La Chișinău se desfășoară târgul agricol ecologic „IARMAReco 2013”

0

Producători agricoli, ONG-uri, organizații comerciale, cu toții și-au dat astăzi întâlnire la Centrul ARTICO din Chișinău, acolo unde se desfășoară prima ediție a târgului agricol ecologic „IARMAReco 2013”.

Iarmarocul este o premieră pentru țara noastră. Organizatorii își doresc să promoveze astfel cultura produselor ecologice în țara noastră.

„Scopul IARMAReco, la prima sa ediție, este de a aduna sub un acoperiș atat ONG-urile și activiști, cât și organizatiile comericale care au obiective comune, de a promova un stil de viață sănătos, o afacere sustenabilă, produse ecologice și inițiative de protejare a mediului, precum și de a implica societatea în alegerea unui mod de viață activ, sănatos și benefic”, a spus Valeria Svart-Gröger, organizatoarea evenimentului.

La târg au loc mai multe prezentări, master class-uri şi ateliere de lucru pe tema ecologică. De asemenea, au fost expuse spre degustare bucate vegetariene, care au la bază produsele organice.

Producătorii agricoli specializați pe eco au fost prezenți în număr mic la iarmaroc. Asta însă nu-i oprește pe organizatori să-și facă planuri de bătaie lungă. Ei speră să organizeze repetat un astfel de eveniment, dar într-un format mai larg. Unde ar putea fi prezenți mai mulți participanți.

 

METEO! Temperatura aerului creşte cu câteva grade. Cum va fi vremea în următoarele zile

0

În următoarele zile mercurul din termometre va urca treptat, iar săptămâna viitoare ne vom bucura de temperaturi de până la +17 grade Celsius.

Frigul de afară ne mai dă bătăi de cap câteva zile. Astăzi, cerul este acoperit de norii fumurii și doar pe alocuri, soarele își face apariția. Maximele zilei sunt ușor în creștere. Astăzi se înregistrează o maximă de +10 grade Celsius. Noaptea se vor atesta +2 grade. Vântul va continua să sufle mai intens, cu până la 12 m/s, iar presiunea atmosferică va fi ridicată.

Sîmbătă, norii se mai risipesc și fac loc soarelui pentru a încălzi atmosfera. Temperaturile mai cresc cu un grad și vom avea o maximă de +11 grade Celsius. Noaptea se vor atesta 0…+2 grade. Vântul va continua să sufle mai nervos, cu până la 13 m/s, iar presiunea atmosferică va fi ridicată.

Duminică, cerul va fi variabil, iar temperaturile continuă să urce de la o zi la alta. Ziua vom avea o maximă de +13 grade, iar noaptea se vor înregistra +2 grade Celsius. Vântul va sufla slab, iar presiunea atmosferică va fi înaltă.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, săptămâna viitoare va debuta cu vreme frumoasă, însorită și cu maxime generoase.

 

 

Găgăuzii se pregătesc de propria sărbătoare a vinului. „Am făcut o tradiţie din organizarea anuală a Festivalului Vinului”

0

La începutul lunii noiembrie curent, în autonomia găgăuză se va desfăşura Festivalul Vinului „Gagauz Şarabin Yortusu”, decizia a fost adoptată de Comitetul executiv al autonomiei.

Festivalul desfăşurat anual va avea loc în piaţa din centrul municipiului Comrat iar comitetul organizatoric în frunte cu adjunctul guvernatorului, Valeriu Ianioglo a demarat deja planul activităţilor prevăzute pentru marea sărbătoare, relatează gagauzinfo.

Başcanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a menţionat că „în pofida greutăţilor legate de embargoul impus de Federaţia Rusă pentru vinurile moldoveneşti, sărbătoarea trebuie să aibă loc”. „Noi am făcut tradiţie prin organizarea anuală a Festivalului Vinului. Făcând abstracţie de condiţiile meteo şi „vânturile politice”, acest eveniment trebuie să aibă loc”, a subliniat Formuzal.

