A fost lansat primul sistem de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă 2

0

Primul sistem de încălzire pe biomasă în cadrul celei de-a doua etape a Proiectului UE-PNUD „Energie şi Biomasă” a fost lansat astăzi în satul Ciumai, Taraclia. Grădiniţa este cea de-a doua instituţie din comunitate încălzită cu energie verde după şcoala profesională ce a fost conectată la energia din biomasă în 2014, prima etapă a Proiectului Energie şi Biomasă. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

„Ne bucurăm că atât şcoala cât şi grădiniţa sunt  încălzite cu energie verde şi cu siguranţă nu ne vom opri aici. Din fonduri proprii sau cu sprijinul donatorilor vom face paşi  siguri spre autonomia energetică locală ce aduce pe lângă siguranţă şi independenţă energetică,  noi investiţii şi oportunităţi de dezvoltare a comunităţii”, spune Tatiana Ţurcan, primarul comunei Vinogradovca din care face parte satul Ciumai.

Astfel, cei 152 de copii şi educatori vor resimţi din iarna viitoare avantajele încălzirii sigure, cu energie curată, produsă în Republica Moldova. Centrala termică are o capacitate de 150 kW şi va încălzi o suprafaţă de circa 1.200 m2.

Grădiniţa din satul Ciumai se alătură astfel celor peste 160 de instituţii publice din toată ţara conectate, din fonduri europene, la sisteme de încălzire pe biomasă în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

„Sunt bucuros că raionul Taraclia este un participant activ în proiectul nostru. Sistemul de încălzire pe biomasă va oferi un mediu mai confortabil pentru copiii şi educatorii de aici. El creează de asemenea oportunităţi pentru economii financiare şi stimulează utilizarea energiei verzi produse local”, susţine Aneil Singh, Şeful Secţiei Cooperare în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene din Republica Moldova.

Investiţiile totale ale Proiectului Energie şi Biomasă pentru grădiniţa şi şcoala profesională din satul Ciumai sunt de 138,377.00 EUR comunitatea contribuind suplimentar cu peste 15.000 EUR.

Şcoala profesională nr. 13  a fost racordată la încălzirea pe biomasă în prima etapă a Proiectului Energie şi Biomasă. De aceste investiţii beneficiază 120 de copii şi 38 de profesori, iar avantajele resimţite au determinat comunitatea să lanseze noi proiecte de energie regenerabilă.

„Împreună am depăşit obstacole şi am realizat paşi concreţi spre dezvoltarea durabilă. Sunteţi parte a dezvoltării unui nou sector  – cel al energiei din biomasă – care pe lângă reducerea importului de energie, lansează noi afaceri, noi locuri de muncă şi readuc R. Moldova pe calea unui viitor energetic sigur şi curat”, a declarat Dafina Gercheva, reprezentanta permanentă PNUD Moldova şi coordonatoarea rezidentă ONU în Moldova.

Cea de-a doua etapă a proiectului Energie şi Biomasă este o replicare a primei şi îşi propune să asigure în total 80 de instituţii publice cu sisteme de încălzire pe bază de biocombustibil, produs în R. Moldova, şi cu 21 de colectoare solare ce vor asigura grădiniţele şi centrele de sănătate cu apă caldă. De asemenea,  proiectul  relansat în 2015 va veni cu noi măsuri de sprijin în dezvoltarea pieţei de producere a biocombustibilului şi de livrare a serviciile energetice în acest sector.

În perioada 2011-2016, consumul de energie produsă în R. Moldova, din surse regenerabile, a atins cota de 13% din total, cea mai mare pondere revenind energiei din biomasă.

„În anul 2011, producerea de regenerabile era de doar 4%, iar dependența de importuri – quasi-totală.  O contribuție semnificativă la creșterea consumului de energie termică din biomasă solidă au avut-o cele 144 de centrale termice instalate în instituții publice cu sprijinul Proiectului Energie și Biomasă, precum și oferta de biocombustibil din partea companiilor producătoare de pelete și brichete”, consideră Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.

Proiectul Energie şi Biomasă, faza a doua, este un proiect de trei ani realizat în 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului , implementat în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro).

Alte 39 de întreprinderi din Găgăuzia pot obține permisiunea de a exporta fructe și legume în Rusia

0

Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah a depus o scrisoare adresată conducătorului Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară (Rosselhoznadzor), Serghei Dancvert, în care solicită inspectarea unor gospodării agricole din autonomie, producătoare de fructe și legume proaspete.

Guvernatorul a subliniat că, în cadrul lucrărilor comisiei Rosselhoznadzorului în Găgăuzia, în luna mai 2015, 23 de întreprinderi din autonomie au primit autorizație pentru importul de fructe și legume proaspete în Federația Rusă.

În document se menționează că mai multe întreprinderi din Găgăuzia au ținut cont de obiecții și au adus producția lor în concordanță cu toate cerințele de siguranță alimentară, impuse de standardele organelor de control din Rusia, transmite serviciul de presă al bașcanului.

În acest context, bașcanul Găgăuziei solicită inspectarea unor gospodării agricole din Găgăuzia și acordarea acestora permisiunea de a exporta fructe și legume, informează portalul de știri Gagauzinfo.MD.

Conducerea autonomiei, de asemenea, solicită acordarea dreptului la export unor întreprinderi exportatoare din Găgăuzia, care nu produc produse, dar care au demonstrat că sunt parteneri de încredere, exportînd anterior produse din autonomie.

În 2015, 23 gospodării agricole din Găgăuzia au primit dreptul de a exporta fructe și legume proaspete pe teritoriul Rusiei. La începutul acestui an, comitetul executiv al Găgăuziei a adoptat programul de dezvoltare a pomiculturii pînă în anul 2017, conform căruia se planifică de a crește în mod semnificativ suprafața plantațiilor multianuale. Volumul producției de fructe și struguri de masă planificat pentru acest an în Găgăuzia este de 21 de mii de tone.

Supermarketurile din România vor fi amendate dacă nu comercializează mai multe produse locale

0

Veste bună pentru producătorii de mâncare românească. Legea supermarketurilor a fost aprobată de Comisia de Agricultură de la Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă la vot în plen. Marile magazine ar putea fi obligate să vândă mai multe produse locale, altfel primesc 150.000 de lei (roni) amendă, anunță Digi24.

Dacă legea va fi votată, atunci, pe lângă amendă, autoritățile române pot închide supermarketul pentru o perioadă de până la șase luni, în funcție de abateri, dacă acestea sunt repetate sau dacă cer producătorilor comisioane și dacă le facturează servicii, așa numitele taxe de raft.

Eliminare taxelor de raft este o prevedere contestată de marile lanțuri de magazine care spun că aceste taxe sunt costuri de marketing, de promovare a produselor.

În lege nu este inclusă și prevederea închiderii magazinelor în weekend.

Autoritățile care vor verifica supermarketurile vor fi stabilite ulterior, printr-o Hotărâre de Guvern.

Tot astăzi s-a discutat și despre etichetarea produselor din carne, dacă acestea trebuie să aibă sau nu trecut pe etichetă procentul de carne, dacă provine din România sau din import, dar nu a primit vot favorabil în comisie.

Legea va fi trimisă în plen, iar apoi va intra în vigoare la 60 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

24 milioane de dolari pentru micile întreprinderi agricole. Banii vor fi acordați de IFAD

0

Un nou proiect în agricultură urmează să fie implementat în două etape în perioada 2017- 2020, numit Proiectul de Reziliență Rurală (PRR).

Despre noul proiect a discutat premierul Pavel Filip la o întrevedere cu delegația Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), condusă de Dina Saleh, manager de țară pentru Republica Moldova.

La prima etapă, valoarea asistenței va fi de 24 milioane de dolari și va fi direcționată spre îmbunătățirea capacității de adaptare a micilor întreprinderi agricole la schimbările climatice, cu accent pe dezvoltarea afacerilor prin modernizarea lor şi extinderea accesului la finanțare și la piețe de desfacere.

Reprezentanții IFAD au menţionat că Republica Moldova este un partener care foloseşte eficient asistenţa acordată de Fond, dar şi contribuie cu resurse proprii la realizarea proiectelor comune. Totodată, oficialii au abordat un șir de probleme de funcţionalitate cu care se confruntă în implementarea proiectelor în țara noastră, iar Premierul a dat asigurări că Guvernul va întreprinde acțiunile necesare pentru a găsi soluţii la problemele enunţate.

Începând cu anul 2000, când a fost deschisă reprerezentanța IFAD în țara noastră, Republica Moldova a beneficiat de finanțare în valoare de peste 100 de milioane de dolari pentru diverse proiecte în agricultură.

Se prăbușesc exporturile. Moldova nu mai are ce livra pe piața externă

0

Situaţia din economia Republicii Moldova devine tot mai gravă. Cifrele pivind evoluţia comerţului exterior în primele două luni ale anului par să demonstreze elocvent acest lucru.

Astfel în primele două luni ale anului 2016 exporturile de mărfuri autohtone au înregistrat o scădere de peste 29% până la 155,9  milioane de dolari, arată datele Biroului Naţional de Statistică (BNS).

De fapt se atestă o veritiabilă prăbuşire a exporturilor, ceea ce poate fi explicată şi prin faptul că ţara nu mai are ce exporta.

A îmbunătăţit puţin statiticile privind exportul, reexporturile de mărfuri, care au avut o valoare de 99,3 milioane de dolari, sau o cotă de 38,9% în total. Potrivit BNS comparativ cu ianuarie-februarie 2015 reexporturile de mărfuri s-au majorat cu 7,1%, atenuînd astfel diminuarea pe total exporturi cu 2,1%.

Cele mai semnificative şi de impact scăderi s-au atestat la exporturile de produse alimentare şi animale vii – 42%. De exemplu livrările de cereale şi preparate pe bază de cereale s-au diminuat cu 63,8%, de legume şi fructe cu 34,3%, grăsimi şi uleiuri vegetale cu 49,0%, de seminţe şi fructe oleaginoase cu 27,7%, iar, zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere cu 60,1%.

Principala piaţă de desfacere a mărfurilor din Republica Moldova rămâne Uniunea Europeană, unde au ajuns circa 66% din exporturi. Dar şi livrările pe piaţa UE s-au diminaut cu peste 20%.

Şi în România care de doi ani a devenit cea mai mare piață de desfacere a produselor moldovenești, ajungând să deţină o cotă de circa 23%, mai mult decât întreg spaţiul CSI, exporturile au scăzut cu 6,5%.

În Top 5 principale țări de destinație a mărfurilor din Republica Moldova intră România, Italia, Federația Rusă, Germania și Belarus.

În aceiaşi perioadă ianuarie-februarie 2016 importurile de mărfuri au totalizat 494,4 milioane de dolari, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 13,8%

Pe prima poziție în clasamentul țărilor din care Republica Moldova importă mărfuri se află Federația Rusă, cu o cifră de 104,1 milioane de dolari. Pe următoarele locuri se plasează România, China, Ucraina și Turcia.

Datele BNS mai relevă că în primele două luni ale acestui an deficitul comercial al Republicii Moldova s-a redus cu 8,2% până la 239,5 milioane de dolari.

Via Mold-Street

ANSA intensifică controalele asupra calității produselor alimentare

0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) va intensifica, în contextul apropierii sărbătorilor de Paști, dar și a temperaturilor înalte de afară, controalele în piețele agroalimentare pentru a preveni comercializarea produselor necalitative și dăunătoare sănătății, informează Moldpres.

Directorul general al ANSA, Gheorghe Gaberi, a menționat, în cadrul unei conferințe de presă de astăzi, că vor fi verificați toți agenții economici care comercializează produse animaliere și vegetale în piețele din țară.

”O deosebită atenție va fi atrasă asupra calității produselor, condițiilor de păstrare și comercializare, precum și actelor ce atestă proveniența mărfii. Prioritatea noastră este să asigurăm cetățenii cu produse alimentare de calitate înaltă”, a subliniat Gaberi.

În total, urmează a fi prelevate în jur de un milion de probe din cele peste 120 de grupuri de produse alimentare, care vor fi verificate în laboratoarele din R. Moldova şi de peste hotare.

Directorul ANSA a menționat că instituția dispune de un laborator modern ce permite depistarea, în cadrul unei singure probe de analiză a componentelor reziduale, dacă produsele depășesc sau nu normele de îngrășăminte chimice recomandate de specialiști.

Potrivit datelor de la Centrul de Sănătate Publică din Chișinău, în perioada ianuarie-martie 2016, în municipiul Chișinău au fost înregistrate 338 de cazuri de intoxicaţii acute, dintre care aproximativ jumătate au fost atestate în rîndul copiilor.

Exportul mărfurilor în containere prin Portul Giurgiulești a crescut cu 42%. Iată care sunt principalele destinații de export

0

În anul 2015 prin Portul liber internaţional Giurgiuleşti au fost transbordate de către investitorul general, compania Danube Logistics, 7986 containere (9.912 TEU), ceea ce este cu 3% mai mult decât în anul precedent. Totodată, exportul containerelor a crescut cu 42%.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, cu referire la administraţia portului, în special în străinătate s-au livrat produse cerealiere, semințe oleaginoase, vinuri, băuturi spirtoase, produse alimentare și din lemn. Principalele destinații de export au fost Indonezia (41%), Malaezia (20%), SUA (8%), Myanmar (7%) și Tailanda (5%).

Transportul de containere a fost realizat în colaborare cu 13 dintre cele mai mari linii de transportări maritime a containerelor din lume, care se deservesc în portul Constanța, în special MSC, CMA, CSCL, COSCO, ZIM, ARKAS și APL.

„Suntem foarte satisfăcuți de creșterea considerabilă a volumului de mărfuri în containere exportate prin Portul Internațional Liber Giurgiulești pe piețile internaționale. În anul 2015, ne-a reușit să promovăm exportul mărfurilor moldovenești în peste 40 de țări”, a declarat președintele consiliului de administrare al Danube Logistics, Thomas Moser.

În total în anul trecut portul Giurgiuleşti a crescut în anul 2015 volumul transbordării mărfurilor cu 13% – până la 868,7 mii tone. De serviciile portului într-un an au beneficiat peste 330 de nave. Investiţiile în port s-au majorat într-un an cu $1,1 mil. şi au atins în total $63,7 mil. Principala parte a investiţiilor a revenit Danube Logistics – $49,4 mil., Trans Cargo Terminal – $7,9 mil. şi Trans Bulk Logistics – $4,2 mil.

ICS Danube Logistics SRL, societate moldovenească cu răspundere limitată, este investitorul general şi operatorul portului. Acţionari ai Danube Logistics sunt Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și compania olandeză Danube Logistics Holding BV. Portul Internațional Liber Giurgiulești este un Port Maritim și Fluvial, fiind amplasat pe secțiunea maritimă a râului Dunărea în Republica Moldova.

Marea Britanie alocă peste 5 milioane de euro pentru implementarea a 8 proiecte în țara noastră

0

Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, a participat astăzi la lansarea Fondului pentru buna guvernare a Guvernului Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord în Republica Moldova, care pe parcursul anilor 2016 -2017 va aloca peste 5 milioane de euro pentru implementarea a 8 proiecte în țara noastră.

Potrivit ministrului Economiei, faptul că Republica Moldova este parte a Fondului respectiv, inițiat anul trecut pentru susținerea statelor din Parteneriatul Estic – R. Moldova, Ucraina, Georgia, Bosnia și Herțegovina și Serbia, denotă că țara noastră are o cooperare forte bună cu Guvernul Marii Britanii, iar lansarea acestor opt proiecte indică asupra stabilirii  unui nou nivel, mult mai avansat, în relațiile de colaborare dintre două state.

Octavian Calmîc a specificat că cele peste 5 milioane de euro, alocate pentru implementarea proiectelor, vor fi redirecționate pentru reformarea celor mai sensibile sectoare, inclusiv  lupta împotriva corupției, îmbunătățirea mediului de afaceri, reforma justiției, a sectorului financiar-bancar, energetic, consolidarea administrației publice locale, etc.

”Agenda de reforme este axată pe implementarea Acordului de Asociere și celui de Liber schimb, care reprezintă la moment liniile directorii pentru reformele interne, îmbunătățirea mediului de afaceri, atragerea investițiilor, etc.” a spus viceprim-ministrul Octavian Calmîc.

La rândul său, Sir Simon McDonald, secretar de stat, șef al Serviciului Diplomatic al Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord, a menționat că autoritățile britanice intenționează să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, inclusiv prin implementarea celor opt proiecte de reformare a unor domenii cheie pentru țara noastră.

”Vom conlucra cu autoritățile pentru a reduce corupția, sărăcia și instabilitatea. Este foarte importantă transparența și reforma sectorului bancar, vom îmbunătăți cadrul legal împreună cu Banca Națională. Și reforma justiției este necesară pentru ca cetățenii să-și recapete încrederea în sistemul de drept”, a precizat oficialul britanic.

