‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0.8 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAfide la pomi – recomandări la combaterea eco și chimică

Afide la pomi – recomandări la combaterea eco și chimică

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Afidele, numite popular și păduchi de plante, sunt reprezentate de multiple specii reunite sub familia Aphididae. Acestea produc daune importante hrănindu-se cu seva plantelor, astfel afectând creșterea acestora.

În plus, păduchii pot fi transmițători ai virusurilor la plante (de exemplu Plum Pox Virus), iar roua de miere produsă de acestea (excrementele dulci, lipicioase prezente pe suprafața frunzelor) contribuie la dezvoltarea ciupercilor.

În livezi pot fi întâlnite multiple specii de afide, acestea atacând fie o singură specie de cultură, fie pot fi polifage și atacă multiple specii.

‹ adv ›

Printre simptomele tipice ale atacului afidelor se numără frunze răsucite și lăstari deformați după înflorire.

Unele dintre cele mai periculoase specii pentru pomii fructiferi tineri sunt considerate: păduchele galicol al mărului, păduchele negru al cireșului și păduchele prunului, producând deformarea gravă a lăstarilor.

Totodată, printre speciile frecvent întâlnite la pomi în toate zonele pomicole din țară se numără: păduchele verde al mărului, păduchele verde al piersicului și altele.

‹ adv ›

În continuare, ne vom axa pe recomandările specialiștilor în combaterea afidelor la pomi, vorbind atât despre măsurile de lungă durată ce pot fi întreprinse, cât și produse chimice ce pot fi aplicate în acest sens.

Stimularea dezvoltării insectelor utile pentru controlul păduchilor

Atunci când se verifică infestarea cu afide, trebuie evaluată și prezența organismelor benefice, cum ar fi larvele de musca Syrphidae. Mai târziu în sezon, urechelnițele, buburuzele, viespile Ichneumon (parazitoide) devin, de asemenea, prădători importanți ai afidelor.

Pentru a stimula dezvoltarea acestor populații în condiții de suprafețe mici sau livezi ecologice, pot fi semănate fâșii de flori. Hrișca este cunoscută pentru efectul favorabil în dezvoltarea populațiile de Syrphidae, care sunt importante în controlul biologic al afidelor.

‹ adv ›

În livezile ecologice, sunt plantate așa-zisele garduri vii, ce, odată cu înflorirea timpurie a diferitor specii, cum ar fi salcia albă, porumbarul împreună cu alte plante de câmp, ajută ca musca Syrphidae și musca Chrysopidae – dușmani importanți ai afidelor (Aphidina) și acarienilor roșii ai pomilor (Tetranychidae) – să dezvolte populații semnificative.

Specialiștii menționează că, populațiile de afide au crescut esențial anume din cauza reducerii a dușmanilor naturali ai acestora, urmare a aplicării practicilor agricole incorecte.

Produse ecologice pentru controlul afidelor

În controlul biologic, în diferite țări se utilizează preparate cum ar fi cele pe bază de ciuperca parazită Beauveria bassiana sau Verticillium lecani (se distribuie sub formă de pulbere şi se aplică prin pulverizare, fiind utilizată în controlul afidelor, cu bune rezultate în sezoanele ploioase).

În perioada repausului vegetativ se realizează tratamente cu produse pe bază de uleiuri (de exemplu cu ulei parafinic), iar în perioada de vegetație pot fi utilizate produse ce conțin ulei de portocale sau ulei de neem.

Important! Dacă planificați certificarea ecologică a plantației, consultați Organismul de Certificare pentru detalii despre posibilitatea realizării tratamentelor cu produsele indicate.

Uleiul de neem în controlul afidelor

O eficiență bună în livezile ecologice în controlul unor specii de afide, dar și altor dăunători au demonstrat-o produsele pe bază extract de neem.

Extractul din semințele copacului de neem (Azadirachta indica) are multe componente active. Substanța activă principală, azadirahtina, poate fi absorbită de plantă și prin frunze (translaminar), dar nu poate fi depozitată în fluxul de sevă.

Extractul de neem inhibă dezvoltarea larvelor și scade fertilitatea insectelor (de aceea are un efect întârziat). În România este omologat produsul NeemAzal-T/S pentru controlul păduchelui cenușiu galicol la măr și în pepiniere cu norma de 3 l/ha.

Extractul de neem este eficient împotriva afidelor (păduchele galicol roz al mărului și păduchele cenușiu galicol al mărului, păduchele negru al cireșului) și după stadiul de răsucire a frunzelor, deoarece are loc ingerarea substanței toxice, iar distribuția ingredientului activ în frunze se produce translaminar.

Pentru asigurarea eficienței, este foarte importantă o umectare bună.

Extractul de neem nu se recomandă a fi aplicat pentru controlul păduchilor la păr din cauza posibilelor arsuri de frunze. Pentru pomii de păr, în perioada de vară, se recomandă împotriva afidelor utilizarea produselor pe bază de piretrină.

Vezi și articolul despre Păduchele cenușiu galicol al mărului – controlul în livezi ecologice cu ulei de neem.

Piretrina în controlul afidelor

O altă substanță ce se utilizează în controlul biologic al afidelor și altor insecte este piretrina. Piretrina se extrage din florile diferitor specii de crizanteme.

Este un insecticid de contact, care pătrunde rapid în sistemul nervos al insectelor și duce la paralizie și moarte (produsele cu piretrină conțin ulei de susan, care le intensifică acțiunea).

Important! Piretrina are o degradare rapidă sub acțiunea luminii soarelui și a aerului (perioada de semidescompunere este de 1–2 zile). În scopul prelungirii duratei de acțiune, se aplică seara sau dimineața devreme.

Pentru un tratament reușit, este necesară asigurarea unui bun efect de pulverizare a insectelor, înainte de stadiul de răsucire a frunzelor (o tehnică bună de aplicat cu multă apă și la presiune înaltă).

Experimentele FIBL indică faptul că, tratamentele cu preparate de piretrină și neemaplicate vara împotriva înmulțirii în masă a Păduchelui verde al piersicului, nu au demonstrat efecte.

Săpunurile de potasiu în controlul afidelor

Săpunurile de potasiu la fel pot fi utilizate în controlul afidelor și altor dăunători, cum ar fi acarianul roșu al pomilor. Săpunurile reduc tensiunea superficială a apei, pătrund în căile respiratorii ale insectelor și provoacă asfixierea lor. Soluția alcalină are un efect osmotic și
usucă insectele cu pielea mai subțire.

Pentru combaterea păduchilor se utilizează 150 – 300 g săpun de potasiu la 10 l apă. Tratarea (piretrină + săpun de potasiu) se face înainte de stadiul de răsucire a frunzelor și de faza de început al înfloririi. 

Produsele de săpun sunt spălate rapid și nu sunt foarte rezistente la UV.

Pomii se stropesc cu produse cum ar fi cele ce conțin ulei mineral și/sau preparate de piretrină și săpun, asigurând o bună umectare, înainte de răsucirea frunzelor.

Detalii despre Săpunul de potasiu – insecticid ecologic. Vezi cum se utilizează.

Important! În stadiul de frunze răsucite, populația de afide nu mai poate fi controlată suficient cu ajutorul produselor de contact.

Insecticide pentru combaterea afidelor la pomi

Tratamentele cu insecticide trebuie aplicate mai ales pe partea dorsală a frunzelor (unde se formează coloniile de păduchi) pentru a fi eficiente.

Exemple de produse omologate pentru combaterea păduchilor la pomi: 

Deltametrin (DelCaps 050 CS – măr 0,25 L/ha, DECIS 25 WG – măr, prun – 0,045 kg/ha (0,003%), DELTAGRI – norme diferite recomandate, JACKPOT 2,5 EC – norme diferite).  

Spirotetramat (Movento 100 SC 1,875 L/ha se aplică la avertizare de la sfârșitul înfloritului asigurând controlul la păduchele negru al cireșului, păduchele cenușiu al prunului, păduchele țestos, afide la păr, dar și a speciilor păduchele din San Jose, păduchele lânos).

Flonicamid (Alakazam 500 WG cireș, cais – 0,140 kg/ha se aplică de la prima frunză desfăcută, piersic, prun – 0,012-0,014% (0,120-0,140 kg/ha), măr (păduchele roz galicol al mărului – 0,01% (0,15 kg/ha)).

Tau-fluvalinat (Mavrik 2 F – controlul afidelor în livezi de piersic, măr, prun – 0,05% (0,5 L/ha în 1000 L apă)). 

Verificați dacă produsul mai este omologat în momentul achiziției pentru realizarea tratamentului.

Metode de combatere a afidelor în condiții de grădină

Pentru pomii din grădină puteți utiliza următoarele metode de reducere a populației păduchilor:

  • Plantarea de tufe de cimbru și levănțică alături de plantații – constituie repelent pentru păduchi. Totodată, puteți face o infuzie din aceste plante și pulveriza organele atacate (efectul este vizibil peste 2-3 stropiri efectuate o dată la 2-3 zile).
  • Stimularea înmulțirii prădătorilor naturali ai păduchilor, cum ar fi buburuzele. Detalii despre Cum să atragi buburuzele în grădină – 5 metode eficiente.
  • Înlăturarea și distrugerea prin ardere a plantelor atacate cu tot cu păduchi.
  • Spălarea plantelor cu un jet de apă puternic – metodă utilă la o populație redusă a dăunătorului.
  • Stropirea plantelor cu apă și alcool sanitar (raportul 1/2). Soluția alcoolizată omoară ouăle și larvele mici și este un bun tratament în prima fază a atacului cu afide (se fac stropiri o dată la două zile).
  • Soluție produsă din: 1 litru de apă, o lingură bicarbonat de sodiu, o lingură săpun ras, o lingură ardei iute sau boia (puteți adăuga și usturoi).
  • Alți grădinari susțin că este eficientă infuzia din ardei iute (5-6 ardei la un litru de apă) aplicat o dată la câteva zile pe frunzele atacate.

Important! Metodele indicate în acest paragraf au o eficiență redusă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›