Anunţ de selectare a participanţilor în cadrul expozițiilor internaționale din sectorul agroalimentar

0

Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) va continua să acorde suport sectorului agricol din Republica Moldova în promovarea produselor agroalimentare pe piețele externe. Astfel, pentru anul 2017 este planificată organizarea participării producătorilor de produse agroalimentare la următoarele expoziții:

  1. Food Africa/Mac Fruit Attraction, Egipt, în perioada 22 – 24 aprilie, 2017.
  2. SIAL, China, în perioada 17 – 19 mai, 2017.
  3. World Food Istanbul, în perioada 1 – 3 septembrie, 2017.
  4. World Food Moscow, în perioada 12 – 15 septembrie, 2017.
  5. Anuga, Koln, în perioada 10 – 14 octombrie, 2017.
  6. Indagra, București, în perioada 2 – 6 noiembrie, 2017.
  7. World of Perishables, în perioada 5 – 7 decembrie, 2017.

În acest context MIEPO, în colaborare cu partenerii de dezvoltare și asociațiile de profil în domeniul agriculturii de performanță, lansează procedura de selectare a candidaților pentru participare în cadrul expozițiilor menționate.

Organizatorii vor selecta reprezentanții producătorilor în conformitate cu următoarele criterii:

  • Motivația de a participa la expoziție;
  • Oferta de produse agroalimentare (produse procesate, nuci, miere, produse uscate, produse de panificație și cofetării) pentru piețele de export;
  • Dorința de a exporta și capacitatea tehnică pentru a face faţă cerințelor piețelor de export;
  • Aptitudinile, competența și personalitatea personalului propus pentru a reprezenta compania în cadrul expoziției;
  • Gradul de pregătire pentru participare (existenta materialelor de comunicare/promoționale, disponibilitatea mostrelor pentru expoziţie);
  • Performanţele în cadrul expozițiilor anterioare;
  • Gradul de implicare în cadrul evenimentelor organizate de MIEPO.

MIEPO solicită de la participanți:

  • Să fie pregătiți pentru expoziție din punct de vedere profesional, informațional și al dispunerii de materiale de comunicare (broșuri, oferte, cartele de vizită);
  • Să lucreze activ (energic) la stand pe parcursul expoziției;
  • Să-şi acopere cheltuielile de deplasare, cazare, precum și diurnele;
  • Să prezinte mostre de o calitate înaltă la stand.

Pentru a participa la selecție candidații trebuie să completeze Formularul de solicitare a participării pentru expoziția respectivă și să-l trimită la adresa organizatorilor [email protected] nu mai târziu de 10 martie 2017.

Agrobiznes vă invită la „Animal Feed” – cea mai mare conferință din Moldova pentru hrana animalelor

0

La Chișinău va fi organizată o conferință pentru hrana animalelor „Animal Feed” cu participarea experților europeni de la cele mai mari companii din domeniul nutriției animalelor. Aceasta va avea loc pe data de 14 martie în incinta Radisson Blu Hotel Chișinău, începând cu ora 09:00. Înscrierile la eveniment se fac pe adresa http://conference.zernoff.md.

Scopul conferinței este de a oferi fermierilor cele mai noi cunoștințe și inovații din domeniul alimentației animalelor și veterinăriei și de a le prezenta practici și exemple de succes ale companiilor din Europa pentru ca ulterior fermierii locali să le poată implementa în activitățile sale.

La această conferință sunt invitați toți crescătorii de animale: porcine, bovine și păsări, dar și veterinarii și nutriționiștii din domeniul zootehniei.

În urma participării la conferință veți beneficia de următoarele:

  • Veți afla cum să măriți profiturile companiei implementând noi rețete pentru hrana animalelor;
  • Veți cunoaște cele mai noi practici și inovații din domeniul alimentației animalelor de la companii europene recunoscute;
  • Veți beneficia de consultații individualizate de la experți internaționali în domeniul alimentației animalelor;
  • Veți cunoaște ce produse noi sunt disponibile pe piața din Republica Moldova și pot fi folosite pentru alimentația animalelor cu un rezultat îmbunătățit;
  • Veți afla noi practici pentru folosirea medicamentelor și vaccinelor pentru animale;
  • Beneficiați gratuit de acces la eveniment cu toate materialele asigurate.

Pe lângă cunoștințele practice, veți avea posibilitatea să interacționați cu experți din industria dvs. și proprietari de afaceri pentru a schimba idei și a stabili noi posibilități de colaborare.

Accesul la conferință este gratuit, dar se va face în baza înscrierii prealabile completând formularul pe http://conference.zernoff.md. Tot aici poate fi găsit și programul detaliat al conferinței.

Dacă sunteți fermier și vă ocupați cu creșterea animalelor, pe data de 14 martie sunteți așteptat la conferința „Animal Feed”. Înscrieți-vă cât mai curând pentru că locurile sunt limitate.

FOTO. Ce soluții noi a identificat compania Timac Agro East privind nutriția culturilor agricole

2

Reprezentanții companiei Timac Agro din România și-au împărtășit cunoștințele privind administrarea eficientă a resurselor nutritive agricultorilor din Moldova în cadrul unui seminar informativ, organizat de Timac Agro East.

Fermierii din Moldova și-au manifestat interesul sporit față de acest seminar și au recunoscut că vor aplica în practică informațiile obținute în cadrul seminarului.

Cartarea agrochimică

Marius Eftene, manager marketing Timac Agro România, a vorbit despre importanța cartografierii agrochimice a solurilor. „Foarte importantă ar fi o cartare a solului – imaginea cea mai complexă despre sol ne oferă cartarea solului. Tocmai de aceea noi am avut în program prin care am încercat să vă deschidem apetitul. Și atuncea pentru clienții noștri care au cumpărat o anumită cantitate de produse le-am făcut și niște monstre de cartare. Și le-am făcut ca să vă demonstrăm cât de importante sunt și ce decizii se pot lua în baza acestor cartări”, a explicat Eftene.

Marius Eftene manager marketing Timac Agro România. Foto: agrobiznes.md

Marius Eftene a adus și niște exemple pentru a argumenta necesitatea studiilor agrochimice, cum ar fi: densitatea aparentă, care arată gradul de tasare a solului, cantitatea de humus și altele.

„Noi în analizele noastre vedem ce stocuri de humus avem în sol. Vedem cât azot ne poate furniza humusul analizat și rata la care se mineralizează humusul. Și atunci trebuie să ne gândim dacă nu putem să creștem, măcar să menținem acest nivel”, a spus expertul.

Rolul nutriției

Marius Marica, director marketing Timac Agro din România, a menționat, la rândul său, cât este de importantă atenția agriculturilor în ceea ce privește asigurarea cu nutriție a plantelor.

„În condițiile în care fac totul perfect – 40% din producție îmi este dată de către nutriția plantelor”, a precizat Marica.

Marius Marica, director marketing Timac Agro din România. Foto: agrobiznes.md

Totodată, directorul marketing Timac Agro România a ținut să evidențieze specificul nutriției plantelor și necesitatea de a o delimita ca parte separată în practica agricolă.

„Și atunci primul lucru pe care ar trebui să-l menționăm astăzi când vorbim de optimul și de afaceri maxim posibil în ferma noastră – n-ar trebui să vorbim departe de îngrășăminte, de fertilizare. Fiindcă fertilizarea presupune un tip de îngrășământ pe care îl punem în sol. Când vorbim de nutriție, vorbim de nutrienți din sol sau din îngrășăminte, care ajung în plantă. Noțiunea de nutriție e total diferită de fertilizare”, a specificat Marica.

Raportul dintre fertilizare și cost

Marius Marica a accentuat că organizația în care activează este o multinațională cu o experiență de peste 50 de ani de cercetări științifice din domeniu agricol, iar analizele solului și terenurilor efectuate de către specialiștii organizației sunt efectuate în laboratoarele din țările europene.

Marius Marica, director marketing Timac Agro din România. Foto: agrobiznes.md

„Și având foarte mulți colaboratori pe partea de testări și lucrări științifice (în aceste organizații) – există foarte multe informații și se spune că nu este neapărat optim să dai de două ori mai mult îngrășăminte – nu o să te ajute să faci optim economic. De cele mai multe ori dacă dai de două ori mai mult decât cere planta și solul – îți aduce spor de producție, dar de cele mai multe ori nu o să se regăsească în profit. Adică costul cu care îl fertilizezi mai mult decât cere planta este mai mare decât producția care vine după suprafertilizare”, a precizat Marica.

Antistres la plante

Marius Marica a precizat că plantele se confruntă, primăvara, cu un stres al vegetației și că această problemă poate fi rezolvată cu administrarea următoarelor microelemente – zinc și bor. Astfel, acesta a spus că specialiștii companiei Timac Agro au identificat mai multe soluții pentru a administra corect acesta problemă. Marica a spus că cea mai nouă soluție, care acum este în trend, este administrarea stimulatorilor microgranulate.

„Pe lângă nutriție o să aducem și biostimulatorii microgranulați. E o mică diferență dintre microgranulate și biostimulatorii microgranulați. Deoarece biostimulatorii microgranulați înseamnă Phyzio. Phyzio înseamnă biostimulare radiculară. Deci, mă asigur că va da un starter culturii microgranulatul respectiv, dar mă asigur că și stimulez planta să-și facă rădăcina ca să caută apa și nutrienți”, a explicat Marica.

Tehnologia microgranulatelor se bazează pe aplicarea ultralocalizată a unui îngrășământ special adaptat pentru primele faze de vegetație ale plantelor.

Microgranulator pentru fermierul mic

Mai mult, acesta a specificat că firma Timac Agro are oferte și pentru fermieri mici, care gestionează suprafețe relativ mici. Acești stimulatori – îngrășăminte microgranulate – asigură o creștere normală a plantei în așa mod încât să fie atins cât mai mult potențialul genetic acesteia, iar pentru acest lucru este necesar, inclusiv, ca planta să-și dezvolte rădăcini puternice.

„La momentul actual, în România, 65% din piață de microgranulate este de la Timac Agro, după patru ani de la lansare. Nu poți să faci împrăștierea la microgranulate fără ca să ai un partener. Și partenerul nostru este, probabil, cea mai bună firmă pe partea de utilaje în Estul și Vestul Europei – APV. Ce avem nou anul acesta? Avem, în sfârșit, o variantă de microgranulator pentru fermierul mic ca să nu fie o problemă pentru cantitate. Avem utilaje speciale pentru porumb și pentru floarea soarelui, avem utilaje pentru sfeclă, soia pe 16 rânduri, avem utilaje pentru semănători mici – 6 rânduri, avm utilaje pentru semănătoarele mari. Avem cu buncări de 120 de litri, de 300, de 800. Sunteți pregătiți!”, a spus Marica.

Ce lipsește în solurile din Moldova

Marius Marica susține că solurile din Republica Moldova, dar și din România, pe de o parte sunt soluri fertile, însă cu o serie de elemente, cantitatea cărora lipsește și, astfel, nu pot produce culturi calitative. În mod deosebit, primăvara devreme, din cauza temperaturilor scăzute, procesul de mineralizare decurge mai greu și, astfel, nu se reușește să asigure planta cu întreaga cantitate de sulf.

„Cineva a întrebat dacă avem sau nu sulf în solurile din Republica Moldova. Logica spune în felul următor – sulful provine, de cele mai multe ori, de la ploile acide, care cel mai des sunt legate de industrie. Trebuie să vă gândiți dacă aveți în Moldova industrie – dacă avem industrie atunci posibil să avem și sulf în sol, dacă nu atunci – e clar. Declinul pe partea de sulf în România a fost unul imens în ultimii 20 de ani față de industria pe care o avea România. Ce aprovizionare de sulf o avem în anii 90 față de acum – diferență e ca dintre cer și pământ. Sulful ca orice nutrient este asimilat de către plantă. În condițiile în care an de an planta are nevoie de sulf și an de an noi facem o cultură prin care scoatem sulf din sol acesta pleacă în producție. Dar nu am făcut nicio variantă de fertilizare cu sulf, nici industria nu ne ajută. Părerea mea e că stăm prost la sulf”, a conchis Marius Marica.

Două probleme – fosforul și azotul

Vasile Lungu reprezentantul Institutului de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo” a adăugat că în solurile din Republica Moldova, în mod special, lipsește fosforul și azotul.

Dr.conf. Vasile Lungu. Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo”. Foto: agrobiznes.md

„Pentru Moldova avem numai două probleme – asta e fosforul, încă odată fosforul și azotul. Ridicați nivelul de fosfor în solurile dumneavoastră așa cum l-au ridicat producătorii de sfeclă de zahăr. În solurile cultivatorilor sfeclei de zăhar, în medie, noi avem în jur de 3,5-3,7%. Consultați și statistica și o să vedeți că recolta sfeclei de zahăr s-a majorat cu mult. Nemaivorbind de cei care se ocupă cu legume și cartofi ”, a spus savantul.

Recoltă dublă

Muncescu Ilie este un tânăr antreprenor din raionul Căușeni, care gestionează o întreprindere cooperativă agricolă și care cuprinde în jur de 800 de ha. Acesta a spus că utilizează produsele companiei Timac Agro de câțiva ani și că este foarte mulțumit. Drept exemplu acesta a menționat că i-a crescut recolta de două ori cu ajutorul acestor produse.

Muncescu Ilie, tânăr fermieri. Foto: agrobiznes.md

„Vreau să spun că productivitatea a crescut. S-a văzut o diferență foarte mare. Cândva când nu foloseam îngrășămintele respective și când strângeam ajungeam la o tonă, la o tonă și jumătate, dacă era un an ploios. La ziua de azi am strâns și două tone și jumătate, și trei tone de floarea soarelui. E un rezultat foarte bun. Cam s-a dublat tot. Suntem mulțumiți de rezultatele pe care le avem de când am început să investim în agricultura modernă”, a spus Muncescu.

În pas cu Europa

Agricultorul Ivanov Serghei din raionul Fălești s-a arătat mulțumit atât de calitatea produselor Timac Agro, cât și de prestația specialiștilor companiei care fac analiza solului cultivat și oferă consultanță profesionistă despre cele mai utile metode de administrare a preparatelor.

Serghei Ivanov (din dreapta). Foto: agrobisnes.md

„Fiecare cultură este analizată. Într-adevăr se merită să investești produsele Timac Agro. Mai ales cei care doresc să facă agricultură performantă și vor să fie în pas cu Europa, și să simtă o satisfacție, să vadă o garanție a viitorului ”, a opinat Serghei Ivanov.

Acesta a mai spus că anul trecut a încercat produsele Timac Agro pe o suprafață de 240 de ha, iar în acest an a decis să le utilizeze pe toată suprafața pe care o gestionează – peste o mie de hectare.

Seminare utile

Nicolae Vrabie din municipiul Bălți, un alt fermier prezent la evenimentul organizat de Timac Agro, a spus că îi sunt foarte utile informațiile pe care le-a asimilat în cadrul prezentărilor. Acesta a specificat să practică agricultură deja de 20 de ani și oricum mai simte nevoia de a fi în pas cu schimbările din domeniu.

Nicolae Vrabie, fermierul din municipiu Bălți. Foto: agrobiznes.md

„Mie îmi place să particip la seminarele și încerc să nu scăp noutățile din domeniu”, a spus Vrabie.

Fermierul a mai spus că utilizează deja de trei ani produsele de la Timac Agro, iar despre produsele acestei companii a auzit de la un prieten.

Timac Agro East face parte din Grupul Roullier care este o companie multinaționala ce își desfășoară activitatea în peste 43 de țări și are o cifră de afaceri de 3,2 miliarde euro.

Tinerii pleacă din agricultură. Ministerul agriculturii caută soluții

0

Abandonul afacerilor agricole de către tineri antreprenori, accesul redus la credite bancare, nivelul impozitelor și taxelor, problema subvențiilor și altele au fost numite printre principalele probleme cu care se confruntă în prezent agricultorii în activitatea de zi cu zi. Fermierii au trasat principalele probleme în cadrul adunării generale a membrilor Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova „AGROinform”, care a avut loc, pe data de 24 februarie, la Chișinău și au avut ocazia să le exprime ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama.

Acesta a spus că ministerul vrea să impulsioneze politicile statului în privința lansărilor start-upurilor pentru a stimula tinerii să înceapă afaceri agricole.

Agricultura fără tineri

Criza economică mondială, situația din Ucraina, dar și embargoul impus de Federația Rusă au fost enumerate ca unele din cele mai cu impact evenimente negative care au influențat activitatea economică a fermierilor, potrivit reprezentantul raionului Florești, Vitalie Cimpoieș. De asemenea, acesta s-a arătat îngrijorat de fenomenul migrației din țară, dar și de faptul că tinerii renunță la afaceri din domeniul agricol.