Pe parcursul celor doi ani urmează a fi implementate proiectele legate de crearea unui ghid de individualizare a pedepselor pentru cazurile de corupție, asistență pentru noul Departament de Monitorizare a Transparenței Acționariatelor creat la Banca Națională pentru stabilirea procedurilor interne de activitate a structurii, asistență pentru dezvoltarea Agenției Regionale de Dezvoltare creată recent în Găgăuzia, acordarea suportului analitic pentru un sistem fiscal optim, administrarea responsabilă a cheltuielilor publice, diversificarea mediului mediatic din Moldova, etc.

FOTO. Principele Radu al României, însoțit de o importantă delegație economică, a mers în vizită la MAIA

0

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Eduard Grama l-a primit în vizită luni, 18 aprilie, pe Alteța Sa Regală Principele Radu. Aceasta a fost prima întâlnire din șirul întrevederilor care vor avea loc în cadrul vizitei de trei zile a Principelui Radu în Republica Moldova. Alteța Sa Regală este însoțit de un numeros grup de oameni de afaceri din Cluj, de o delegație a primăriei comunei Săvârșin din județul Arad, precum și de reprezentanți ai Revistei Timpul, de la Iași.

„Suntem onorați să vă avem în calitate de oaspeți. Simțim sprijinul României permanent și suntem în contact cu experții de peste Prut. Beneficiem de consultanță și sprijin, în special pe domeniul implementării acordului de asociere. Sprijinul de care beneficiem din partea României este foarte important deoarece suntem orientați spre integrarea europeană, iar România parcurs deja această cale. Anume din acest punct de vedere, nouă ne este mai ușor față de alte țări, deoarece colegii din România au transpus directivelor europene, astfel depășim o problemă foarte mare ce ține de traduceri și interpretări” a precizat ministrul Eduard Grama.

În discursul său, Alteța Sa Regală Principele Radu a menționat că de această dată se reîntoarce la Chișinău cu o importantă delegație economică.

„O modalitate foarte concretă de a sprijini Republica Moldova ar fi participarea Republicii Moldova în misiunile economice pe care Guvernul României împreună cu Casa Regală le organizează în capitale importante ale lumii. Întâlnirea de astăzi nu privește doar colaborarea între Cluj și Chișinău, care deja este foarte frumos ca simbol, pentru că sunt două capitale de provincii istorice ale noastre, ci și o deschiderea către o țară europeană”, a spus Alteța Sa Regală.

În cadrul discuțiilor cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și a membrilor delegației au fost puse în discuție posibilități de colaborare pe mai multe domenii, în special educație și cercetare, semințe, creșterea ierbii furajere și altele. Totodată s-a vorbit despre asigurarea continuității legăturilor de colaborare stabilite anterior.

Programul vizitei Alteței Sale Regale în Republica Moldova cuprinde întâlniri  cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu viceprim-ministrul și ministrul Economiei, Octavian Calmîc, cu președintele Academiei de Științe a Moldovei, profesorul Gheorghe Duca, și cu primarul Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Alteța Sa Regală Principele Radu va vizita municipiile Chișinău și Bălți, precum și comunele Regina Maria, Cimișeni și Purcari.

Principele Radu va vizita Academia Militară “Alexandru cel Bun”, unde va ține o prelegere pe teme de securitate națională. Alteța Sa Regală va face, cu această ocazie, o donație de carte de specialitate academiei. La întâlnirea cu profesorii și studenții militari va lua parte ministrul Apărării Naționale, Anatolie Șalaru.

Principele va vizita Liceul Teoretic “Regele Mihai” din Cimișeni, Liceul “Gheorghe Asachi ” din Chișinău și Liceul Academiei Republicii Moldova.

La Bălți, Principele Radu va vizita Catedrala “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, Camera de Comerț și Industrie și va prezida o întâlnire între oamenii de afaceri clujeni și reprezentanți ai domeniului economic din Bălți.

Alteța Sa Regală va asista la lansarea volumului “Calea europeană a Republicii Moldova”, coordonat de profesorul Sorin Bocancea.

Aceasta este a doua vizită publică în afara țării a Familiei Regale în anul 2016. În zilele de 5-7 aprilie, Principele Radu a vizitat Republica Turcia.