Portul Constanţa a expediat 32,6 milioane de tone de cereale în primele 11 luni ale acestui an

0

Portul Constanţa a expediat 32,6 milioane de tone de cereale în primele 11 luni ale acestui an, în condiţiile în care cerealele ucrainene au fost responsabile pentru aproximativ 40% din volumul total, au declarat reprezentanţi ai autorităţii portuare pentru Reuters, transmite agrobiznes.ro.

Precedentul record privind cantităţile de cereale expediate într-un an prin portul Constanţa este de puţin peste 25 milioane de tone.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa a devenit cea mai importantă rută alternativă de export pentru Ucraina, după invazia rusească de anul trecut. Cerealele ucrainene ajung în Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi cu barjele pe Dunăre.

În perioada ianuarie – noiembrie 2023, Ucraina a expediat 13 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, în creştere de la 11,7 milioane de tone până la finele lunii octombrie, şi 8,6 milioane de tone pe întreg parcursul anului 2022.

Însă în ultimele luni tranzitul cerealelor ucrainene s-a redus, după ce Rusia a atacat în repetate rânduri porturile ucrainene de la Dunăre, iar punctele de trecere a frontierei Ucrainei cu Polonia şi Slovacia au fost blocate de transportatorii rutieri locali care vor să fie introduse restricţii pentru camionagii ucraineni.

Obiectivul României este de a majora capacitatea de tranzit pentru cerealele ucrainene la patru milioane de tone pe lună, iar în prezent ţara modernizează infrastructura feroviară şi rutieră în şi în jurul portului Constanţa, folosind fonduri europene.

Şi Republica Moldova, care se învecinează cu România şi Ucraina, îşi modernizează punctele de trecere a frontierei şi infrastructura feroviară, pentru a sprijini tranzitul.

Guvernul de la Kiev se aşteaptă în 2023 la o recoltă de 81,3 milioane de tone de cereale şi seminţe oleaginoase, iar excedentul exportabil în sezonul 2023/2024 totalizează aproximativ 50 milioane de tone.

Craig Hula stabilește recordul mondial la porumb în No-till. Tatăl său – în sistemul convențional

0

David Hula, cunoscutul fermier din Charles City, Virginia, a stabilit un nou record mondial de producție la porumb de 623.84 bushels pe acru (39.17 tone per hectar) în concursul de randament al porumbului din 2023 al Asociației Naționale a Producătorilor de Porumb (NCGA), obținând cel mai mare randament al anului și clasându-se pe primul loc în categoria irigat Strip-till.

  • 1 bushel = 0.0254 tone
  • 1 acru = 0.404686 hectare.

El este singurul fermier din concurs care a depășit 600 de bushels pe acru și a făcut acest lucru de 3 ori în 2019, 2021 și 2023, depășindu-și propriul record mondial din 2019, de 615.19 bushels.

Este un hobby pe care pare să-l fi transmis și fiului său. Craig Hula a obținut al doilea cel mai mare randament în concursul din 2023 – și cel mai mare randament în categoria No-till – cu 590.02 bushels pe acru (37.03 tone metrice per hectar). Cultura sa a fost înscrisă în categoria No-till irigat cu hibridul Pioneer P10811.

Craig și David Hula (sursă: no-tillfarmer.com):

Acesta este al 12-lea câștig național al lui David Hula în concurs și al 5-lea record mondial de randament la porumb, conform unui articol din Progressive Farmer.

„Tendința noastră la Fermele Renwood este de a ne agăța de cifre mai mult decât majoritatea. Adoptăm încet noi hibrizi în medii cu randament înalt. Dar această nouă clasă de genetică freshman depășește clasele anterioare, și ne place ceea ce vedem”, a declarat Hula pentru Progressive Farmer.

Pentru Hula, randamentele nu sunt uniforme în toată ferma sa, și diferite parcele performează mai bine sau mai rău în funcție de condițiile solului și ale mediului înconjurător. Precipitațiile din 2023 au fost sub medie, iar daunele provocate de fauna sălbatică au redus randamentul său pe acru pentru porumbul neirigat.

„Sunt anumite momente în care un cultivator își poate influența culturile. Când deschidem un sac de sămânță de porumb, potențialul de randament este la maximul posibil. De acolo înainte continuăm să punem întrebări – analizând teste foliare, sonde de umiditate și prognozele meteo pentru a vedea dacă această cultură merită să fie împinsă mai departe. Aceasta a meritat”. adaugă Hula.

Fermierul a semănat hibridul de porumb Pioneer P14830VYHR, un hibrid de 114 zile conceput pentru piața de etanol. Deoarece hibridul P14830 avea potențialul de a performa bine, Hula a adăugat:

  • Azot: 644.49 kg/ha
  • Fosfor: 174.85 kg/ha
  • Potasiu: 538.01 kg/ha
  • Bor: 13.45 kg/ha
  • Sulf: 89.67 kg/ha

distribuite pe durata sezonului de creștere. Principalul hobby al lui Hula, spune el, este porumbul.

„Îmi place să mă plimb prin câmpurile de porumb. Apreciez să discut cu alți cultivatori despre porumb. Nu este un loc de muncă atunci când te bucuri atât de mult de el”.

Înregistrările câștigătoare au avut o medie de 373.27 bushels pe acru, cu o medie a tuturor înscrierilor de 269 bushels pe acru din 6,883 de înscrieri din 46 de state.

Amintim că, anul trecut, un fermier din SUA ce implementează No-till a bătut recordul de 20 de ani la recolta de porumb pe teren neirigat. Detalii pe acest link.

Natalia Burlaca: Agro Magazin Benasem – o poveste de succes construită pas cu pas

0

Natalia Burlaca a început cu un vis simplu – acela de a avea propriul magazin agricol. De la un chioșc mic la un magazin complex care oferă semințe, pesticide, fertilizanți, flori, ghiveciuri, soluri și tot ce este necesar pentru îngrijirea plantelor, antreprenoarea a evoluat continuu în concordanță cu cerințele și nevoile clienților săi.

Astfel, de mai bine de două decenii, administrează cu brio magazinul Agro Magazin Benasem.

Cât de mult contează echipa, de ce clientul are nevoie nu doar de un produs, dar și de un adevărat sprijin, cât de mult contează experiența și investițiile în cunoștințe, precum și de ce merită să investești în calificarea personalului, puteți afla despre toate acestea urmărind reportajul din cadrul campaniei #FinComBusiness.

USAID continuă să susțină sectorul de fructe oferind un nou sprijin financiar Asociației Moldova Fruct

0

Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul proiectelor sale, va oferi în continuare suport strategic sectorului de fructe din Republica Moldova pentru a asigura competitivitatea și sustenabilitatea acestuia. 

Un partener de bază al USAID în dezvoltarea sectorului de fructe este Asociația Producătorilor și Exportatorilor Moldova Fruct.

Suportul oferit asociației, începând cu anul 2007, a contribuit substanțial la dezvoltarea capacităților producătorilor de fructe, implementarea noilor tehnologii de producere, plantarea de noi soiuri de fructe și investiții în infrastructura post-recoltare, ambalaje etc.

Sursele oferite de USAID au contribuit la promovarea fructelor la nivel internațional prin participarea la cele mai importante expoziții, misiuni de faceri, vizite de studiu și la dezvoltarea și promovarea brandului pentru fructelor moldovenești „Moldova taste makes the difference”. 

Jeff Bryan, șeful Misiunii USAID a declarat că USAID este mândră de etapele impunătoare de diversificare a pieței pentru fructe realizate cu sprijinul activităților de grant implementate de Moldova Fruct. 

„Pe parcursul anilor, USAID a oferit sprijin extins producătorilor agricoli moldoveni în eforturile lor de a-și reduce dependența de piețele tradiționale și a accesa piețele occidentale. Asociația Moldova Fruct rămâne un partener cheie al USAID în acest demers și suntem mândri de obiectivele pe care le-am atins împreună.
Această nouă finanțare de 950.000 USD are ca scop accelerarea diversificării exporturilor și integrarea sectorului fructelor din Moldova pe piețele occidentale. Bazându-se pe succesul granturilor anterioare, acest program va accentua comunicarea strategică, va promova dezvoltarea abilităților de marketing și vânzări, va impulsiona Consiliul de Administrare al Moldova Fruct să se implice în modelarea Oficiului Horticol și să mobilizeze sprijinul din partea sectorului privat”, a menționat Jeff Bryan. 

