joi, 21 noiembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
HomepageAgroEcoMihai Bostan, producător eco: Dorim să demonstrăm că natura te poate răsplăti, dacă ești...

Mihai Bostan, producător eco: Dorim să demonstrăm că natura te poate răsplăti, dacă ești partenerul ei

Recomandate

Pentru Mihai Bostan, fermierul care a ajuns să gestioneze peste 3 mii de hectare de teren agricol în raionul Dondușeni și Florești, natura reprezintă elementul esențial în dezvoltarea recoltelor bogate. Dorința de a o proteja l-a determinat, mai întâi să urmeze o facultate în domeniul agriculturii, să fie agronomul și, prin performanță, directorul unei întreprinderi agricole, iar mai apoi să inițieze și producerea culturilor în sistemul ecologic.

Cu multă atitudine, caracter și aspirații moderne de dezvoltare, la doar 33 de ani Mihai reușește nu doar să producă ci și să învețe să aplice unele dintre cele mai performante tehnologii, totodată pregătindu-se pentru a face față altor provocări.

„Cred că, dragostea față de natură și dorința de a o proteja m-a determinat să optez pentru agricultură. Fiecare din noi trece prin anumite etape de dezvoltare, pentru mine, cea inițială a fost etapa de studiu și cercetare, apoi a urmat etapa practică, în care am înțeles cum interacționează toți factorii. Însă, una dintre cele mai frumoase etape a fost trecerea la sistemul de agricultură ecologică. Inițial, mă ocupam cu comercializarea tehnicii agricole și inputuri. Cred că, acest lucru a contribuit la dezvoltarea mea profesională și m-a făcut să înțeleg ce-mi doresc. Comunicând cu foarte mulți fermieri, atât din centrul, cât și din nordul țării, analizând managementul întreprinderii și tehnologiile aplicate de aceștia și studiind în continuare noutățile din agricultură am înțeles că pot schimba ceva. Inițial, am început a activa în calitate de agronom consultant la întreprinderea pe care o conduc astăzi”.

Având alături o echipă de peste 30 de angajați, tânărul împreună cu aceștia, reușește să cultive circa 460 de hectare de culturi ecologice. Dar, după cum spune el, este abia începutul.

 

„Dorim să demonstrăm că, natura te poate răsplăti, dacă ești un partener al ei, nu dușman. Trebuie să fim precauți față de poluare, combustibilii pe care îi utilizăm. Chiar dacă dispunem de tehnologii performante și tehnică agricolă modernă, care ne ajută să producem mai ușor, acestea pot fi combinate cu ușurință cu agricultura ecologică. Sunt unul dintre cei ce-și doresc să promoveze acest mod de producere și cred în viabilitatea și în succesul unei agriculturi bio. Îmi doresc să păstrăm natura așa cum este ea și să facem lucruri mult mai prietenoase mediului. De altfel, principiile agriculturii ecologice de parcă mi-au fost introduse cumva în momentul formării caracterului meu și dintotdeauna mi-am dorit să lucrez în baza lor”.

Anul norocos pentru sol și mediu în cadrul întreprinderii Agroelit a fost 2016, primul an de conversie la agricultura ecologică, dar și, cum se întâmplă de cele mai multe ori, cu multe probleme.

„Anul 2016 a fost primul an de conversie, când am decis să începem cu 200 de hectare. În fiecare an majorăm suprafețele, având, la moment circa 460 de hectare. Tot atunci am constatat o eroziune eoliană puternică pe câmpurile unde a fost realizată arătura solului, comparativ cu câmpurile unde această lucrare nu a fost executată și am luat decizia de a trece la sistemul Mini-till, chiar dacă astfel mai greu sunt menținute buruienile sub control. Lucrăm solul doar pe verticală, fără răsturnarea brazdei. Neavând precipitații suficiente, trebuie cumva să păstrăm apa în sol, deci am ales să lăsăm resturile vegetale la suprafața solului, pentru a reduce evaporarea. Totodată, evităm trecerea repetată a utilajelor pentru a nu-l tasa”.

Asolamentul – medicamentul perfect împotriva buruienilor

„Dacă respectăm asolamentul și realizăm la timp lucrările, buruienile nu sunt o problemă. Având azotul în natură, trebuie să avem neapărat culturi fixatoare de azot în asolament. Am încercat cultivarea culturilor siderate, semănând muștarul după spelta, însă acestea necesită mai multă umiditate și cheltuielile devin mult mai mari. Am inclus în asolament grâul spelta, care curăță câmpul perfect de buruieni, după acesta cultivăm doi ani soia, apoi porumb, floarea soarelui și iarăși soia. Nu este o rotație optimă, avem nevoie și de culturi furajere perene, însă fără sectorul zootehnic cultivarea acestora nu are sens. Spre exemplu, prin cosirea periodică a lucernei și buruienilor, acestea nu vor reuși să formeze semințe și timp de 3 ani putem reduce substanțial rezerva de semințe din sol. Procentual ar fi 50% din suprafață cultivată cu soia; 16,7% cu porumb; 16,7% cu floarea soarelui și 16,7% cu grâul spelta”.

