduri și între rânduri ar trebui să permită un flux de aer suficient și corespunzător pentru a minimiza bolile fungice.

Aranjarea în spațiu depinde, de asemenea, de creștere și de dimensiunea finală a soiului. Solurile bogate permit o densitate mai mare. În cele din urmă, spațierea depinde de aspectul și dimensiunea paturilor, deoarece trebuie să existe spațiu pentru mișcare și operațiile agricole.

‹ adv ›

Înființarea culturii poate fi realizată prin semănat direct sau producere de răsaduri, ultima fiind mai rentabilă. Temperatura optimă pentru cultivarea verdețurilor este de 10…20°C.

Producerea răsadurilor are loc pe parcursul a circa 3-6 săptămâni, în funcție de specie.

O expunere de 6-7 ore pe zi la lumină directă va duce la o creștere vegetativă continuă. Verdețurile anuale nu trebuie expuse la lumină directă mai mult de 10 – 12 ore zilnic, deoarece vor începe să înflorească.

Salatele au sistemul radicular amplasat la suprafață și au nevoie de udare regulată și soluri umede, dar bine drenate. Sunt preferabile metodele blânde de irigare – irigarea prin picurare sau direct la rădăcină.

Salatele se adaptează bine la umbrirea parțială atunci când sunt asociate cu plante mai înalte (roșii sau ardei).

V-ar putea plăcea și articolul despre Cultivarea salatei – sfaturi la semănat și îngrijire.

Cultivarea plantelor aromatice în spații protejate

Plantele aromatice se adaptează bine la producția în seră, dar multe au cerințe ridicate față de lumină. Pătrunjelul, coriandrul, menta și arpagicul, care au un început timpuriu în primăvară și se adaptează bine la temperaturile reduse, pot crește bine fără iluminare suplimentară.

Distanța de plantare a plantelor aromatice:

Dezinfectarea semințelor cu apă fierbinte înainte de semănat

Dacă este necesar, tratamentul cu apă caldă este utilizat pentru dezinfectarea și uciderea agenților patogeni de pe semințe:

  • semințele sunt plasate în pungi de pânză de bumbac și înmuiate în apă preîncălzită (38°C) timp de 10 minute pentru a elimina aerul;
  • pungile sunt apoi transferate la baia de apă pentru tratament. Temperatura trebuie să rămână constantă pe tot parcursul tratamentului;
  • semințele sunt răcite prin scufundarea pungilor în apă rece timp de 5 minute;
  • semințele sunt uscate la aer pe hârtie.

Alte detalii despre cultivarea plantelor aromatice și a verdețurilor sunt disponibile în Ghidul ce poate fi accesat pe acest link.

Editarea ghidurilor are loc în paralel cu implementarea unui proiect axat pe crearea portalului de şcolarizare în principiile agriculturii ecologice studii.movca.md, realizat de Asociaţia „Alianţa Lanţului Valoric în Agricultura Ecologică din Moldova” (MOVCA). 

Conținutul a fost elaborat de Matilde D’Urzo, expertă în horticultură din SUA, care anterior a acordat consultanță de afaceri pe bază de voluntariat unor fermieri moldoveni beneficiari ai Programului „Farmer-to-Farmer”. Totodată, Asociația MOVCA a asigurat adaptarea textului în conlucrare cu experții locali, precum și designul publicației. 

Ghidul va fi oferit gratuit fermierilor care practică agricultura ecologică, iar versiunea electronică a acestuia va fi disponibilă pe www.movca.md la rubrica Publicații, dar și pe platforma studii.movca.md.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED).

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›