duminică, 24 noiembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
HomepageAgroEcoÎn Moldova va fi realizat un studiu privind conversia eco a livezilor de măr

În Moldova va fi realizat un studiu privind conversia eco a livezilor de măr

Recomandate

Un studiu de fezabilitate axat pe conversia livezilor de măr din Republica Moldova la sistemul de cultivare ecologică va fi realizat, în perioada noiembrie 2022-februarie 2023, cu sprijinul Programului USAID „Farmer-to-Farmer”, implementat de CNFA Moldova.

Efectuarea studiului a fost solicitată de Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”.

Având în vedere faptul că mulți producători agricoli cultivă soiuri de mere care se bucurau de cerere doar pe piețele CSI, această cercetare ar oferi alternative de intrare pe segmentul de piață cu produse ecologice.

Necesitatea acestui studiu a apărut de ceva timp, însă a devenit una stringentă pe fondul dificultăților apărute la exportul merelor moldovenești pe piața Federației Ruse în urma impunerii embargourilor și declanșării conflictului armat ruso-ucrainean.

Aproximativ 97 la sută din livrările de mere moldovenești erau destinate anterior pieței ruse, iar o parte dintre ele au fost redirecționate spre statele UE, care a dublat în context cota stabilită pentru acest produs provenit din Republica Moldova, precum și spre țările Orientului Mijlociu.  

De vreme ce în spațiul UE se atestă în prezent o cerere în creștere față de merele ecologice în stare proaspătă și procesată și sucurile de mere ecologice, reprezentanții „Moldova Fruct” consideră că acest studiu le va permite agricultorilor să ia decizii în favoarea produselor ecologice și va servi drept un prim pas spre atenuarea crizei actuale ce afectează fermierii moldoveni și evitarea defrișării mai multor livezi aflate încă în stare bună.

Studiul va cuprinde o analiză a situației actuale din sectorul de producere a merelor în ceea ce privește condițiile de cultivare, inputurile, practicile de recoltare, transportare, depozitare, procesare și de comercializare.

Vor fi elaborate și modele de business pentru producătorii, procesatorii și exportatorii moldoveni de mere și sucuri ecologice.

Autorii studiului vor oferi și informații privind lecțiile învățate de producătorii și procesatorii de mere ecologice din Moldova, Polonia, Germania și alte țări, dar și de importatorii din UE.

Totodată, va fi întocmită o foaie de parcurs pentru fermierii moldoveni, instituțiile guvernamentale, investitorii și donatorii de pe lanțul valoric al acestui sector.

Republica Moldova se numără în prezent printre primii 10-15 exportatori de mere din lume, cu o producție anuală de aproximativ 500 de mii de tone, obținută de pe 56 de mii de hectare de livezi, dintre care circa 20 la sută sunt moderne.

Acest material este realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de A. O. „Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED). AED mulțumește Agrobiznes pentru produsul elaborat.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco