Metode eficiente de creştere a ciupercilor champignon

11

Ciupercile champignon sunt foarte folositoare datorită proprietăţilor lor nutritive dar şi foarte gustoase. Cum se cultivă şi cum corect să alegem terenul pentru plantare? Vă împărtăşim secretul  imediat.

Pentru creşterea champignonilor se poate de folosit următoarele tipuri de composturi:

  1. Rumeguş neputrezit de paie uscate (12 kg), deşeuri  animaliere proaspete (avicole (8 kg). Perioada de maturare a compostului 24-26 de zile;
  2. Rumeguş neputrezit de paie uscate (12 kg), deşeuri animaliere proaspete (cabaline) (8kg). Perioada de maturare  a compostului 22-24 de zile.
  3. Rumegus neputrezit de paie uscate (12 kg), deşeuri animaliere de la bovine (8 kg). Perioada de maturare este de 23-25 de zile.

Paiele şi deşeurile animaliere e necesar să fie aşezate în straturi, formîndu-se astfel o stivă. După aceasta, suprafaţa formată trebuie udată zilnic pentru a nu permite uscarea acesteia.

Află aici Cu ce hrănim răsadurile – 7 cele mai bune remedii populare.

A nu se face excese de apă în timpul  udării! Se întorc straturile de compost  în aşa mod încât straturile exterioare stive să fie în interior, şi cele interioare să iasă in exterior.

Această procedură trebuie efectuată de 4-5 ori chiar în perioada de pregătire a substatului.

Compostul este deja gata atunci când apare mirosul de amoniac. Compostul  finit este pus în cuiburi cu un stat de 10cm, dar în cutii – nu mai puţin de 20 cm.

Mai mult decât atât, drept  humus finit poate fi utilizat (de exemplu, orice alt tip de deșeuri animaliere, cu excepţia deșeurilor de provenienţă porcină, care a trecut perioada peste un an, este fermentat și nu are deja  miros de amoniac. Este nevoie de aproximativ 20 kg.)

Norma miceliului pentru însămânțare

Un vârf de cuţit de miceliu se pune în gaură. Adâncimea de plantare 5-7 cm, distanţa între ele 15-18 cm. Când începe a creşte miceliu, pentru a preveni uscarea lui, e nevoie de acoperit cu paie sau cu pânză groasă de sac.

După 12-15 zile cuiburile sunt astupate cu pământ sau cu amestec de sol plus turbă în proporţie de 1:1. Grosimea stratului de 2 cm.

Temperatura optimală pentru cultivarea champinioanelor este considerată 16-29 grade Celsius şi umiditatea aerului nu mai mică de 85%.

Aproximativ peste 20-30 de zile apar primele ciuperci. Perioada de îmulţire se produce în valuri la intervale de 7-10 zile. Radamentul productivităţii este de 18 kg în 3 valuri.

Ciuperci champignon cultivate la vilă

Pe suprafeţele deschise ciupercile cresc în umbră, se pot dezvolta sub copaci, arbuşti, alături de căpșune, acolo unde ciupercile sunt ferite de razele directe ale soarelui (250 ml de miceliu pentru 2,5-3,0 mp).

În primul rând, solul trebuie sa fie prelucrat, săpat şi neted. Pe suprafața prelucrată trebuie semănat miceliu. După aceasta, compostul poate fi uniform împrăștiat (cu o grosime de 5,7 cm). Miceliul începe să dea roade în 2-2,5 luni.

Citește despre Top 5 dăunători în solar/seră și cum scăpăm de ei.

Până atunci, modificări vizibile pe suprafața solului nu  sunt evidente. Perioada de rodire durează de la începutul primăverii până toamna târziu. De-a lungul acestei perioade, pe teren poate fi semănat miceliu.

Din cauza temperaturilor mari, vegetaţia culturilor a început cu o lună mai devreme

0

Condiţiile climaterice au influenţat mult culturile agricole în anul curent, astfel încît vegetaţia acestora a început  cu o lună mai devreme, informează Moldpres.

Solicitat de agenţie, directorul Centrului monitoringul agrometeorologic al Serviciului Meteorologic de Stat, Tatiana Mironova, a afirmat că temperatura medie  a aerului  în săptămîna trecută a fost mai ridicată față de valorile normei cu 6,8-7,8 grade și a constituit +4,6..+7,7,  ceea ce se atestă o dată la 10 ani. „Din păcate, în ultimii ani, temperaturile ridicate în timpul iernii sînt destul de frecvente”, a precizat Tatiana Mironova.