„Din păcate toate aceste probleme influențează pe toți fermieri, dar mai ales pe cei tineri, care pleacă din sectorul agrar, pleacă în oraș sau chiar în străinătate, abondonând activitatea agricolă. Ne îngrijorează foarte mult și suntem bucuroși că Agroinform atrage atenția și tinerilor. Noi am organizat în luna februarie zece ateliere despre instruirea fermierilor în domeniul agriculturii ecologice și, din păcate, din toți participanții doar 8% erau cu vârsta sub 35 de ani. În rest, vârsta medie – de la 50 până la 60 de ani. Deci, asta este un semnal de care trebuie să ținem cont. Dacă statul nu va ține cont și nu va lua măsuri suplimentare – s-ar putea să rămânem fără forță de muncă în unele localități, și în unele localități, deja, asta se simte”, a spus Cimpoieș.

Start-up agricol

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a recunoscut că se atestă o anumită rezervă a tinerilor față de domeniul agricol. Drept exemplu, acesta a menționat că la specialialitatea de horticultură nu a aplicat niciun student în ultimul an de admitere la studii.

Eduard Grama a spus că statul va susține lansarea start-upurilor în agricultură prin diferite programe, fonduri, care reprezintă o formă de susținere a celor care vor să inițieze afaceri. Grama crede că în acest mod poate fi rezolvată și problema cu implicarea tinerilor în agricultură.

„Noi avem o parte de oameni care sunt în vârstă, care au și experiență în domeniu sau sunt mai înstăriți puțin. Dar ce fac tinerii, care au idei? Ei au terminat universitatea și nici nu au apartament! Unii din voi au pus apartamentul în gaj la bancă, dar cel tânăr nu are nimic.Vrem să livrăm avansarea subvențiilor – să fie o formă de start-up. (…) Noi avem nevoie de start-upuri. Pentru că în start-upuri, în mare parte, vin tinerii și ei vin cu idei inovative”, a explicat importanța acestora Eduard Grama.

Banca agriculturilor

Cea mai dureroasă întrebare pentru agricultori a fost, totuși, problema accesului la credite bancare, judecând după reacția fermierilor în momentul când se discuta aceasta problemă. Fermierii s-au plâns că nu le este ușor să întoarcă procentele de credite pe care le culeg băncile și s-au întrebat de ce nu apare în Moldova o bancă, care ar păstra și gestiona resursele financiare ale fermierilor.

Grama a spus că există anumite idei în privința creării unei bănci care și-ar asuma riscul de a finanța afacerile agricole, însă aceasta problemă a rămas la nivelul discuțiilor, care s-au redus, inclusiv, în contextul furtului bancar, care a avut loc recent în Republica Moldova. Totuși, acesta s-a arătat optimist și a spus că mai devreme sau mai târziu se vor schimba lucrurile și în acest domeniu.

La adunarea generală a Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova „AGROinform” au participat circa 200 de producători agricoli.

Cine sunt premianții Galei AIPA-2017

0

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a premiat, la 24 februarie 2017, la prima ediție a ”Galei Premiilor AIPA”, producătorii agricoli care au obținut rezultate bune prin investițiile efectuate cu suportul statului în domeniul agricol și care au adus plus-valoare economiei țării. De asemenea, au fost premiați și alți actori, care au promovat domeniul agricol din Republica Moldova.

Reprezentanții AIPA susțin că acest eveniment vine să aprecieze performanțele şi entuziasmul profesioniștilor din diverse sectoare ale agricultuii: înființarea plantațiilor multianuale, creșterea animalelor de prăsilă, dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare, agricultura ecologică, producerea legumelor și fructelor pe teren protejat, etc.

Cine sunt premianții

  • ”Tânărul fermier de succes” – Gospodărie Țărănească “Scutaru Victor”, Edineț;
  • “Inovații în agricultură” – SRL “Impex Business Grup”, Criuleni;
  • “Cea mai de succes femeie-fermier” – GȚ „Serbusco Olga”, s. Grozasca, r. Ungheni;
  • “Cel mai de succes grup de producători agricoli” – CÎ „Fruitmol Group”, s. Sireți, r. Strășeni;

    Valeriu Jalobă, conducătorul Fruitmol Group.
  • “Asociația de profil a anului” – Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova AGROinform, Chișinău;

    Aurelia Bondari, Director Executiv Agroinform.
  • “Cea mai performantă livadă” – SRL „Elit Fruct”, s. Ustia, r. Dubăsari;
  • “Cea mai performantă plantație de viță de vie” – SRL „Amv Grape”, s. Vadul lui Isac, r. Cahul;
  • “Cea mai performantă plantație de pomușoare” – SRL „Carn-Cor”, s. Grimăncăuți, r. Briceni;
  • “Cea mai performantă seră” – SRL „Agromaxer”, s. Onițcani, r. Criuleni;
  • “Cea mai performantă fermă zootehnică” – SRL „OSV Auto”, s. Horești, r. Ialoveni;
  • “Cea mai performantă investiție în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare și procesare” – CÎ „Fructbioimpex”, s. Costești, r. Ialoveni;
  • “Cea mai cooperantă bancă în susținerea producătorilor agricoli” – Moldova Agroindbank;

