În timp ce o bună parte din locuitorii satului Izvoare, r. Orhei, a luat calea străinătăţii, Dumitru Alexeev a rămas la baştină acceptând provocarea unei afaceri în agricultură
Trăgându-se din neam de tâmplar, Dumitru Alexeev din s. Izvoare, Orhei, a devenit un agricultor prosper în regiune. A trecut prin multiple greutăţi, până a învăţat să facă faţă provocărilor pământului. În decurs de două decenii, suprafaţa terenurilor pe care le arendează s-a extins până la circa 350 de hectare. Totodată deţine în proprietate peste 50 de hectare. Dacă Cehov era fascinat de o livadă înfloritoare de vişini, visul lui Dumitru Alexeev a fost o livadă de meri. De curând acesta s-a realizat. Acum, familia Alexeev va strânge roada pentru a doua oară.
La început, le-a fost foarte greu. Deşi nu era mare specialist în agricultură, după destrămarea colhozurilor, o vecină mai în etate i-a propus să-i dea hectarul său de teren să-l lucreze, ca la finele anului să-i dea şi ei o parte din roadă. Zis şi făcut. În anii următori, numărul doritorilor de a-i da în arendă terenurile a crescut. „Unora nu le permitea vârsta să-l lucreze, dar cei mai mulţi nu aveau unelte, tractoare. Pământul necesita mai multe investiţii decât putea oferi în schimb”, agricultorul îşi aminteşte anii de tristă faimă, ’94 – ’95, când şi-a început activitatea. Puţinele tractoare moştenite din perioada sovietică erau uzate, mai mult o îngrămădire de fiare. „Lucram o oră cu un tractor şi apoi o zi îl reparam. Piesele erau scumpe şi nu se găseau uşor. Mergeam în localitatea Lalova, Rezina, şi de acolo treceam Nistrul şi cumpăram piese pentru tehnica agricolă”, mai spune el.
E nevoie de susţinere din partea statului
De-a lungul anilor, o parte din venitul din agricultură îl investea în tehnică agricolă, fără de care ar fi fost imposibil să-şi dezvolte afacerea. Azi, deţine zeci de hectare cu porumb, floarea-soarelui, tutun, cereale şi legume. În tot ce face este susţinut de soţie şi de cele două fiice – Dumitriţa şi Doina, cu vârste de 13 şi 20 de ani. Dumitriţa îi poartă numele, iar Doinei i-au dat numele în memoria Doinei Aldea-Teodorovici.
Soţia sa, Olesea Alexeev, învăţătoare la clasele primare, este de părerea că pământul cere o muncă enormă, încât rareori îţi poţi rezerva timp pentru vacanţe. În toţi aceşti ani, familia nu a reuşit să meargă niciodată la mare. Agricultura ar fi un domeniu prosper dacă ar exista mai multă susţinere din partea statului. „Nu avem mari pretenţii, ar fi suficient să existe credite preferenţiale pentru agricultori şi să ni se ofere motorină la un preţ mai mic, în special în perioada lucrărilor de toamnă şi primăvară. Anul acesta am avut noroc de un an mai bun, cu o roadă mai bogată, dar situaţia diferă de la un an la altul, au fost mai mulţi ani la rând secetoşi şi ne descurcam din greu”, spune ea.
Dumitru spune că, deşi au mai existat momente descurajante când îi venea să-şi ia lumea în cap, în lipsa altor posibilităţi, au continuat să muncească. De-a lungul anilor, o parte din venit l-au investit în procurarea pământului. Astăzi deţin în proprietate circa 50 de hectare.
Livada, un vis din copilărie
Visul oricărui fermier e să aibă şi o livadă pe lângă celelalte culturi agricole. Dumitru Alexeev visează din adolescenţă să aibă o livadă de meri. Acum cinci ani, visul i s-a realizat. Au o frumuseţe de livadă cu soiuri de meri Golden, Florina, Simirenko, întinsă pe o suprafaţă de opt hectare. Întreaga familie şi mai mulţi locuitori din sat au fost angajaţi la sădirea ei. Anul trecut, merele au fost comercializate pe pieţele din RM, iar o parte din ele au mers la suc. Speră ca în anii care urmează să obţină destulă roadă care le-ar permite exportul acestora. Tutunul îl vând unei întreprinderi moldo-greacă, care, la rândul ei, îl exportă peste hotare. La munci sezoniere sunt angajaţi până la 20 de muncitori. Alţi şase muncesc pe întreaga perioadă a anului.
Livada rodeşte al doilea an. „Ne străduim ca oamenii pe care-i angajăm să rămână mulţumiţi. Îi asigurăm şi cu mâncare caldă la prânz, altfel azi e greu să găseşti oameni care ar accepta să muncească la câmp. Iar dacă nu îi plăteşti bine, în anul următor nu vor mai accepta să vină. „Cu câteva perechi de mâini la pământ nu faci nimic”, explică bărbatul.
Satul Izvoare are o populaţie de 250 de persoane. O bună parte din locuitori e plecată peste hotare. În sat, ca şi în alte localităţi din RM, sunt o mulţime de gospodării cu uşile încuiate. Pe străzile satului poţi vedea mai mult bătrâni şi copii. În perioada muncilor agricole, e o problemă serioasă lipsa braţelor de muncă.
Satul Izvoare are o istorie de aproape cinci secole, fiind atestat prima dată în anul 1523. Pe timpuri, aici îşi avea moşia boierul Constantin Donici care deţinea pământ, pădure, două mori de apă și o moară cu aburi.
Autor: Victoria Popa
Sursa: Ziar.jurnal.md
Comentarii