Pălămida – cum o controlăm eficient în agricultura ecologică

Pălămida (Cirsium arvense) este o buruiană perenă, care supraviețuiește iarna ca rădăcină și dă lăstari din nou în primăvară. În condiții naturale de creștere, nederanjată, aceasta se dezvoltă într-o plantă bienală.

Însă, dacă dezvoltarea ei este tulburată de intervenții agricole, precum tăiatul și prășitul, dezvoltă intens rădăcini și lăstari.

În acest articol, realizat în baza Broșurii Pălămida – Controlul eficient în agricultura ecologică, FIBL, vom descrie principalele probleme generate de această buruiană în agricultura ecologică și metode de menținere sub control.

În special, vom discuta despre cele trei etape de dezvoltare a pălămidei – de la prima infestare la infestarea în masă și controlul acestei buruieni, printr-o abordare din trei etape.

Cauzele apariției pălămidei

• Un număr tot mai mare de ferme ecologice funcționează cu un număr redus de animale sau chiar fără ele și au o rotație a culturilor cu accent pe cereale.
• Tendința generală de a avea pășuni pe termen scurt, de un an, în loc de pășuni cu plante perene (graminee cu trifoi sau lucernă) mai mult de trei ani.
• Cultivarea cu preponderență a cerealelor cu pai scurt și a culturilor necompetitive (față de pălămidă) cu profit ridicat (de ex. legume de câmp).
• Gestionarea necorespunzătoare a câmpurilor după recoltare, a pârloagelor și a terenului din jurul câmpului.
• Densitatea neuniformă sau redusă a culturii ca rezultat al infestării cu insecte dăunătoare sau boli sau al unui aport insuficient de nutrienți, ceea ce facilitează răspândirea și dezvoltarea pălămidei.
• Alunecarea și formarea tălpii plugului în urma unor proceduri de cultivare incorecte, în special de mișcarea mașinilor pe solul umed.
• Faptul că pălămida produce semințe pe teren în paragină, pârloagă și/sau teren cultivat.

Odată stabilită, înlăturarea sa mecanică este dificilă, întrucât rezervele nutritive din rădăcină îi permit plantei să supraviețuiască mai mulți ani după lucrările mecanice.

Ciclul substanțelor nutritive în rădăcinile pălămidei – factorul de determinare a ritmului măsurilor de control.

Potențialul regenerativ al pălămidei după perturbații depinde de substanțele nutritive din rădăcini. Cu cât mai mare este volumul de substanțe nutritive, cu atât mai mare este potențialul de regerminare.

Conținutul de substanțe nutritive din rădăcinile pălămidei urmează un ciclu sezonier, cu un nivel scăzut în primăvară, după germinare. Îndată ce pălămida formează o masă foliară suficientă, rezervele din rădăcini se restabilesc.

Date fiind vremea bună și dezvoltarea rapidă, rezervele de substanțe pentru înflorire și formare de semințe sunt aproape completate până în iunie-iulie sau, cel târziu, la sfârșitul verii (august-septembrie).

Dacă dezvoltarea nu este tulburată, se vor acumula suficiente rezerve pentru iernare și, ulterior, regerminare în primăvară.

Prevenirea răspândirii pălămidei

Indiferent de condițiile climaterice și alte condiții ce afectează dezvoltarea pălămidei, există anumite măsuri de bază ce ajută la prevenirea răspândirii ei:

• Limitați proporția cerealelor ce fac parte din rotația culturilor, ar fi ideal să reprezinte mai puțin de 50%.
• Mențineți o cotă de cel puțin 15–20% de pășuni multianuale cu plante perene (trifoi sau amestec de graminee și lucernă) în rotația culturilor.
• Arați și resemănați pășunile nereușite cu amestec de graminee și trifoi, graminee și lucernă.
• Limitați levigarea azotului în straturile mai adânci de sol prin cultivarea unor culturi succesive sau a unor culturi de toamnă bine stabilite.
• Trecerea de la culturi de toamnă la culturi de primăvară. Aratul de primăvară distruge mai bine pălămida, astfel permițând culturilor ulterioare de vară să concureze mai eficient cu creșterea pălămidei.

Citiți și despre Mulcirea solului: Avantaje și dezavantaje.

Înmulțirea pălămidei

Prin semințe:

• Reproducerea prin semințe are loc preponderent în pârloagă.
• Răspândirea este posibilă și prin bălegar, paie, compost nematurat sau prin propriile semințe de culturi care sunt infestate.
• Semințele de pălămidă germinează primăvara târziu, din mai până în iunie, cu temperatura optimă de germinare între 20 și 30°C.
• Lăstarii întâi formează o rozetă și, de regulă, nu înfloresc decât în anul următor. În primele 6 săptămâni lăstarii se dezvoltă lent (până la înălțimea de 10 cm), fiind sensibili la umbră, ariditate, concurență, îngropare și infestarea cu fungi.
• Lăstarii depind de o bună și continuă aprovizionare cu apă în stratul superior al solului.

Prin bucăți de rădăcină:

• Pălămida este deseori introdusă sub formă de bucăți de rădăcină prin intermediul utilajelor agricole și al anvelopelor de la tractoare.
• Chiar și bucățile mici de rădăcină (> 5 mm) pot da lăstari, deși este nevoie de o lungime de minimum 2,5 cm pentru dezvoltarea într-o plantă viabilă.
• Odată ce apar lăstarii, creșterea ulterioară duce rapid la un sistem radicular complex, cu rădăcini ce cresc atât pe orizontală, cât și pe verticală. Datorită rădăcinilor sale verticale, pălămida poate ajunge până la 3 m (uneori chiar și pânăla 5 m) în adâncime. Deteriorarea rădăcinilorși lăstarilor (de exemplu cauzată de prășit) stimulează formarea unor rădăcini secundare și muguri de rădăcină. Acest fapt duce la creșterea de lăstari noi din mugurii de pe rădăcini.
• Spre deosebire de pir, care crește pe orizontală prin intermediul rizomilor, pălămida colonizează solul cu rădăcini ce pot produce muguri oriunde și cresc totodată de la 1 la 12 m anual. Pe rădăcinile secundare sunt până la 16 muguri pe metru de rădăcină.
• Rădăcinile secundare orizontale se află la adâncimea de 20–30 cm.

Formarea de cuiburi

• La cel târziu 3 ani de la apariția lăstarilor inițiali, în lunile de vară încep să apară cuiburi tipice de pălămidă (grupuri de numeroase tulpini cu inflorescență), care sunt stimulate de germinarea rădăcinilor secundare.
• În funcție de loc și condițiile de mediu, o plantă formează de la 5000 la 40000 de semințe, care pot rămâne viabile în sol pe o perioadă de până la 20 de ani.
• Majoritatea semințelor sunt amplasate adânc în calatidiu și sunt slab conectate la aparatul de dispersie (papus). De aceea, papusurile pe care le duce vântul în număr mare și la distanțe lungi sunt preponderent lipsiți de semințe. Papusurile cu semințe grele cad, de regulă, pe pământ aproape de planta-mamă. Cu toate acestea, semințele care sunt bine conectate la papus pot fi transportate la distanțe de până la 100 m.
• O parte mare a semințelor este mâncată de insecte și păsări. Oricum, dispersia semințelor are o importanță crucială pentru prima infestare.

Controlul pălămidei: Abordare din trei etape

Pasul 1. Prevenirea invaziei și a creșterii pălămidei

Prima infestare poate fi prevenită prin a-i face concurență pentru lumină, substanțe nutritive și apă. Acest lucru este asigurat la maximum prin rotația sănătoasă a culturilor, soluri bine permeabile, semănatul des al plantelor și cositul frecvent al culturilor furajere. În același timp, trebuie prevenite invaziile ce ar putea apărea prin rizomi, dar și prin semințe de la marginile câmpurilor și pârloagă.

La etapele timpurii de dezvoltare, aratul și prășitul sunt foarte eficiente împotriva plantulelor. Plantulele care răsar primar, din mai până în iunie, sunt foarte sensibile până la vârsta de 6 săptămâni la intervențiile mecanice și la umbra cauzată de culturile care răsar devreme.

Datorită rezervelor din rădăcini – spre deosebire de plantele ce se dezvoltă din semințe, plantele de pălămidă care răsar din bucăți de rădăcină și au înălțimea de 10 cm și mai mult pot fi slăbite doar de intervenții mecanice de control repetate. Astfel de intervenții sunt mult mai eficiente primăvara decât toamna.

Competitivitatea culturilor agricole față de pălămidă

Pasul 2. Eliminarea plantelor individuale și împiedicarea creșterii de plante noi

Următoarele măsuri s-au dovedit a fi eficiente:

• Ca măsură minimă, vârfurile înflorite sunt înlăturate la începutul înfloririi. Acest lucru trebuie făcut aproximativ la 10 zile după deschiderea bobocilor de flori. Tăietura trebuie să fie cât mai jos posibil pe tulpina cu inflorescență. Rana deschisă permite accesul patogenilor fungici.
• O metodă mai bună este smulgerea sau cositul lăstarilor de pălămidă ușor lignificați înainte de înflorire. Smulgerea are avantajul de distrugere parțială a rădăcinii. Pe solurile grele, smulgerea este mai ușoară după ploi puternice.
• Lăstarii noi trebuie eliminați continuu după ce cresc peste 5 cm, pentru a preveni reînnoirea stocului de substanțe nutritive.
• Un teren pe care trifoiul crește neuniform trebuie arat și resemănat.
• S-a dovedit a fi eficientă semănarea unei culturi succesive bogate sau a unui amestec de îngrășăminte verzi sau culturi furajere puternice după afânarea meticuloasă a solului și pregătirea patului germinativ. Cantitatea sporită de semințe, de 1,5–2 ori mai multe decât de obicei, duce la o stabilire mai rapidă și, respectiv, la un control mai bun al buruienilor. Amestecurile de culturi sunt, în general, mai competitive decât monoculturile. Culturile de acoperire, cu excepția leguminoaselor, trebuie fertilizate cu mraniță, în caz de disponibilitate, pentru a promova o creștere timpurie și o stabilire rapidă a stratului verde pentru a suprima eficient creșterea pălămidei.
• Evitarea creșterii unor culturi slab competitive pe terenuri infestate cu pălămidă.

Pasul 3. Prioritizarea controlului mecanic intens în caz de răspândire extensivă

Până acum, o singură strategie de intervenție s-a dovedit a fi eficientă în remedierea unei infestări extensive cu pălămidă: cultivarea intensivă și repetată în combinație cu creșterea unor culturi perene ce cresc dens.

După semănarea unei culturi ce crește repede și e foarte competitivă pentru substanțe nutritive, pălămida suferă de „foame” de la sfârșitul lunii iunie până la începutul lunii august, perioadă în care pălămida ar fi trebuit să-și restabilească rezervele din rădăcini pentru viitoarea creștere.

Afănare superficială al miriștii pe timp de vară: Distrugerea progresivă a pălămidei la adâncimi tot mai mari

După recoltarea cerealelor, arați superficial miriștea cu un skimmer sau cultivator cu tăiere orizontală (ce taie pe toată suprafața) cu o ușoară suprapunere a brăzdarelor.

Când pălămida crește din nou și ajunge la înălțimea de 8–10 cm, repetați operațiunea de două sau de trei ori cu un cultivator ce are brăzdare cu aripi, mărind adâncimea de lucru la fiecare etapă.

Important! Această metodă funcționează doar în timp de secete puternice. În condiții umede, ea poate duce la un efect invers. Procedura funcționează cel mai bine când se seamănă adițional o cultură de acoperire. Astfel de îngrășăminte verzi trebuie semănate la timp, când pălămida este uscată.

Controlul pălămidei în condiții temperate umede

După culturile timpurii executați o primă lucrare de distrugere a miriștii în luna iulie. Semănați o cultură de acoperire ce acoperă bine solul (de exemplu măzăriche de primăvară, ridiche furajeră) pentru a suprima creșterea. Apoi realizați în continuare lucrări ale solului.

Important! Aratul de primăvară este mai recomandat, deoarece slăbește mai mult pălămida.

Controlul pălămidei în condiții semiaride

După recoltarea culturii principale, de preferat o cultură de toamnă ce se recoltează devreme (de ex. cereale, mazăre, bob), folosiți condițiile secetoase de vară pentru a epuiza rezervele rădăcinilor de pălămidă prin efectuarea mai multor lucrări.

Repetați operațiunea atunci când pălămidă ajunge din nou la stadiul de 6-8 frunze.

La desprimăvărare, când condițiile permit, cultivați solul de 2 sau 3 ori cu un skimmer sau un cultivator cu tăiere orizontală cu brăzdar cu aripi la adâncimea de 7–10 cm.

Dacă câmpul este infestat intens cu pălămidă, orientați-vă spre multiplicarea turelor între creșterile repetate ale pălămidei și, posibil, semănați o cultură ce crește rapid cât mai curând posibil (de exemplu mei, floarea-soarelui timpurie sau hrișcă).

Important! Aratul de primăvară nu este recomandat pe majoritatea solurilor argiloase (> 30 % argilă). Condițiile umede după perioada de iarnă împiedică buna pregătire a patului germinativ.

Pe astfel de soluri, adâncirea brazdei din vara anterioară ajută la afânarea solului pentru cultura următoare, în același timp contribuind la uscarea rădăcinilor de pălămidă.

Floarea-soarelui sau meiul sunt culturile ideale spre a fi semănate după astfel de intervenții, pe la mijlocul lunii mai.

De regulă, este mai bine de crescut o cultură principală mai târziu – dar pe un câmp (mai) curat, decât să crească cultura mai devreme, însă cu o infestare mai gravă cu pălămidă.

Sfat practic: Lipsiți pălămida de lumină cu ajutorul unui amestec de cereale și leguminoase și al unui amestec de culturi proteice.

Toamna sau primăvara poate fi semănat un amestec de cereale și leguminoase, borceag. Astfel de amestecuri conțin leguminoase și orz sau mazăre și ovăz și sunt cosite la etapa maturității lăptoase.

După recoltarea borceagului, solul este lucrat de 1 sau 2 ori. Semănarea ulterioară a unui amestec proteic, precum măzărichea de primăvară cu ridichea furajeră (80 kg/20 kg), împiedică creșterea unor noi lăstari de pălămidă din contul rezervelor nutritive, deoarece este maximizat gradul de umbrire.

Aratul final pentru culturile de toamnă poate epuiza ultimele rezerve ale pălămidei.

Important! Pentru a elimina pălămida, este nevoie de a cultiva amestec de trifoi sau lucernă cu graminee pe parcursul a 2 sau, ideal, a 3 ani.

Lucerna se manifestă cel mai bine în soluri cu nivelul pH-ului peste 6,5.

În solurile cu un pH mai scăzut, pot fi utilizate amestecuri de trifoi alb și trifoi roșu cu diferite ierburi perene pentru a optimiza creșterea și producerea de biomasă.

Plantele furajere trebuie cosite de cel puțin trei ori pe an pentru a slăbi dezvoltarea pălămidei. Perioada de cosire trebuie să corespundă dezvoltării culturii furajere și a pălămidei.

Un teren pe care cultura furajeră crește neuniform trebuie arat și resemănat.

Dacă însămânțarea eșuează în primăvară, amânați-o până în toamnă. Folosiți lunile aprilie și mai pentru a repeta operațiunile de distrugere mecanică.

Apoi semănați o cultură de vară cu ciclu scurt (floarea-soarelui timpurie, mei, hrișcă) și încercați să semănați din nou plante furajere imediat după recoltare.

Bibliografie: Pălămida – Controlul eficient în agricultura ecologică. FIBL 2022.

Broșura a fost redactată în cadrul proiectului «InfOrganic Moldova 2020-2022», implementat de Asociația «Educație pentru Dezvoltare» (AED), cu suportul financiar al Fundației «Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein» (LED).