    Sergiu Cebotari, președinte MAIB.
  • “Proiectul anului – finanțat de partenerii de dezvoltare” – Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P);
  • “Jurnalismul agricol – pentru promovarea activă în sectorul agricol” – postului Agro TV Moldova;
  • “Cel mai bun exemplu în agricultura ecologică” – SRL „AMG Kernel”, o. Soroca;
  • “Cea mai activă vinărie în dezvoltarea infrastructurii postrecoltare” – SRL „Bostavan”, o. Chișinău.

Importanța Galei

Directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, a explicat că sectorul agricol necesită să fie promovat, inclusiv prin asemenea evenimente pentru că agricultorii joacă un rol important în dezvoltarea economiei Republicii Moldova.

Nicolae CIiubuc, director AIPA. foto: agrobiznes.md

„Autoritățile statului și producătorii gricoli trebuie priviți în ansamblu, deoarece urmăresc același scop: contribuția la dezvoltarea sectorului agricol. Este absolut firesc și chiar necesar de a veni cu anumit omagiu și aprecieri atunci când se înregistrează succese în domeniu”, a spus Ciubuc.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a menționat, la rândul său, că un astfel de eveniment trebuia să fie inițiat cu 25 de ani în urmă, luând în calcul aportul pe care îl asigură agricultorii în economia țării.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama.

„Eu cred că acest eveniment trebuia să înceapă acum 25 de ani în urmă. 25 de ani noi trebuia an de an să felicităm agricultorii, să-i mulțumim pentru ceea ce fac, dar niciodată nu e târziu și e bine că am început anul acesta”, a spus Grama.

Grama a mai spus că prin intermediul acestui eveniment autoritățile pot aduce mulțumiri și aprecieri producătorilor agricoli a căror performanță constituie o prioritate pentru țară.

”Gala Premiilor AIPA” se află la prima ediție de la înființarea agenției.

La Râșcani va fi construită o piață regională angro

0

Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de afaceri prin amenajarea pieței regionale angro și a spațiilor destinate activitaților neagricole în raionul Râșcani” a fost joi, 23 februarie, pe agenda Comisiei de monitorizare a noilor proiecte de dezvoltare regională care, pentru anul 2017, au obținut finanțare din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR).

La Râșcani, șeful Serviciului managementul proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Victor Caun, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și specialiști în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor s-au întâlnit cu reprezentanții Consiliului Raional, responabili de implementarea proiectului, precum și cu partenerii implicați în realizarea acestui proiect.

Potrivit reprezentanților Consiliului Raional Râșcani, prin implementarea proiectului se dorește dezvoltarea infrastructurii de afaceri regionale pentru asigurarea comerţului eficient a produselor autohtone de legume şi fructe, în condiţii igienice, de calitate şi în folosul consumatorilor. În acest sens, va fi construită o piață regională angro conectată la infrastructura de utilităţi publice şi căi de acces. Totodată, proiectul prevede și crearea mecanismului de funcţionare a pieţei regionale angro şi de promovare a serviciilor pieţei regionale angro. Valoarea totală a proiectului este de 20.020.000 de lei, din care 20.000 de lei reprezintă contribuția Consiliului Raional Râșcani. CNCDR a aprobat alocarea a 7.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Proiectul va fi implementat în decurs de 24 de luni.

Parteneri în cadrul proiectului de amenajare a unei piețe regionale angro la Râșcani sunt Primăria orașului Edineț, Consiliile Raionale Râșcani, Glodeni, Edineț, Drochia, Soroca și Briceni, precum și Ministerul Economiei și Ministerul Agriculturii şi industriei Alimentare.

Echipa de monitorizare și Consiliul Raional Râșcani au convenit ca, în scurt timp, să fie desemnat managerul local al proiectului. Pentru inițierea curândă a procedurilor de achiziții publice și demararea propriu-zisă a lucrărilor, Consiliul Raional Râșcani urmează împreună cu specialiștii ADR Nord să coordoneze aducerea în ordine a seturilor de documente necesare.