Din această cauză, la culturile de toamnă s-au semnalat formarea frunzei a treia și înfrățirea. La culturile pomicole, preponderent în raioanele din sudul țării, s-a observat umflarea mugurilor (cu o lună mai devreme faţă de termenii obişnuiți). Temperatura minimă a solului la adîncimea de 5 cm și 10 cm pe parcursul săptămînii a variat de la +3 pînă la +5 grade.

În acelaşi timp, directorul Institutului de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Vasile Botnari, a subliniat că nu există nici un pericol pentru dezvoltarea plantelor, cu toate că au fost temperaturi mari.

„Un pericol îl constituie faptul că în multe locuri umiditatea este insuficientă, mai cu seamă pe versanţii de sus. Pentru a avea o recoltă mai mare, fermierii trebuie să efectueze la timp lucrările agrotehnice –  curăţirea  viţei de vie, a pomilor fructiferi, fertilizarea culturilor de toamnă şi pregătirea solului pentru cele de primăvară, precum sfecla de zahăr, grîul, soia, orzul etc.”, a menționat Vasile Botnari.

Potrivit savantului, întîrzierea efectuării acestor lucrări este periculoasă din cauza insuficienţei de umiditate în straturile adînci ale solului, iar umiditatea de la suprafaţă s-ar putea să se epuizeze.

La rîndul său, Serghei Ciobanu, conducătorul unei gospodării țărănești din Ştefan Vodă, a spus că plantele anuale şi cele multianuale sînt în stres din cauza temperaturilor ridicate, iar semănăturile de grîu care au fost compromise urmează a fi reînsămînţate.

Conform datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperaturile ridicate se vor menţine şi pe parcursul săptămînii curente, iar luni, 7 martie, acestea se aşteaptă a fi de 14-17 grade la nord, de 15-18 la în zona de centru şi de 16-19 – la sud.

Trafic record pentru a doua lună consecutiv pe site-ul Agrobiznes.md

0

În luna februarie 2016, site-ul nostru a înregistrat un nou record de trafic, atât ca număr de vizitatori unici, cât și ca afișări de pagini.

Astfel, conform statisticilor oferite de Metrica, site-ul www.agrobiznes.md a fost accesat de 37.343 de vizitatori unici, care au generat în total 81.566 de afișări ale paginilor din site.

Dacă tot vorbim în cifre, vă mai putem comunica că în februarie am avut o medie de 1.539 de vizitatori unici pe zi, precum și 2.822 de afișări de pagini pe zi. Cel mai mare număr de vizitatori a fost înregistrat în data de 28 februarie, când pe site au intrat 2.215 de vizitatori unici.

Precedentul record fusese stabilit în luna ianuarie, când am înregistrat 31.798 de vizitatori unici și 73.609 de afișări.

Agrobiznes.md este în prezent singurul portal de știri din țara noastră care furnizează zilnic informații text, foto și video din sectorul agro-alimentar.

Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi!

 

„Moldagrotech” (spring) – 2016 este în plină desfășurare. Care este programul expoziției

0

Expoziţia internaţională specializată “Moldagrotech”este un proiect de amploare, care prezintă cele mai performante mașini și echipamente agricole, tehnologii și materiale pentru o agricultură eficientă. Expoziţia actuală este un eveniment de o importanţă naţională, devenind de-a lungul anilor un forum național care demonstrează realizările complexului agroindustrial al Moldovei, prezintă tendinţele mondiale de organizare a unei produceri agricole eficiente, dar şi aduce în prim-plan problemele cu care se confruntă sectorul.

Pentru corespunderea standardelor expoziţionale mondiale şi pentru statutul său înalt Expoziţia internaţională specializată “MOLDAGROTECH” a fost distinsă cu Simbolurile Asociaţiei Mondiale a Industriei Expoziţionale (UFI) şi Asociației Organizatorilor de Târguri Agricole din Europa (EURASCO).

“Moldagrotech” (Spring) – 2016  este un business-forum, care corespunde tendințelor actuale de dezvoltare a agriculturii din Republica Moldova.

La expoziţie participă circa 150 de companii, printre care cei mai importanţi producători şi distribuitori din Moldova, România, Rusia, Ucraina, Cehia, Turcia, Italia, Spania, Polonia.

Acesta este un eveniment tehnic suta la suta B2B – prin dimensiunea și impactul comercial este comparabil cu evenimentele europene. Anume aici este evaluată cererea de pe piaţă, sunt prezentate tendinţele şi sunt puse în discuţie aspectele actuale din domeniu, se negociază cu publicul țintă, se iau decizii, se semnează contracte – aici se deschide sezonul agricol 2016!

Un eveniment special desfăşurat în cadrul “Moldagrotech” (spring): Tîrgul materialului semincer şi săditor: pueţi de pomi fructiferi, viţă de vie, plante medicinale și ornamentale, legume și flori vor putea fi cumpărate la târgul organizat pe spaţiile în aer liber ale CIE Moldexpo.

Agrobiznes este Partener Media al acestui eveniment. Vom fi prezenți la fața locului pentru a transmite cele mai interesante informații și foto în timp real. Invităm toți doritorii la standul nostru din Pavilionul Central.

Programul de afaceri

Expoziția este însoțită de un program consistent de seminare, mese rotunde, prezentări, activități de informare şi consultare.

Concursul internaţional „Util pentru Moldova”.

La concurs vor participa companii cu tehnologii și echipamente, precum și produse chimice de protecție a plantelor.

Pe 4 martie, în intervalul 12:00 – 15:00, vor avea loc doua evenimente: Agro Drive Show şi Test Drive.

Programul expoziției îl puteți vizualiza mai jos.

Soluţii de înlăturare a barierelor la exportul de fructe

0

Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, a avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Producătorilor și Exportatorilor de fructe „Moldova Fruct”, la 25 februarie curent. În cadrul ședinței, reprezentanții exportatorilor au informat despre problemele cu care se confruntă, referindu-se în special la accesarea piețelor noi, necesitatea promovării produselor moldovenești peste hotare și recunoașterea internațională a rezultatelor analizelor de laborator.

În context, Vitalie Iurcu a menționat că accesarea noilor piețe a fost un proces dificil, în special după embargoul impus de Federația Rusă. Principala soluție în acest sens este colaborarea asociației cu Organizaţia de Atragere a Investițiilor și Promovarea Exporturilor din Moldova.

Cât privește recunoașterea internațională a rezultatelor analizelor de laborator autohtone, procesul presupune întrunirea unei serii de cerințe, cum ar fi dotarea laboratoarelor cu echipament modern, pregătirea profesională a personalului de laborator, acreditarea laboratoarelor conform standardului ISO17025. Prin urmare, este un proces costisitor şi de lungă durată. Ministerul Economiei a intervenit cu o solicitare pe lângă prim-ministrul RM privind impulsionarea proceselor și procedurilor de recunoaștere internațională a MOLDAC în calitate de Centru Național de Acreditare, fapt ce va asigura diminuarea dependenței țării noastre de acreditarea internațională. Odată ce MOLDAC va fi recunoscut internațional, acesta va fi în drept să acrediteze laboratoarele naționale.

Un alt subiect inițiat de reprezentanții asociației a fost taxele vamale înalte la exportul către Egipt. Aici Reprezentanții Ministerului Economiei au informat despre faptul că discuțiile privind inițierea negocierilor pe marginea unui eventual Acord de Comerț Liber între Republica Moldova și Republica Arabă Egipt au fost lansate la sfârșitul anului 2015. În cadrul ultimei reuniuni pe marginea acestui subiect, reprezentanții Ministerului Economiei au convenit cu reprezentații Ambasadei Republicii Arabe Egipt să elaboreze proiectul Acordului. La moment, se lucrează asupra proiectului Acordului de Comerț Liber, pentru a fi transmis spre coordonare parții egiptene.

De cealaltă parte, reprezentanții „Moldova Fruct” au mulțumit reprezentanților Ministerului Economiei pentru deschidere, menționând importanța soluționării problemelor existente pentru favorizarea dezvoltării afacerilor și comerțului.

La ședință au participat și reprezentanții Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.

Exportul Republicii Moldova de fructe proaspete (mere, prune și struguri) pe piața mondială în perioada 01.01.2015-31.12.2015 a constituit – 204 905 tone. Principalii parteneri la export: Rusia, Ucraina, Kazahstan, Bielorusia, Emiratele Arabe, Mongolia, Qatar, Turcia, Bangladesh, și țările membre UE. Conform Anexei XV-A din DCFTA, Republica Moldova beneficiază de contigente tarifare, în baza cărora RM exportă pe piața Uniunii Europene fără taxe vamale. Principalii parteneri la export sunt: România, Țările Baltice, Polonia, Cehia.

VIDEO. 10 tone de miez de nucă în valoare de un milion de lei, confiscate de poliția din Briceni

0

O tentativă de punere în liberă circulaţie a unei cantităţi semnificative de miez de nucă, a fost zădărnicită de ofițerii Serviciului Investigare Fraude Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Briceni.

La 25 februarie, curent, în baza unor informații operative, polițiștii au stopat pe traseul Briceni-Ocnița, în apropierea satului Hădărăuți, pe un drum de cîmp, la o distanță de 2 km de la frontiera de Stat cu Ucraina, trei unități de transport de model ”Mercedes”, ”MAN” și ”DODJE” cu numere de înmatriculare în Republica Moldova.

În cadrul verificărilor, forțele de ordine au depistat în compartimentul marfar al mijloacelor de transport, saci de polietilenă și cutii cu miez de nucă, în cantitate de circa 10 tone , în valoare totală de aproximativ un milion de lei.

Luați la întrebări, șoferii nu au putut explica și prezenta polițiștilor acte ce ar confirma proveniența mărfii.

Întreaga cantitate de miez de nucă, dar şi unitățile de transport au fost confiscate de poliție, iar acţiunile de investigație continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi luării unei decizii legale în acest caz.

Poliția a inițiat o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de contrabandă. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă amendă de pînă la 200 000 de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Ofertă de angajare: Timac Agro East își mărește echipa de specialiști în nutriția plantelor

0

Timac Agro East anunta concurs deschis pentru suplinirea functiilor vacante in cadrul companiei.

Responsabilitati:

  1. Activitati specifice promovarii produselor din portofoliul firmei catre fermierii din zona arondata de pe teritoriul Republicii Moldova;
  2. Oferirea de consultanta in domeniul fertilizarii, in vederea promovarii celor mai bune si moderne practici catre clientii companiei;
  3. Urmarirea culturilor clientilor si propunerea de solutii adaptate nevoilor acestora; Analize privind piata, concurenta.

Cerinte:

  1. Studii superioare – Agricultura/ Horticultura
  2. Cunostinte de tehnologie a culturilor (grau, porumb, rapita, floarea soarelui);
  3. Cunostinte privind produse de fertilizare, producatori, distribuitori, practicile de fertilizare din zona;
  4. Experienta in vanzari;
  5. Abilitati comerciale;
  6. Cunoasterea agricultorilor din zona constituie un avantaj;
  7. Posesor permis conducere categoria B.

Se ofera:

  1. Programe de instruire si dezvoltare atit in cadrul companiei cit și peste hotarele tarii;
  2. Salariu competitiv si bonusuri din vinzări;
  3. Mediu de lucru profesionist într-o companie multinaționala în continua dezvoltare;
  4. Mașina și telefon de serviciu.

Persoanele interesate sunt rugate sa transmita CV – ul la adresa: [email protected]
Telefon de contact: 060200837, 022-997870
Site: www.ro.timacagro.com

DESPRE COMPANIE:

Timac Agro East face parte din  Grupul Roullier care este o companie multinationala ce isi desfasoara activitatea in peste 43 de tari si are o cifra de afaceri de 3,2 miliarde Euro. Povestea noastra este o aventura umana si industriala, adunand impreuna peste 6.300 angajati condusi de aceeasi energie: dorinta de a-si asuma noi provocari. Intr-o lume in care cresterea demografica are ca efect imediat cresterea cererii de hrana, noi cream si distribuim solutii inovative in nutritia plantelor, animalelor si oamenilor. Produsele noastre deriva din experienta celor 350 de ingineri care ofera in permanenta solutii inovative. Atipic si pasionat, Grupul Roullier si-a conservat, inca de la inceputuri, conducerea 100% familiala.

Cei 50 de ani de rezultate pozitive ne permit sa ne auto-finantam cresterea si sa pastram o vedere pe termen lung, chiar in contextul economic actual.

O cariera alaturi de Timac Agro este provocatoare si generoasa pentru cei care detin viziunea corecta, experienta, abilitatile necesare si spiritul comercial. Mai multe detalii despre noi puteti gasi pe www.roullier.com sau www.ro.timacagro.com.

Unde și cum au dispărut aproape 2 mii de tone de zahăr din rezerva de stat

0

La mijlocul lunii septembrie 2015, administraţia întreprinderii de stat Rezervcom a decis să verifice care este starea stocurilor de zahăr din rezerva de stat, puse la păstrare la fabrica de zahăr din Donduşeni, a firmei Magt-Vest SRL.

Este vorba de o cantitate deloc neglijabilă – 1.868 de tone de zahăr care au fost puse la păstrare la această fabrică încă în februarie 2014.

Zahărul statului s-a „stricat”

În cadrul acestui control reprezentanţii Rezervcom au depistat „semne de afectare a calităţii zahărului din cauza neasigurării condiţiilor necesare de păstrare”.

Pentru a repara situaţia şi pentru a preveni degradarea calităţii zahărului întreprinderea de stat Rezervcom şi Magt-Vest SRL au semnat pe 18 septembrie 2015 un acord prin care ultima se angaja „să împrospăteze prin înlocuire fără decalaj de timp 1.868 tone de zahăr, depozitate la fabrica de zahăr din Donduşeni a SRL Magt-Vest”.

Împrospătarea urma să se facă în două etape: 1.000 de tone până la 30 decembrie 2015 şi 868 de tone până la 31 ianuarie 2016.

Peste trei luni, pe 17 decembrie 2015, administratorul Rezervcom Constantin Vlasiuc a verificat personal depozitul fabricii ca să descopere că acolo nici pomină de zahăr. Stocurile vechi, calitatea cărora fusese afectată, au fost evacuate, dar în loc nu a fost adus nici-un kilogram de zahăr.

Magt-Vest promite

Aşa că a fost alcătuit un act de verificare, contrasemnat de directorul Magt-Vest Gheorghe Magdil şi Constantin Vlasiuc, şeful Rezervcom şi în care se constată lipsa a 1.868 tone de zahăr în valoare de 19,8 milioane de lei.

În acelaşi timp s-a convenit că în teremen de 30 de zile Magt-Vest „benevol şi calitativ” va restitui zahărul. A mai trecut o lună şi deja şi a doua, dar zahărul aşa-şi nu a mai fost returnat în rezerva de stat.

La începutul lunii februarie 2016, Rezervcom a înaintat o reclamaţie către Magt-Vest în care i-a cerut să-şi onoreze angajamentele şi în termen de 15 zile să returneze zahărul sau să achite contravaloarea acestuia, adică, 19,8 milioane de lei.

Copia Actului de verificare în care se arată lipsa zahărului

FOTO: mold-street.com
FOTO: mold-street.com

Nu e treaba ziariştilor să se ocupe de zahărul dispărut!

Constantin Vlasiuc, directorul Rezervcom, s-a arătat nemulţumit de întrebările puse de presă şi a răspuns cu o altă întrebare.

„Noi nu avem nicio legătură cu rezerva de stat!. Şi-apoi care este treaba voastră cu relaţiile dintre doi agenţi economici. De unde aţi luat această informaţie?”, a reproşat managerul. Totodată, el a afirmat că acest zahăr este pe loc şi că totul este în regulă.

În acelaşi timp, Gheorghe Magdil, directorul Magt-Vest a confirmat însă că acest zahăr nu este în depozitul fabricii din Donduşeni, susţinând că ar putea fi la altă fabrica a sa, cea de la Glodeni.

„Acoperişul era deteriorat şi din cauza pătrunderii apei, zahărul a pierdut din calitate şi l-am scos de acolo. O să-l returnăm. Am semnat un act în acest sens pe un termen anume şi vom căuta soluţii. Poate vom cumpăra de pe piaţă. Statul nu va rămâne în pagubă. Statul nu pierde niciodată, pentru că va primi şi dobânzile calculate”, a dat asigurări managerul.

Nicolae Hâncu, directorul Agenţiei Rezerve Materiale, a precizat că acest caz este verificat de către instituţie.

„Suntem la curent cu tot acest caz. Am fost sesizaţi, dar nu vă pot spune mai multe până nu vom verifica toate informaţiile”, a spus şeful de la Rezervele statului.

În acelaşi timp pe acest caz a fost sesizată Procuratura Anticorupţie şi Centrul Naţional Anticorupţie.

De notat că anterior compania Magt-Vest a mai fost implicată în scandaluri legate de rezerva de stat, atât cu păcura, cât şi cu zahărul. Magt-Vest are un singur fondator, Gheorghe Magdil şi deţine două fabrici de zahăr, fiind al treilea producător de zahăr din ţară.

Angela Starinschi, de la serviciul de presă al CNA, a declarat pentru Mold-Street, că abia ieri, pe 24 februarie 2016, preşedintele Consiliului de administraţie al IS Rezervcom, Nichifor Ioncu a depus o plăngere în care solicită examinarea situaţiei create şilitigiului dintre Rezervcom şi Magt-Vest SRL.

Via Mold-Street

Producătorii de cartof din Briceni se asociază pentru atragerea unui investitor din Letonia

0

20 de producători de cartof din raionul Briceni și reprezentanți ai autorităților locale s-au întrunit miercuri, 24 februarie, în cadrul unei ședințe în satul Corjeuți pentru a analiza posibilitatea fondării unei asociații a producătorilor de cartof în Regiunea de Dezvoltare Nord. Întâlnirea cu producătorii de cartof a avut loc la ințiativa Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), cu sprijinul Asociației obștești „Pro Cooperare Regională”.

În debutul ședinței de lucru cu antreprenorii, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, le-a amintit participanților la eveniment despre discuțiile din cadrul unor ședințe similare, organizate la sfârșitul anului trecut, referindu-se în mod special la intenția și suportul partenerilor din Letonia în atragerea investițiilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, precum și la necesitatea facilitării și menținerii dialogului dintre producătorii de cartof din raionul Briceni și partenerii lor din Letonia. Directorul ADR Nord a subliniat faptul că interesul investitorului din Letonia față de deschiderea unei fabrici de prelucrare a cartofului la Corjeuți este o oportunitate care trebuie valorificată, acest lucru fiind posibil doar dacă agricultorii locali vor reuși să se unească în cadrul unei asociații care să le reprezinte interesele.

„Este necesar să identificăm cea mai optimă soluție pentru crearea unei asociații în care să se regăsească în special producătorii de cartof din raionul Briceni. Acesta este primul pas către următorul obiectiv – deschiderea unei fabrici de prelucrare a cartofilor, care le va oferi agricultorilor locali noi oportunități de dezvoltare a afacerilor”, a spus directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

În cadrul întrunirii, a fost examinată baza legislativă privind crearea unei asociaţii a producătorilor de cartof în Regiunea de Dezvoltare Nord. În acest sens, Iurie Hurmuzachi, directorul adjunct al Federației Naționale a Agricultorilor din Moldova – AGROinform, a prezentat informații detaliate despre modalitățile de asociere a fermierilor și exemple de dezvoltare rurală în mai multe state europene, menționând totodată avantajele și beneficiile cooperării dintre agricultori.

În cadrul ședinței de la Corjeuți a fost ales un grup de inițiativă al cărui obiectiv, în următoarele 10 zile, este să creeze o asociație regională a producătorilor de cartof. După eventuala înregistrare a asociației, membrii acesteia urmează să efectueze o vizită de studiu în Letonia.

Menționăm că Primăria satului Corjeuți colaborează cu Primăria regiunii letone Aloja în baza unui acord de colaborare încheiat în octombrie 2013, la Corjeuți, în contextul primei ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Totodată, în baza unor acorduri semnate în 2015, colaborează, de asemenea, orașul Briceni cu regiunea Brocēni și raionul Briceni cu regiunea Madona. Încheierea acordurilor de colaborare menționate a fost facilitată de ADR Nord și Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale al Republicii Letonia (VARAM).

Amintim că ideea deschiderii unei frabrici de prelucrare a cartofului la Corjeuți a fost tema unei mese rotunde organizată în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a III-a, eveniment la care au participat agricultori din Corjeuți și partenerii lor din regiunea Aloja, Letonia. Atunci, reprezentanții întreprinderii letone de prelucrare a cartofului Aloja Starkelsen vorbeau despre necesitatea creării unei asociații unde să se regăsească producătorii de cartof care vor să coopereze în cadrul proiectului moldo-leton de creare și funcționare a unei fabrici. Fondarea unei asociații a producătorilor de cartof, precum și semănarea experimentală a unor soiuri de cartof pentru producerea amidonului sunt, potrivit specialiștilor letoni, primii pași către realizarea celui mai important obiectiv – construcția și funcționarea fabricii propriu-zise.

Anterior, pentru a-i sprijini pe producătorii de cartof din raionul Briceni, ADR Nord în parteneriat cu autoritățile locale din raionul Briceni au organizat două ediții ale Festivalului Cartofului: în 2012 la Corjeuți, și în 2013 în orașul Briceni.