„Moldova Fruct și membrii săi sunt recunoscători poporului american pentru ajutorul acordat prin intermediul proiectelor USAID. Dezvoltarea sectorul de fructe nu aduce doar profit statului și producătorilor, dar contribuie la dezvoltarea comunităților rurale, asigurând cu locuri de muncă un număr mare de locuitori din satele Moldovei”, spune Iurie Fală. 

În 2023, Moldova a devenit cel mai mare exportator de prune proaspete din emisfera nordică (78.000 de tone), dintre care 76% au ajuns în Uniunea Europeană.

În sezonul 2022/23, pentru prima dată, livrările de struguri de masă către piețele occidentale le-au depășit pe cele către Uniunea Economică Eurasiatică.

În același timp, volume semnificative de mere moldovenești sunt expediate în containere maritime către piețe îndepărtate, cum ar fi Orientul Mijlociu, Israel și India. 

Recomandări ANSA pentru exportatorii de vin și de produse pe bază de must și de vin

0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor informează exportatorii de vin şi de produse obținute pe bază de must şi de vin, despre cerințele Acordului de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeana a Energiei Atomice și statele membre, pe de altă parte.

Astfel, Guvernului Republicii Moldova și-a asumat angajamentul de a proteja indicațiile geografice enumerate în anexa XXX-D a prezentului acord, împotriva:

  1. Oricărei utilizări comerciale, directe sau indirecte, a unei denumiri protejate.
  2. Oricărei utilizări abuzive, imitări sau evocări, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă, transliterată sau însoțită de expresii precum: „stil”, „tip”, „metodă”, „produs(ă) ca la/în”, „imitație”, „gust”, „similar” sau alte formulări similare.
  3. Oricărei mențiuni false sau înșelătoare privind proveniența, originea, natura sau calitățile esențiale ale produsului, care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele referitoare la produsul în cauză, precum și împotriva ambalării produsului într-un mod care să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia.
  4. Oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.

Totodată, (conform cerințelor art. 25(6) din Legea nr. 57/2006) informația de pe etichetă sau de pe ambalajul de desfacere a vinurilor, a produselor obținute pe bază de must și de vin, destinate exportului, nu trebuie să încalce angajamentele pe care Republica Moldova şi le-a asumat în baza tratatelor bilaterale/internaționale.

În acest context, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă exportatorilor de vinuri și produse obținute pe bază de must și de vin, să-și revizuiască modul de marcare și de etichetare a produselor destinate exportului, pentru a evita orice încălcare a prevederilor acordului dat.

ANSA își manifestă deschiderea față de operatori pentru orice suport consultativ și informațional.

Rasa de bovine Blonde d’Aquitaine – avantaje de apreciat

0

Rasa Blonde d’Aquitaine provine din sud-vestul Franței. Și anume acolo, la sfârșitul secolului al XIX-lea, au apărut trei rase diferite de vite de culoare deschisă (blondă), cu care se desfășura o muncă aprofundată de ameliorare.

Ca urmare, deja în anul 1898, s-a înființat Cartea genealogică a vitelor de rasă Garonnaise, după care au apărut următoarele Cărți genealogice: în anul 1920 – vitele de rasă Blonde du Quercy (această rasă și cea de Garonnaise aparțin bovinelor de talie mare), iar în anul 1921 s-a apărut Cartea genealogică de rasă – Blonde des Pyrénées, dar această rasă era mică de statură.

Toate aceste trei rase erau cunoscute pentru puterea și adaptabilitatea lor, dar nu s-au dezvoltat ca rase independente, dimpotrivă, cei care erau angajați în creșterea acestor animale le-au unit între ele, selectând și combinând cele mai bune caracteristici ale acestora.

Din 1950, se observa o reducere foarte semnificativă a șeptelului total de fiecare rasă luată separat, sânge pur de origine.

Pe de altă parte, acest lucru a dus la faptul că aceste trei spițe s-au unit împreună și, datorită selecției de ameliorare, au fost combinate cele mai bune caracteristici, iar în anul 1962 s-a format rasa Blonde d’Aquitaine, acesta fiind anul oficial de creare a acestei rase.

La începutul creării sale și până în prezent, crescătorii continuă să-și concentreze atenția tocmai pe îmbunătățirea calităților de carne și a caracteristicilor tehnologice și economice. 

Un fapt istoric interesant este că, în anul 1972, animalele de rasa aceasta au fost aduse pentru prima dată în Marea Britanie, unde Blonde d’Aquitaine a „prins bine rădăcini” cu mare succes. Această rasă este crescută acolo deja aproape 50 de ani, mai ales sânge pur.

Deci, crescătorii britanici din tipul clasic original importat de atunci au creat un tip de carne cu înaltă clasă și cu caracteristicile puternic ereditare, dar deja de selecția britanică de Blonde d’Aquitaine.

În Marea Britanie, Blonde d’Aquitaine este considerată o rasă de carne, dar cu calități materne cu mult mai ameliorate, și această diferență particulară este adesea subliniată de fermieri și crescători.

Caracteristicile morfologice ale rasei Blonde d’Aquitaine

Vitele din rasa Blonde d’Aquitaine se caracterizează prin dimensiuni destul de mari și o talie înaltă, cu picioare puternice.

Au o greutate în viu destul de mare, de exemplu, greutatea în viu a taurilor adulți este de 1150-1480 kg, vacile au – 820-960 kg și înălțimea la greabăn este de 165 cm la tauri, și de 155 cm la vaci.

Blonde d’Aquitaine are o culoare deschisă: culoare de pai, de grâu, de galbenă aurie sau de cremă cu diverse nuanțe de la maro deschis la sură deschisă. În jurul ochilor și în jurul botului culoarea este întotdeauna mai deschisă (mai palidă).

Pielea este albă, iar mucoasele vizibile, oglinda botului sunt roz-palid. În ceea ce privește culoarea animalelor, pot menționa că crescătorilor care lucrează cu această rasă le place foarte mult culoarea Blonde d’Aquitaine-lor, ei consideră culoarea lor ca unică. Personal, nu pot să nu fiu de acord cu ei, mai ales când am auzit bine-cunoscuta zicală a fermierilor despre culoarea Aquitanilor – „Blonde d’Aquitaine – este soarele în luncă”.

Capul Aquitanilor are o frunte convexă și, încă, se spune că, ei au ochi foarte expresivi și o privire umilă și calmă.

În ceea ce privește aspectul coarnelor, pot spune, că în ciuda faptului că în mod tradițional (bovine cu coarne) rasele originale (cele trei inițiale) erau cornute și că Blonde d’Aquitaine a devenit cornută în viitor, în prezent, variantele fără coarne au devenit mult mai răspândite în cadrul rasei, acest lucru este foarte convenabil pentru siguranță și facilitează îngrijirea.

Câteva caracteristici tehnologice ale Blonde d’Aquitaine

Blonde d’Aquitaine este o rasă de bovine din direcția de productivitate numai pentru carne. Animale din rasa Blonde d’Aquitaine se caracterizează prin:

  • creșterea rapidă, începând de la naștere;
  • localizarea mușchilor dezvoltați la maxim în locurile necesare, în special pe coaste, șolduri, sacrum și partea lombară;
  • randamentul mare de carne;
  • randamentul osos scăzut (această caracteristică este adesea subliniată);
  • o cantitate mică de grăsime;
  • temperamentul bun;
  • probleme minore în timpul fătării.

Eu voi adăuga, din propria mea experiență, că fătările sunt în mare parte foarte ușoare; sănătatea foarte bună, aș spune – excelentă.

Animalele tolerează bine căldura verii, dar rasa are și câteva, ca să spunem așa, mici dezavantaje, precum vârstă de împerecherea târzie a junincilor, un schelet subțire, o perioadă lungă de gestație (295 de zile) și sensibilitatea la un climat umed (deși aceasta este în prezent o chestiune destul de discutabilă).

Cu îngrășarea intensivă, tăurașii la vârstă de 12 luni ajung la o greutate în viu de 440-465 kg, iar junincile – 350-376 kg, la vârstă de 18 luni – 674 kg și, respectiv, 512 kg. Randamentul la sacrificare este mare – ajunge de la 62 la 66%.

La vârsta de 120 de zile, vițeii Blonde d’Aquitaine ajung la o greutate de 182 kg, iar la vârstă de aproximativ 300 de zile vițeii au – 300-320 kg poate și mai mult (datele sunt din diferite surse).

În ceea ce privește hrănirea, Blonde d’Aquitaine, la fel ca majoritatea raselor de carne franceze, este destul de nepretențioasă în nutriție. Personal, pot constata din propriile mele observații că animalele pot sta pe pășuni destul de mult timp și le pot folosi foarte eficient, atât timp câtă vremea permite, iar pe vreme rea, fânul și o cantitate mică de urluială de cereale le vor fi suficiente.

V-ar putea fi util articolul 10 concepții greșite despre gestionarea pășunilor.

Și, uneori, se poate auzi vorba precum că rasa este nepretențioasă față de furaje, că „Blonde d’Aquitaine este potrivit pentru creșterea „intensivă” dar în condiții foarte modeste”.  

Vezi și Rasa de vaci Salers, o combinație de rezistență și frumusețe.

Temperamentul și comportamentul Blonde d’Aquitaine

Fermierii care cresc vitele de rasa Blonde d’Aquitaine notează că animalele au un temperament ascultător și prietenos. Ele sunt cunoscute pentru că sunt calme, docile, blânde și ușor de mânat, ceea ce face ca lucrul cu ele să fie ușor și cu un stres minim asupra animalelor însăși.

Creșterea rasei Blonde d’Aquitaine este răspândită atât în rasă pură, cât și pentru încrucișare.

Există programe care vizează selecția taurilor destinați numai pentru folosirea de creștere – sânge pur, cu controlul individual, controlul descendenților, din punct de vedere al cărnii lor și calitățile materne ale junincilor obținute de acei tauri și tauri de reproducție destinați pentru încrucișarea industrială cu femele din rasele lactate și cu femele din alte rase specializate de carne pentru îmbunătățirea calităților cărnii la îngrășare de la descendenții obținuți.

Datorită productivității sale de carne destul de ridicate în creșterea de rasă pură, rasa Blonde d’Aquitaine este bine răspândită aproape în toată lumea: în Marea Britanie, Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Spania, SUA, Franța, Irlanda, Suedia, Belgia și Noua Zeelandă.

Apropo, în Franța, rasa Blonde d’Aquitaine ocupă locul al treilea ca număr de șeptel în rândul raselor de bovine specializate de carne, după Charolaise și Limousine.

Dar, în prezent, această rasă devine din ce în ce mai faimoasă ca bază parentală pentru încrucișarea industrială.

Taurii rasei Blonde d’Aquitaine s-au comportat bine în încrucișarea industrială cu femele de rase precum: Aberdeen-Angus, Shorthorn, Zebu (încrucișarea cu bovine Zebu este utilizată pe scară largă în țările din America de Sud și Mexic), Simmental, cu unele rase așa-zise cum „rasele de bovine Podolice” (Sura ungară și Sura ucraineană), precum și multe rase de vite de carne locale și un număr mare de rase de lapte.

Spre comparație, avantajul hibrizilor în ceea ce privește greutatea vie la îngrășare este de 8,0-15,0%, uneori chiar și mai mult.

Înainte de începerea marelui război început de rusia, în Ucraina existau câteva ferme în care erau crescute vite de rasă Blonde d’Aquitaine. Astăzi, am putut să verific personal câteva dintre ele. Mă bucur mult că continuă să lucreze și una dintre cele mai mari ferme în ceea ce privește șeptelul de animale de această rasă este în regiunea Sumy. 

Un fapt interesant – carnea de la Blonde d’Aquitaine are unul dintre cele mai mari prețuri în rândul cărnii de vită obținut de la rasele specializate de carne. Carnea nu e grasă și este de înaltă calitate gastronomică, cu o marmorare delicată specifică anume de Blonde d’Aquitaine. Fragezimea și aroma cărnii o fac favorită printre bucătari și consumatori.

Iar, la sfârșit, vreau să spun, că – Blonde d’Aquitaine cu aspectul său uimitor, docilitatea, adaptabilitatea extremă și carnea excelentă, fină și cu puțină grăsime, continuă să fie un atu valoros pentru fermierii din întreaga lume.