Export simplificat de semințe și material săditor pentru culturi legumicole

0

Exportul semințelor în țările Uniunii Europene și în alte state va fi simplificat, odată cu implementarea în Moldova a normelor și cerințelor europene față de producerea lor.

Acest lucru este prevăzută de amendamentele aprobate de guvern la cerințele față de producerea și comercializarea semințelor și materialului săditor pentru culturi legumicole.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a menționat că modificările au fost elaborate de către instituție în scopul armonizării legislației naționale la normele și cerințele europene din domeniul dat, în baza propunerilor primite de Agenția Naționale pentru Siguranța Alimentelor de la Misiunea DG SANTE – Directoratul general al Comisiei Europene pentru sănătate și siguranța producției alimentare.

Potrivit lui, modificările aprobate vor permite aplicarea în Moldova a normelor cerințelor europene față de semințele produse și agenții economici vor avea un acces mai mare la producerea și vânzarea semințelor, răsadului și materialului săditor pentru culturi legumicole, dar și posibilități de extindere a exportului acestora în UE și alte țări.

Asociația Pomușoarele Moldovei și-a ales conducerea pentru următorii 5 ani

1

În cadrul Adunării Generale a membrilor Asociației Obștești „Pomușoarele Moldovei” care a avut loc marți, 21 februarie, au fost aleși Președintele Asociației, membrii Consiliului de Administrare și cenzorul Asociației. Totodată, membrii au discutat și au trasat obiectivele principale de activitate ale Asociației pentru anul 2017.

Potrivit unui comunicat al organizației, Vitalie Pintilei – producător de scoruș negru (aronie) din satul Sofia, Drochia, a fost ales unanim în funcția de Președinte. Domnul Pintilei este unul din fondatorii Asociației și deține certificat ECO pentru plantația de aronie de 5 ha pe care o cultivă cu succes.

Membrii Consiliului de Administrare au fost aleși Iurie Tarai, r. Strășeni, producător de afine (tot el a fost ales și Președintele Consiliului de Administrare), Aneta Ganenco, r. Rezina, producător de aronie și zmeură, Lilia Dorofei, r. Telenești, producător de coacăză neagră, Glitos Constantin, r. Dondușeni, producător de Măceș.

Adunarea Generală a fost unanimă în trasarea principalelor direcții de activitate pentru 2017. Acestea vor fi: atragerea de noi membri și îmbunătățirea capacităților de funcționare și organizare ale Asociației; organizarea vizitelor de studii și a schimburilor de experiență dintre fermieri; lansarea loturilor demonstrative de culturi bacifere din Strășeni în parteneriat cu GIZ și Școala Profesională din Nisporeni; promovarea membrilor Asociației.

La Adunarea Generală a membrilor, desfășurată cu sprijinul CCA/AMIB și UCPIMPRSV „Livada Moldovei”, au fost prezentate posibilitățile de finanțare pentru producători de pomușoare, tendințele și perspectivele pieței UE de afine și alte pomușoare. De menționat că la Adunare au participat reprezentanții proiectului AMIB (Îmbunătățirea Productivității și Accesul la Piață a Producătorilor de Pomușoare), APM (Agricultura Performantă în Moldova) și Bizgates.

Asociația „Pomușoarele Moldovei” a fost înființată în anul 2012. După relansarea în 2016, Asociația a devenit un jucător important în sectorul baciferelor din Republica Moldova. Printre membrii Asociației sunt atât producători medii cât și mari de toate tipurile de culturi bacifere existente la moment în țara noastră.

Un apicultor din Comrat va primi 10 mii de dolari pentru pentru producerea veninului de albine

0

Un producător din Găgăuzia a câștigat un grant de 10 mii de dolari pentru a-și extinde afacerea în domeniul apiculturii. Acesta va folosi banii câștigați la extragerea veninului de albine și producerii de miere.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin programul SARD, implementat de PNUD Moldova, și va fi derulat în satul Chirsova, raionul Comrat.

Grantul pe care l-a câștigat apicultorul îi va permite să extindă producția de miere și să procure echipamentul necesar cu ajutorul căruia va recolta și venin de albine.

Produsele apicole vor fi comercializate pe piața internă, iar veninul de albine va merge la export.

În cadrul primei etape de implementare a programului SARD, 12 rezidenți din Găgăuzia au primit 185 de mii de dolari pentru finanțarea proiectelor mici și mijlocii.