‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-1.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAlexei Chiriac despre ședința consiliului pe filiera sfeclei de zahăr: Cu regret, n-au fost...

Alexei Chiriac despre ședința consiliului pe filiera sfeclei de zahăr: Cu regret, n-au fost propuse soluții concrete pentru producători

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Problemele cu care se confruntă producătorii de sfeclă de zahăr au fost discutate în cadrul ședinței de lucru a Consiliului pe filiera produsului „Sfecla de zahăr, zahăr și produse procesate”, care a avut loc miercuri, 7 noiembrie, anunță serviciul de presă al MADRM.

Potrivit comunicatului, în cadrul discuțiilor au fost abordate și subiecte ce țin de starea rizocarpilor (rădăcina) de sfeclă de zahăr în perioada de recoltare, achiziționarea materiei prime și acțiunile prioritare necesare pentru dezvoltarea sectorului.

„Am convocat ședința membrilor Consiliului pe filiera produsului „Sfecla de zahăr, zahăr și produse procesate”, pentru a discuta problemele cu care se confruntă producătorii, starea rizocarpilor în perioada de recoltare și pentru a stabili un plan de acțiuni pe termen mediu în vederea dezvoltării sectorului”, a precizat ministrul Nicolae Ciubuc.

În cadrul ședinței s-a discutat despre necesitatea de tehnologizare și asigurare în agricultură, în special necesitatea investițiilor în irigare, iar în acest sens, producătorii au solicitat suportul Guvernului și anume subvenționarea investițiilor în acest sens.

„Propun să ne convocăm în următoarea ședință, în luna decembrie, când vom avea datele finale privind calitatea și volumul de sfeclă de zahăr recoltat, iar în funcție de aceste informații vom decide care sunt prioritățile ce ar putea beneficia de subvenționare în anul viitor” a subliniat Nicolae Ciubuc.

‹ adv ›

Totodată, ministrul a dat asigurări că vor fi identificate soluții reieșind din situația la zi, concretizând că va continua colaborarea cu membrii consiliului, specialiștii pe domeniu și mediul academic, pentru a susține producătorii din domeniu și a avea un produs de calitate.

Contactat de Agrobiznes, Alexei Chiriac, președintele Asociației producătorilor de sfeclă de zahăr, directorul SRL „Climăuţanul Agro” din raionul Dondușeni, a menționat că, cu regret în cadul ședinței nu au fost aprobate soluții concrete pentru producătorii de sfeclă pentru zahăr.

„Anul acesta avem un an specific și înregistrăm pierderi din cauza impurităților, iar unele gospodării se confruntă cu un nivel înalt de putrefacție a rizocarpilor. Am cerut o mână de ajutor din partea statului. Totodată,  ne-am expus și referitor la prețurile de achiziție a materiei prime, care variază, dar nu am primit un răspuns. Cu regret, nu s-a decis nimic. Compania Moldova Zahăr nu a modificat prețul de achiziție, doar Compania Sudzucker Moldova. Ne-au chemat înainte de recoltare și ne-au preîntâmpinat că din cauza supraproducției, dar și din cauza scăderii prețului la zahăr prețul de achiziție va fi modificat. Dar prețul la zahăr a început să crească, astfel am cerut să se întoarcă la contractele inițiale, dar nu am avut un răspuns sigur. Ne-au spus că vor vedea cum se va încheia anul, cum vor evolua prețurile pe piața internă și externă. Prețul de achiziție la moment, oferit de Compania Sudzucker Moldova este de 615 lei/tona și mai achită suplimentar încă 40 de lei pentru cei care aleg rizocarpi alterați. Am avea nevoie de ședințe, dar să fie cu folos, dar nu doar pentru una din părți, să simțim și noi producătorii ceva schimbări, nu numai vorbe”, a mai spus Alexei Chiriac.

Amintim că, la începutul sezonului specialiștii erau destul de optimiști și prognozau o recoltă bună de sfeclă de zahăr, iar producătorii așteptau profituri pe măsură, însă când au început recoltarea aceștia s-au ciocnit cu primele dezamăgiri. Astfel, o parte din fermeri spuneau că sunt în situația în care se gândesc dacă vor mai cultiva această cultură.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›