V-ar putea plăcea și articolul Vaci de rasa Normandă – combinația de frumusețe și productivitate înaltă.

Modificări în politica vamală pe anul 2024

0

Parlamentul urmează să examineze o serie de modificări la politica vamală pe anul 2024. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, raportul la un proiect de modificare a unor acte normative. 

Proiectul de lege are drept scop ajustarea prevederilor Codului fiscal în vederea perfecționării reglementărilor acestuia, precum și pentru a asigura armonizarea deplină a legislației vamale cu legislația Uniunii Europene.

Urmează a fi modificate 9 acte normative, printre care Codul vamal, Codul contravențional, Codul de executare, Legea privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător etc.

Modificările efectuate sunt axate, în special, pe proceduri și administrări vamale. La fel, în vederea transpunerii legislației UE, au fost incluse o serie de scutiri care sunt aplicate unor categorii de subiecți.

Proiectul de lege este elaborat de Ministerul Finanțelor. Documentul urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Cea de-a IX-a ediție a Forumului național anual al nucicultorilor, desfășurată la Chișinău

0

Producția autohtonă de nuci, calitatea acesteia, tendințele de dezvoltare a sectorului și oportunitățile piețelor de desfacere sunt subiectele discutate astăzi la Chișinău la cea de-a IX-a ediție a Forumului național anual al nucicultorilor din Republica Moldova. 

Evenimentul a adunat peste 140 de producători de culturi nucifere din diferite regiuni ale țării, experți naționali și internaționali, autorități, având drept obiectiv principal consolidarea jucătorilor cheie ai sectorului.

Producătorii de nuc, alun și migdal au putut relata mai multe despre provocările din acest sezon, iar specialiștii, în urma vizitării livezilor autohtone, au venit cu recomandări ce țin de tehnologiile moderne de cultivare a culturilor nucifere.

Vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, a declarat că gustul și calitatea nucilor moldovenești consolidează imaginea țării pe piețele internaționale. 

„Nucile noastre cuceresc numeroase piețe de desfacere, datorită investițiilor pe care le face sectorul, dar și asocierii, care facilitează schimbul de bune practici și de informații între producători. Eforturile conjugate ne vor ajuta să fortificăm această ramură în continuare, menținând direcția de dezvoltare. Ministerul lucrează la proiectul Legii horticulturii pentru a îmbunătăți inclusiv dezvoltarea ramurii nucifere. Urmează o nouă etapă pentru sectorul horticol: crearea Oficiului Horticol. La acest capitol lucrăm alături de USAID”, a menționat Vladimir Bolea.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a precizat că pentru înființarea unei plantații de nuc se oferă subvenții de până la 15 mii lei per hectar, pentru înființarea plantațiilor altoi și portaltoi – 100 mii lei per hectar.

De asemenea, se oferă suport financiar pentru procurarea utilajelor de recoltare, de procesare primară și de păstrare a nucilor.

Potrivit datelor statistice, anual Republica Moldova exportă între 9 și 12 mii tone de miez de nucă în circa 33 de țări. În anul curent, pentru prima dată miezul de nucă a ajuns în Libia, Liban și Lesotho.

Evenimentul este organizat de către Asociația Nucicultorilor din Republica Moldova cu suportul Elveției și a organizației Helvetas, prin intermediul proiectului OPTIM.

Mărfurile și serviciile importate pentru revitalizarea sectorului zootehnic vor beneficia de scutiri fiscale și vamale

0

Mărfurile și serviciile importate pentru revitalizarea urgentă a sectorului zootehnic și reabilitarea sistemelor centralizate de irigare vor fi scutite de taxe.

Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect cu privire la acordarea facilităților fiscale și vamale, la importul și/sau livrările de mărfuri şi/sau servicii destinate implementării proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”.

Modul de aplicare a scutirilor fiscale și vamale de care vor beneficia respectivele mărfuri și servicii urmează a fi stabilit de Guvern.

Proiectul „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură”, în sumă de 50,1 milioane de euro, este realizat în temeiul Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Chișinău la 5 iunie 2023.

Respectivul proiect urmează a fi implementat până în 2029.