Festivalul Vinului în Găgăuzia are loc în fiecare an în prima duminică a lunii noiembrie.

O fabrică din Ştefan Vodă produce anual circa 4 mii de tone de brichete. Dealurile Moldovei le oferă materia primă

0

În 2011, managerul companiei „AgroBioBrichet” SRL, Oleg Donoagă, a renunțat la slujba de funcționar public și s-a lansat în proiecte de valorificare a energiei regenerabile. Mai exact, s-a specializat în producerea brichetelor din resturi vegetale, iar de curând compania sa prestează și servicii de proiectare a centralelor termice care funcționează pe bază de biomasă.

Omul de afaceri s-a convins că în afară de faptul că micșorează facturile pentru încălzire, folosirea combustibilului bio favorizează și deschiderea de noi locuri de muncă. În satul Feștelița, raionul Ștefan-Vodă, unde compania a deschis o fabrică de producere a brichetelor, au fost create 8 locuri de muncă. „Am hotărât să le oferim țăranilor din localitate șansa de a munci și în perioada rece a anului, pentru că vara sunt ocupați în gospodăria țărănească. La finele anului 2011 aveam deja locuri de muncă pentru 24 de oameni”, explică Oleg Donoagă.

Pe parcursul unui an, fabrica din Feștelița poate produce 4 mii de tone de brichete. Producătorul spune că această cantitate este suficientă pentru a încălzi pe timp de iarnă 30 de școli sau grădinițe. Brichetele reprezintă un combustibil solid, produs din deșeuri vegetale, în special din paie. Ele sunt considerate cel mai rentabil combustibil și sunt utilizate în majoritatea țărilor europene. „Este un produs ecologic pur, deoarece la producerea lui nu se folosesc substanțe suplimentare. Paiele sunt presate la o temperatură înaltă, capătă formă cilindrică și o duritate ridicată, ceea ce permite păstrarea îndelungată a lor”, explică Oleg Donoagă. El afirmă că pentru utilizarea brichetelor nu este necesară neapărat procurarea unui anumit tip de instalații de încălzire. Brichetele ard chiar și în sobele obișnuite.

Tot mai mulți moldoveni devin adepți ai combustibilului bio

Oleg Donoagă intenționează să-și extindă afacerea și a creat o nouă bază de producere a brichetelor în orașul Drochia, care ar urma să devină cea mai mare din Republica Moldova. El susține că în ultimii ani a observat un interes tot mai mareal moldovenilor față de combustibilul bio, întrucât acesta îi ajută să facă economii: „Oamenii care înțeleg ce beneficii aduce biomasa, se reorientează foarte rapid spre acest tip de combustibil. Dar, din păcate, la noi piața încă nu s-a stabilizat.

Cerera este foarte mare, se lansează tot mai multe afaceri, însă nu toate întreprinderile produc brichete calitative. În consecință, consumatorii se dezamăgesc și nu mai vor să investească în combustibilul bio”. Omul de afaceri spune că, anual, dealurile Moldovei pot genera peste 2 milioane de tone de bio combustibil, iar această cantitate ar acoperi jumătate din importul de gaze naturale și 20 la sută din cele de energie electrică. Calculele sale arată că doar cu biomasa locală ar putea fi încălzite toate instituțiile publice din mediul rural, întrucât o tonă de brichete este echivalentă cu 5 metri cubi de lemn, 800 kg de cărbune sau cu aproape 500 de metri cubi de gaze naturale. Afacerile în domeniu trebuie susținute de stat.

De când activează în domeniul energiei regenerabile, Oleg Donoagă a vizitat mai multe țări europene care utilizează pe larg combustibilul bio. El este de părere că Republica Moldova ar trebui să împrumute unele practici de succes de peste hotare, cum ar fi, de exemplu, subvenționarea la etapa inițială a celor care își deschid afaceri sau procură utilaj de producere a combustibilului ecologic. „În Europa afacerile în acest domeniu sunt susținute de stat. Din păcate, noi nu beneficiem de niciun ajutor. Ca investiție, afacerea este destul de costisitoare. Echipamentele costă cel puțin 50 de mii de euro. În 2011, când am creat compania, am avut nevoie de peste 150 de mii de euro”, își amintește omul de afaceri.

Vom avea un weekend fierbinte la propriu! Ce surprize te aşteaptă în centrul capitalei de Ziua Naţională a Vinului

0

Ziua Naţională a Vinului revine în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Evenimentul se va desfăşura pe 5-6 octombrie şi va avea un nou concept. Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, în acest an accentul se pune pe consumul sănătos şi moderat de vin.

Cea de-a 12-a ediţie a Zilei Naţionale a Vinului are genericul: „Respect pentru tradiţii, curaj în inovaţii”. Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi împărţită în trei zone vitivinicole: Zona „Codru”, pentru producătorii din centrul ţării, „Valul lui Traian”, pentru producătorii din zona de sud şi „Ştefan Vodă”, pentru producătorii din sud-est. De asemenea, va fi o zonă dedicată divinurilor. Fiecare regiune va fi reprezentată de vinurile produse, dar şi de costumul popular, meşteşugurile şi produsele gastronomice specifice zonei respective, informează IPN.

Totodată, va fi amenajat un stand pentru turişti, unde companiile turistice îşi vor putea prezenta ofertele. Organizatorii vor pune la dispoziţia celor interesaţi autobuze care vor porni la ore fixe către destinaţiile de interes pentru vizitatori. Pentru a promova tradiţiile, vizitatorii vor fi încurajaţi să poarte cel puţin un element naţional moldovenesc. Printre activităţile programate, devenite deja tradiţionale, se numără prezentări şi show-uri ale meşterilor populari, ale pictorilor stradali şi fotografilor, master class-uri şi degustări de vinuri, show-uri culinare.

Potrivit sursei, sărbătoarea va începe la ora 09.00 cu programul de vizite turistice „Drumul Viilor”, după care, la ora 10.00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale va începe un program de muzică „Bun venit, oaspete drag”. Deschiderea oficială a festivităţii este programată pentru ora 11.00, urmată de un recital de muzică populară cu orchestra fraților Advahov şi Zinaida Julea. La ora 12.40 standurile expoziţionale vor fi vizitate de către oaspeţi de onoare, iar la ora 14.00 se va înmâna premiului „Polobocul de aur”. Între orele 14.45 şi 16.45 vor fi prezentate regiunile cu producţie vinicole şi vor fi organizate degustări de vin, iar începând cu ora 17.00, până la ora 20.00, va fi organizat un spectacol de muzică populară şi uşoară.

A doua zi de sărbătoarea va începe cu un alt program de vizite turistice „Drumul vinului”, iar în Piaţa Marii Adunări Naţionale va răsuna muzica. Între orele 11.00 şi 18.00 vor fi organizate concursuri interactive, ateliere gastronomice şi recitaluri de muzică populară. La ora 18.00 se preconizează spectacolul muzical „La mai mult şi la mai mare”, iar la ora 20.00 – sărbătoarea va fi închisă oficial.

Din pasiune în afacere! O tânără din Ungheni vinde zilnic 300 de kilograme de peşte viu din iazul moştenit de la tatăl ei

0

Acum un an și jumătate în urmă, Irina Scoropad din Ungheni, și-a petrecut pe ultimul drum tatăl, răpus de o boală incurabilă. Deși nu prea avea idee de unde s-o pornească și încotro să meargă, deşi avea doar 24 de ani, n-a cedat greutăților și a continuat afacerea inițiată de tatăl său încă în anul 2000. O afacere în domeniul pisciculturii.

„Este un business foarte greu pentru o femeie, căci nu oricare ar putea să încalțe cizme de cauciuc până la genunchi și să meargă la lac, unde să stea o zi întreagă cu mâinile în apă, indiferent dacă e vară sau e iarnă. Peştele trebuie scos”, spune Irina Scoropad. Nu a stat mult pe gânduri după ce s-a prăpădit tatăl ei. „Banii de pe pește constituiau, practic, tot câștigul familiei mele, iar eu, ajutându-mi părinții încă din copilărie, nu știam să fac altceva nimic”, explică pescăriţa alegerea făcută.

