Oieritul este considerat o carte de vizită pentru regiunea de sud a țării, inclusiv și pentru familia Bratu, din satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Soții Marcela și Viorel au înființat propria stână în 2012. Capul familiei și-a dorit dintotdeauna să continue dinastia ciobanilor din familia sa.
„Primele mioare le-am cumpărat din banii de la nuntă”
„Cu toți banii câștigați la nuntă, aproape 40 de mii de lei, am cumpărat 30 de mioare. A fost în 2012. Alte 10 oi, părinții ni le-au făcut cadou. Și am pornit afacerea cu 40 de ovine. În fiecare an tot măream și măream efectivul de animale, cumpăram câte 10-15 oi, atât cât puteam să investim. Astăzi avem 120 de mioare”, povestește Marcela Bratu.
Să dețină o stână de mioare a fost un vis al soțului încă din copilărie, zice Marcela, întrucât a crescut printre ele.
„Oieritul e un hobby al soțului. Bunicul lui a fost cioban, și tatăl lui deține acum o stână. 120 de oi nu sunt multe, dar suntem mulțumiți. Nu știu cum ne-am fi descurcat dacă am fi avut mai multe”, susține femeia.
„Este foarte, foarte greu să faci agricultură în Moldova”
„Acest an ne-a pus capac cu totul. E greu cu piața de desfacere, nu avem unde ne vinde producția. Îngrijirea animalelor necesită deja mai multe cheltuieli. Nu odată am ieșit în pierdere. Dar dacă îți place ceea ce faci, atunci împrumuți banii pierduți, acoperi datoriile și mergi mai departe”, zice optimistă femeia.
„Toate nutrețurile pentru iarnă le-am cumpărat. N-am strâns nimic porumb de pe cele 3 hectare”
La moment toate cele peste 100 de mioare sunt de rasă țigaie. Însă, anul trecut, fermierii au cumpărat câțiva berbeci, de o altă rasă. Vor să se axeze deja și pe creșterea oilor pentru carne.
„Deținem 4 hectare de pământ arabil. Am avut semănat porumb pe 3 hectare și n-am strâns nimic. Pe unul am avut semănat mazăre, și asta ne mai salvează. În rest, pentru a ne aproviziona cu hrană pentru iarnă, am vândut câteva mioare, am cumpărat porumb, resturi vegetale pe care ele le mănâncă, paie” povestește Marcela.
Prețul la brânza de oi este mai mare în acest an cu 20-30 de lei la kilogram, și asta e îmbucurător, zice femeia, dar nu avem unde vinde marfa. Ne salvează comenzile online ori cumpărătorii fideli din satele vecine, rudele, prietenii.
„Vindem brânza de oi cu 70-90 de lei kilogramul. Anul trecut a fost 55-60 lei kilogramul. Pentru a vinde și carnea avem nevoie de un abator. El este gata, construit, urmează să fie dotat cu cele necesare, dar asta va mai dura un pic, pentru că avem nevoie de bani”, spune Marcela.
„E tare ușor să lași mâniile în jos, să vinzi tot și să pleci. Mai greu e să faci ceva”
Atunci când ajung la capătul puterilor și vor să renunțe la oierit, cei doi soți spun că se uită în urmă la ce au realizat până acum împreună. Iar acolo, pe lângă o stână cu peste 100 de ovine, le văd și pe cele două fetițe. Și le este îndeajuns acest tablou, că uită de greutăți.
„Avem momente grele când spunem, gata, vindem mioarele și nu mai vrem nimic. Ne încurajăm reciproc cu soțul și mereu ne punem speranță că anul care vine va fi mai bun, vom avea mai mult succes. Cât de greu nu ne-ar fi, încercăm să vedeam partea bună a lucrurilor în orice situație complicată” povestește femeia.
„În 8 ani de activitate nu am luat nici un credit și nu am beneficiat de vreun ajutor din partea statului”
„Sprijinul pe care îl oferă statul, prin subvenții ori alte programe și granturi, este binevenit, doar că e foarte greu să obții acești bani. Se oferă puțin, dar se solicită de la noi foarte multe cerințe, acte. Pe viitor nu ne dorim decât sănătate, pentru a putea realiza lucruri frumoase”, a precizat antreprenoarea.
Potrivit datelor statisice, efectivul de ovine și caprine, la începutul acestui an, număra aproape 677 de mii de capete, cu peste 93 de mii de animale mai puține decât la începutul anului 2019.
Comentarii