‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleAgricultura este cool! Ana-Maria, absolventă CEHTA: Sperăm că apicultura va fi afacerea noastră de...

Agricultura este cool! Ana-Maria, absolventă CEHTA: Sperăm că apicultura va fi afacerea noastră de succes pentru toată viața

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Studiile în agricultură nu presupun neapărat o afacere cu multe hectare de pământ și culturi de câmp. Deseori, studenții după absolvire optează pentru afaceri în domenii pe care le-au studiat mai puțin, dar care le-au făcut cu ochiul din prima. Ana-Maria Roșca susține că, albinele au ales-o pe ea, nu invers, iar după absolvirea Centrului de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul a lansat împreună cu prietenul său o mică afacere dulce, lucrând ambii în paralel peste hotare.

De ce ai ales o specialitate agricolă?

„Am ales agricultura deoarece cred că este un domeniu de viitor în Republica Moldova, în special, apicultura poate deveni o afacere profitabilă. Consider că, avem potențial bun și nu trebuie să cedăm în pofida micilor probleme. Orice obstacol poate fi depășit dacă este dorință”.

Ce specialitate ai ales?

„Am făcut studiile la Colegiul Agricol din Țaul, specialitatea horticultură. Pe lângă diplomă și cunoștințe, acolo am reușit să-mi găsesc și perechea. Nu regret că am ales această facultate, am învățat foarte multe lucruri care mă ajută în viață”.

În copilărie, ce îți doreai să devii când vei fi matură?

„Când eram mică aveam vise ca orice copil …camera mea era transformată în cabinetul unui medic bun, în clasa unui profesor și chiar vânzător ce se ocupa cu comercializarea mierii. Probabil, încă de atunci am ales fără să știu apicultura. Plus, ador mult animăluțele și cred că oricum aș fi ales ceva din sector”.

Crezi în reușita unei afaceri apicole?

„Desigur, de aceea și am ales apicultura. După ce am absolvit colegiul, împreună cu prietenul meu Alexandru, am decis că trebuie să avem o mică afacere acasă, iar cel mai aproape de suflet erau albinele … ele ne-au ales pe noi, nu invers. Este o afacere plăcută, liniștită, nu necesită mari investiții pentru întreținere, iar insectele astea harnice sunt minunate”.

Care sunt problemele cu care vă confruntați?

„În Moldova nu e greu să ai o afacere în apicultură, e dificil să produci miere de calitate. Din cauza stropirilor cu pesticide avem pierderi foarte mari, dar și baza meliferă este mică”, ne-a spus Ana-Maria.

„Se cultivă mulți hibrizi de floarea soarelui care dau puțin nectar, iar tot mai des albinele sunt afectate de pesticide. O altă specie necesară albinelor este salcâmul, care la noi se taie tot mai mult, iar în loc nu se plantează nimic. Este greu de obținut miere de sălcâm curat. Avem câmpuri de rapiță, dar mierea de rapiță se comercializează destul de greu. Ar fi foarte bine să conștientizeze cu toții cât de importante sunt albinele, ele au nevoie de noi toți pentru a supraviețui”, a adăugat Alexandru.

Ce planuri aveți pentru viitor?

„La moment, avem peste o sută de familii de albine, dorim să majorăm numărul acestora. În paralel, mergem la muncă peste hotare, dar sperăm să ajungem la un număr suficient de albine ce ne-ar permite să avem cu ce ne întreține familia pe care o vom forma. Sperăm că, apicultura va fi afacerea noastră de succes pentru toată viața. Ne place să spunem că suntem parteneri de afaceri, apicultura chiar ne-a unit foarte mult și mă bucur că, fiind studentă, am reușit să întâlnesc o persoană cu care am atât de multe interese și scopuri comune”, a relatat Ana-Maria.

Ai dori ca copii să vă urmeze calea?

„Mi-ar plăcea foarte mult acest lucru. Sper să-și dorească să contribuie și ei la dezvoltarea afacerii noastre. O să mă strădui, cel puțin, să le explic cât de importante sunt aceste insecte mici și că natura nu trebuie neglijată, însă ar fi minunat dacă ne-ar urma calea”, a conchis Ana-Maria.

Acest material este realizat de Agrobiznes în cadrul campaniei AgriCOOL – Agricultura este cool!, desfășurată cu suportul Proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova. Prin intermediul acestor istorii ne propunem să promovăm tinerii specialiști în agricultură. Opiniile autorilor exprimate în această publicaţie nu reflectă în mod obligatoriu viziunile Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) sau Guvernului SUA.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

  1. Buna ziua . FELICITARI , Va recomand sa educati pomicultorii si nunumai , sa stropeasca ecologic livezile , gradinile si culturile din camp . Pesticidul ecologic este planta interzisa de americani pe intreaga planeta , pentru a-si sustine industria de pesticide americane . AMBROZIA [ VETRICIA ] , Este pesticidul ecologic cu conditia sa fie macerata 5 zile la umbea in apa de izvor sau apa de ploaie , fara clor . Se gaseste din abundenta pe toate malurile paraurilor , DOAR ALBINELE SUPRAVIETUIESC SI CHIAR II VIZITEAZA FLORILE .Dupa 5 zile incarcati pompa si stropiti . In Suedia fica mea MONICA LARSSON , a ajuns profesor univesitar si a bagat in iarna aproximativ 600 de stupi . A trimis la Iasi cateva regine cu avizul medicilor , iar apicultorii si-au triplat productia de miere . Albinele nordice sunt mai robuste si mult mai rezistente la intemperii , O gasiti pe Facebook. S-a specializat in crearea de regine fecundate , pe care le trimite in multe tari . Este recunoscuta in toata Suedia Daca nu ma credeti in ceea ce priveste pesticidul ecologic , intrati pe GooGle tastati ambrozia si cititi inclusiv ultima fraza . Indignat ca este interzisa de americani pe toata planeta din curiozitate am citit despre ambrozie . Ambrozia distruge inclusiv industria de pesticide americane . Inclusiv COCACOLA ESTE PESTICID . Se pot curata fiarele de rugia dupa o imbaieare de 15-20 de minute tf. 0785702321 FELICITARI !…

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›