Norocul ei a fost că a reușit să preia câteva dintre secretele tatălui său în ale pescuitului. Iar tata era un pescar amator înrăit și visa să-şi transforme pasiunea în afacere. Norocul ei a fost că a dat peste un băiat bun, care i-a devenit soţ şi, în prezent, o ajută în toate. „Am înțeles, pe parcurs, că businessul cu pește viu este foarte riscant, mai ales dacă ești un simplu amator în acest domeniu. O mică greșeală te poate costa foarte scump și poți pierde tot peștele”, subliniază tânăra. Tocmai de aceea a decis să facă studii în zootehnie la Universitatea agrară. Astfel, a înţeles foarte clar ce are de făcut.

Ştie cum să îngrijească iazul, cum să crească peştele de aici. „Iazul este ca un acvariu mare, de care trebuie să ai grijă în fiecare zi”, explică dânsa. Merge cu regularitate la Chișinău, pentru a face analizele de laborator ale apei din iazul său. Urmărește cu strictețe conținutul de oxigen din apă, căci ştie foarte bine că e o condiție vitală pentru pește. Potrivit Irinei, este total greșită ipoteza că, dacă ai un iaz, poți scoate din el pește cu sacul, fără să dai nimic în schimb.

Este nevoită să suporte cheltuieli destul de mari atunci când vine vorba de înnoirea plaselor de prins pește, dar și a năvodului. „Un năvod bun costă cât un automobil: de la patru la zece mii de euro”, face o remarcă Irina, după care mărturiseşte că, deocamdată, nu-şi permite un asemenea lux. În prezent, îşi confecţionează singură năvoadele. Nu e simplu deloc.

Investițiile făcute inițial în afacerea lor de familie încep deja a da roade. De-a lungul anilor, Irina a reușit să câștige încrederea clienților săi, amatori de bucate din pește, propunându-le un asortiment bogat de pește viu: crap, caras, novac (i se mai spune sânger), fitofag, somn, plătică, dar și alte specii de apă dulce. În decursul unei zile de piață, ea poate vinde și până la 300 de kilograme de pește viu. „La noi, peștele niciodată nu are miros neplăcut, de aceea şi reușim să atragem clienții”, afirmă Irina.

Chiar dacă se confruntă cu probleme şi greutăți destul de mari, Irina Scoropad nici nu se gândeşte să renunţe. Nu are dreptul moral, mai ales că afacerea a fost concepută, cu dragoste, de tatăl ei. Mai mult ca atât, îşi doreşte foarte mult să realizeze visul neâmplinit al tatei – să deschidă la Ungheni un magazin specializat de pește viu.

Un articol de Ina Landa

Sursa: expresul.com

Calitatea cărnii din Moldova sub lupa Rosselhoznadzor. Ce pretenţii are autoritatea rusă faţă de producătorii autohtoni

0

În produsele de carne din ţările Uniunii Europene, Ucraina şi Moldova au fost depistaţi bacili de listerie, salmonellă şi E-coli, antibiotice. Precum şi depăşirea unor normative.

Constatarea se face în comunicatul Serviciului Sanitar rus, privind rezultatele controlului de laborator a produselor de origine animală importate, notează agenţia infotag.

În plus, în furajele din Europa şi suplimentele alimentare au fost depistate substanţe interzise, antibiotice, organisme modificate genetic.

Potrivit sursei, ca rezultat al controalelor, au fost introduse restricţii temporare de furnizare pentru 7 întreprinderi, iar pentru 40 de producători – un regim mai sever al controalelor de laborator.

Zece întreprinderi din Moldova au dreptul de export al producţiilor de origine animală în Rusia. Restricţiile temporare la importul de carne sunt impuse de către Rosselhoznadzor doar pentru a АО IDT din Bardar. Ele au fost introduse la 29 aprilie curent, în urma depistării listeriei în lotul de carne de vită furnizată.

De asemenea, de la 15 aprilie 2013, prin decizia Rosselhoznadzor-lui, a fost sistat exportul produselor din carne de vită ale întreprinderilor „Mistor-Bars”, „Antadro”, „Lemios Carne”, „Navelina” şi „Tehnostel Car”.

 

 

La Briceni a fost lansat primul incubator de afaceri din mediul rural. Tinerii antreprenori printre beneficiari

0

Circa 20 de mii de agenți economici din raionul Briceni vor putea beneficia de consultanţă şi instruire antreprenorială, în cadrul primului incubator de afaceri din mediul rural din țara noastră, care a fost inaugurat astăzi în comuna Larga, raionul Briceni.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, s-a declarat mulțumit de faptul că s-a reușit, printr-un proiect de dezvoltare regională, renovarea unui sediu cu o suprafață totală de 1400 mp și dotarea acestuia cu echipament tehnic, mobilier și tehnica necesară. „Investiția aceasta va contribui la crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării IMM-urilor din 8 localități ale raionului Briceni, va spori activitatea economică competitivă și va consolida climatul investițional în regiune”, a declarat ministrul.

Incubatorul de afaceri „I.A. Larga” a fost creat cu scopul de a ajuta tinerii antreprenori să își dezvolte ideile în afaceri viabile, într-un mediu favorabil. În cadrul incubatorului de afaceri, întreprinderile vor beneficia de oficii la preţ accesibil, consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ în achiziţionarea echipamentelor, costuri de administrare reduse.

Valoarea totală a proiectului a constituit circa 2,5 mln lei, bani alocați din sursele FNDR. Proiectul se înscrie în prioritatea 2 din Strategia de Dezvoltare Regională Nord – susținerea dezvoltării sectorului privat și a pieței forței de muncă.

Agenţii economici sunt invitaţi să participe la cea mai mare expoziţie agroindustrială din Europa de Est

0

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită agenții economici să viziteze cea de-a XX-a ediție a Expoziției internaționale agroindustriale „IUGAGRO-2013″, care va avea loc în perioada 26-29 noiembrie 2013, or. Krasnodar, Federația Rusă.

Potrivit CCI, în prezent, „IUGAGRO-2013″ este una din cele mai mari expoziții agroindustriale din Europa de Est. Ediţia din 2012 a reunit circa 600 de companii din 27 de ţări şi 12100 de vizitatori.

În cadrul expoziţiei vor fi mai multe secţiuni tematice, precum: 

  • Utilaj agricol ;
  • Fitotehnie ;
  • Zootehnie ;
  • Echipamente de irigare;
  • Sere;
  • Produse de uz veterinar;
  • Standardizare și metrologie;
  • Echipament pentru morărit și elevatoare;
  • Prelucrarea primară a produselor agricole;
  • Servicii pentru întreprinderile agroindustriale.

Pe durata expoziţiei va fi organizat Congresul Agrar Internațional care va include o serie de evenimente dedicate industriei agricole. La expoziție și-au expus produsele și serviciile reprezentanți atât din Federația Rusă cât și din Germania, Franţa, Italia, Finlanda.

Programul vizitei de afaceri va include: participarea la activitățile din cadrul expoziției în calitate de vizitator profesional, întâlniri de afaceri cu specialiști-participanți internaționali la standurile expoziției , realizarea schimbului de experiență, întâlniri bilaterale în format BtoB în vederea stabilirii noilor relații de parteneriat, examinării subiectelor ce țin de exportul și importul bunurilor, aplicarea noilor tehnologii etc.

Cheltuielile ce ţin de deplasare: diurna, cazarea la hotel și alte cheltuieli neprevăzute participantul le achită de sine stătător. Pornirea grupului e preconizată cu autocarul pe data de 25 noiembrie, iar întoarcerea pe 29 noiembrie 2013.

Persoanele interesate să participe la vizita de afaceri sunt rugate să remită în adresa CCI formularul de participare și o fotocopie a pașaportului, pe e-mail: [email protected]; [email protected], până pe data de 21 octombrie 2013.