Apa, lumina, temperatura și aerul pot fi reglate prin respectarea anumitor recomandări, iar lucrările trebuie executate astfel încât să menținem sau chiar să îmbunătățim fertilitatea și structura solului.

„Lucrarea adâncă a solului cu scarificatorul este realizată doar după cultura de spelta: mai întâi, după recoltare, realizăm dezmiriștirea și apoi lucrarea cu scarificatorul la 30-35 cm o dată la 6 ani. După restul culturilor afânăm la circa 15 cm. Dacă e să vorbim de floarea soarelui și porumb, după acestea distrugem resturile vegetale cu mărunțitorul de resturi, după care urmează lucrarea de bază pe verticală la 15-17 cm cu cultivatorul. Primăvara, la apariția primelor buruieni, grapăm, lucrare pe care o repetăm pentru distrugerea crustei și la apariția altor buruieni. Apoi, înainte de semănat realizăm o cultivare totală la adâncimea de încorporare a seminței, pentru a pregăti patul germinativ. Este foarte important de realizat semănatul în decurs de 24 de ore după aceasta. După ce am semănat, distrugem buruienile la necesitate prin grapări ușoare cu grapa rotativă la 2-4 cm și cultivații între rânduri, lucrări realizate la culturile prășitoare. Dacă îndeplinim aceste lucrări când buruienile sunt mici și nu au sistemul radicular dezvoltat reușim să avem câmpurile curate. Pe parcursul unui sezon realizăm și o prașilă manuală”.

Nici la capitolul tehnică agricolă întreprinderea nu a rămas în urmă, optând pentru cea care ar permite realizarea tuturor lucrărilor din câmpurile marcate eco.

„Cred că, fiecare fermier stabilește de ce tehnică are nevoie în dependență de suprafața pe care o gestionează. Totuși, sunt foarte utile: un cultivator universal ce poate realiza lucrarea de bază fără întoarcerea brazdei, un scarificator, grape ușoare și grapa rotativă și un cultivator pentru a lucra solul printre rânduri la culturile prășitoare”.

Ceea ce ne-a bucurat cel mai mult, sunt planurile lui Mihai pentru viitor. După ce a cugetat puțin, tânărul ne-a spus că, își dorește foarte mult ca cel puțin 2 mii de hectare să ajungă să fie cultivate eco, dar acest lucru va fi posibil doar cu multă muncă și srăduință.

„Ne propunem ca, până în anul 2022 să ajungem la 700 de hectare eco, iar dacă reușim să producem cu succes culturi și vom obține profit bun, atunci nu exclud faptul că ne vom extinde și mai mult. Însă, este imperios să dezvoltăm și o fermă zootehnică, altfel nu vom putea asigura nutriția necesară plantelor. Modul optim de a produce culturi ecologice este atunci când dispui și de o fermă zootehnică. Cred că, aceasta va fi o nouă etapă de dezvoltare. Dacă lucrurile vor merge bine, atunci cu siguranță am extinde suprafața culturilor agricole eco și la peste 2 mii de hectare. Însă, dacă nu vom avea o fermă zootehnică acest lucru va fi imposibil. Am mers în câteva vizite peste hotare, dar și studiez particularitățile lansării unei ferme eco în Moldova pentru a reuși. În general, prețul culturilor eco sunt cu până la 50% mai mari, iar cheltuielile puțin mai mici, mai ales că nu aplicăm îngrășăminte de sinteză chimică. Ne dorim să fim competitivi pe piață și cu aceste produse. Toate vor fi realizate la timpul lor”, a conchis fermierul.

Recolta ecologică obținută în cadrul Agroelit este comercializată datorită unei companii care, potrivit fermierului, îi asigură cu inputuri ce corespund standardelor și consultanță. Deci, întregul lanț valoric a fost elaborat astfel încât să asigure profit. Iar dacă ne gândim la profitul pe care îl aduce fiecare întreprindere ce produce ecologic naturii și generațiilor următoare, începem să ne mândrim că avem nu simpli oameni, ci agricultori adevărați în Moldova.

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul proiectului „InfOrganic” implementat de Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” (AED) cu suportul financiar al Fundației „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED) din Moldova.

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco