Pe 8 august 2013, la Tvardița, a fost inaugurată reprezentanța filialei Cahul a Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei. Noua structură le va oferi agenților economici servicii de expertiză merceologică, certificare a mărfurilor şi consultanţă în afaceri.

Potrivit directorului filialei Cahul a CCI, Simion Platon, reprezentanța a fost deschisă la solicitarea comunităţii de afaceri din localitate, unde există și o zonă economică liberă. „Anterior, întreprinzătorii erau nevoiți să facă naveta la Ceadâr-Lunga pentru a beneficia de serviciile respective. În business și timpul, și banii costă, de aceea am venit mai aproape de agenții economici. Expertul CCI este instruit şi atestat conform cerințelor, iar reprezentanţa din or. Tvardița este dotată cu utilaj performant.”

Prezent la inaugurare, primarul de Tvardiţa, Ivan Jeleapov, căruia i-a fost încredinţată misiunea de a tăia panglica simbolică, a accentuat buna reputație de care se bucură instituția camerală, precum și responsabilitatea cu care CCI își îndeplinește misiunea privind susținerea și dezvoltarea mediului de afaceri.

Din numele agenților economici din regiune, Constantin Vasiliev, administrator al ZEL „Tvardiţa” a exprimat cuvinte de mulțumire Camerei de Comerț și Industrie. „La momentul actual, în ZEL”Tvardiţa” activează șase rezidenți, care își desfășoară activitatea în sectorul textile și confecții și în domeniul agroalimentar. Deoarece produsele finite sunt destinate pentru export, serviciile de expertiză și certificare a mărfurilor sunt foarte solicitate. Deschiderea reprezentanței Tvardița a filialei Cahul a CCI sporește accesibilitatea acestor servicii, dar și atractivitatea ZEL”.

În prezent, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova are 9 filiale în diferite raioane și o întreprindere afiliată, în or. Râbnița, iar acestea, la rândul lor, au reprezentanțe în regiunile deservite.

 

 

Cea mai bună producţie de grâu din ultimii zece ani de peste un milion de tone, anunţată luni de ministrul agriculturii Vasile Bumacov, nu putea să asigure şi preţuri la fel de mari de achiziţie ca în anul trecut.

Cu toate acestea, preţul operat zilele trecute de către intermediari s-a dovedit prea mic şi pentru recolta bogată din acest an, scandalizând producătorii agricoli. După ce opinia publică a fost sensibilizată, presupusul monopolist de pe piaţa de cereale din Republica Moldova, compania TransOil, a început să majoreze preţul de achiziţie, care s-a apropiat ieri, potrivit lui Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, de nivelul acceptabil de 2,5 lei pentru un kilogram.

Fiind învinuit că a calificat nefondat producţia de grâne din acest an drept cea mai bună din ultimii zece ani, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) a emis ieri un comunicat prin care îşi confirma afirmaţiile, specificând că este vorba despre cea mai bună recoltă la hectar care a fost în medie de 3,14 tone, cantitatea generală de 1,059 mil. tone fiind însă mai mică faţă de anul 2008 când s-au recoltat 1,2 mil. tone. De remarcat că recolta din anul curent a fost obţinută de pe o suprafaţă de 337 mii de hectare faţă de 400 mii de hectare, însămânţate cu grâu în 2008.

În ce priveşte recolta din acest an, potrivit estimărilor MAIA, circa 40% din totalul grâului recoltat o constituie grâul alimentar, iar restul de 600.000 de tone o constitui grâu furajer. „Din cantitatea totală, peste 70.000 de tone vor fi folosite în calitate de material semincer, 340.000 vor asigura securitatea alimentară, 400.000 vor fi consumate de sectorul zootehnic, alte 30.000 vor merge la completarea rezervelor de stat, iar pentru export vor rămâne circa 160.000 de tone”, a spus ministrul agriculturii în cadrul unei conferinţe de presă.

Preţul de achiziţie al grâului, micşorat artificial

Dincolo de aceste detalii statistice, există alte probleme de natură să-i îngrijoreze pe agricultori dar şi pe cei de la Ministerul Agriculturii. După ce a achiziţionat în ultimii ani majoritatea elevatoarelor de grâne din ţară, compania TransOil, monopolist pe piaţa achiziţionării de floarea soarelui anunţat de ANPC, a obţinut, practic, acelaşi statut şi pe cea de colectare a grânelor. La moment, compania controlată de milionarul Vaja Jhashi, deţine capacităţi de depozitare a grânelor de circa 400 000 de tone metrice. Astfel, acestuia îi aparţine terminalul de cereale de la Giurgiuleşti cu o capacitate de 50,000 de tone, care este şi cel mai mare şi mai modern punct de export al grânelor, cel de pe Dunăre precum şi câteva zeci de mii de hectare de teren agricol.

Făcând abuz de această poziţie, TransOil a impus un preţ de colectare a grânelor cu mult sub cel de piaţă. Pe lângă faptul că deţine capacităţile de stocare enumerate, compania a arendat din timp şi toate vagoanele destinate transportului de grâu.

Drept urmare, neavând de ales, agricultorii din sudul ţării au fost nevoiţi, zilele trecute, să-şi vândă grâul la preţuri cuprinse între 1,7 şi 2 lei pentru un kilogram.

După ce această informaţie a devenit publică, ministrul agriculturii a subliniat că în următoarele zile urmează să fie convocată şedinţa Consiliului pe produs, pentru a nu permite reducerea preţului grâului sub cel de piaţă, ceea ce exclude monopolizarea exportului de grâu.

„Ministerul Agriculturii nu stabileşte preţul grâului, dar prin pârghii ale economiei de piaţă poate stabili o echitate a preţurilor din piaţă”, a precizat Bumacov.

Se cere o politică de intervenţie mai insistentă din partea statului

Situaţia pare să se fi redresat, însă, până la convocarea Consiliului de produs. Alexandru Slusari a comunicat pentru ECOnomist, că preţul a început să crească şi se apropie de cota de 2,5 lei pentru un kilogram, care ar fi preţul real de achiziţionare pentru acest an.

Deşi situaţia pare să se redreseze, Slusari şi-a expus câteva obiecţii faţă de activitatea autorităţilor abilitate să asigure o funcţionare corectă a pieţei. El acuză, în primul rând, lipsa unei politici adecvate de intervenţie a statului. Aceasta ar asigura, în cazul unor tentative de micşorare artificială a preţurilor de achiziţionare a producţiei agricole, cumpărarea unor cantităţi semnificative de către stat şi stabilirea unor preţuri care să le asigure un profit decent fermierilor, Acesta presupune o rentabilitate de cel puţin 15%, potrivit lui Slusari.

Preţul de 2,5 lei pentru un kg de grâu se va menţine şi în următoarele luni

Preşedintele Uniagroprotect consideră că preţul de 2,5 lei pentru un kilogram de grâne este unul real şi se va menţine pe parcursul următoarelor două luni, chiar dacă luăm în calcul şi recoltele din regiune. În România recolta din acest an a ajuns la 7,1 mil. tone, fiind la fel una dintre cele mai mari din ultimul deceniu. Ucraina se aşteaptă la o producţie de 57 mil. tone iar Rusia la 92 mil. tone, mai mică decât s-a anticipat.

Cu toate acestea, Slusari susţine că nu există vreo concurenţă serioasă cu ţările vecine, care îşi îndreaptă exporturile către marile ţări asiatice pe când grâul moldovenesc ajunge, de regulă, în statele mici din Orientul Mijlociu precum ar Qatar sau Iordania.

Se aşteaptă recolte bogate şi la celelalte culturi

Problemele generate de recolta mare din acest an nu se vor opri aici. Potrivit lui Slusari, autorităţile trebuie să fie pregătite de o tentativă similară de micşorare a preţurilor de achiziţie şi la floarea soarelui, TransOil fiind calificată de către Agenţia Naţională Pentru Protecţia Concurenţei drept companie cu poziţie dominantă pe această piaţă.

Potrivit prognozelor Ministerului Agriculturii, în acest an, va fi o recoltă bogată şi de floarea soarelui, sfeclă de zahăr, porumb şi soia. Se estimează o recoltă de culturi oleaginoase de 650 de mii de tone, dublu faţă de necesităţile pieţii interne. Iar în urma recoltării sfeclei se vor obţine peste 110 de mii de tone de zahăr, dintre care 35 de mii urmează să fie exportat în UE.

Articol de Ion Chişlea

Sursa: eco.md

Anul curent este bogat şi în furaje pentru animale. Dacă iarna trecută acestea au suferit foame, în perioada rece care vine vor avea hrană destulă. Preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine şi caprine, Pintilii Bulgaru, a declarat că fermierii deja au făcut unele rezerve de furaje, plantele foioase au crescut bine, la fel şi grăunţoasele.

„Crescătorii de animale deja şi-au făcut rezerve de cereale. Roada este mare, iar boabele de o calitate mai proastă au fost depozitate pentru hrana animalelor. Mai avem o roadă, cea de porumb, care tot este bogată şi de acolo fermierii vor putea să aleagă hrană”, a specificat Pintilii Bulgaru.

El spune că şi preţurile la furaje nu sunt foarte mari, iar crescătorii de animale şi-au făcut calculele şi ştiu deja cum să iasă din iarnă, relatează IPN.

Potrivit datelor preliminare, roada la cereale, în special la grâu, este cea mai mare din ultimii 10 ani. Agricultorii preconizează că şi porumbul va fi la fel de roditor.

Iarna trecută mai mulţi crescători de animale au fost nevoiţi să-şi sacrifice o parte din animale, din cauza că nu au avut cu ce să le hrănească. Seceta din vara trecută a distrus roada, dar nici iarbă pentru fân nu s-a făcut prea multă.

 

Filiala Hâncești a Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei vă invită să vizitați ediția a II-a a Târgului expozițional republican de ovine şi caprine, care va avea loc în or. Cimişlia, pe 11 august 2013, începând cu orele 8.30.

Potrivit directorului filialei Hâncești a CCI, Tatiana Cojocaru, la târg vor lua parte expozanți din 15 raioane ale țării: crescători de ovine şi caprine, agenţi economici care produc și prelucrează diferite produse derivate din acest domeniu.

Fiecare raion participant va avea și un program cultural, ce va include cântece ciobăneşti, balade, poezii, dansuri.

Prima ediție a Expoziției-târg de ovine şi caprine a avut loc la Orhei, în 2012.

Istoria kibbutz-ului se confundă pe bună dreptate cu cea a statului modern Israel, originala entitate rurală evoluînd intrinsec în inima noului stat din Orientul Apropiat.

Potrivit descopera.ro, kibbutz-ul este o societate în sine, dedicată ajutorării mutuale şi respectării drepturilor membrilor săi, un sistem socioeconomic bazat pe principiile proprietăţii comune, precum şi o entitate socială bazată pe egalitate şi cooperare care pune accent în egală măsură pe educaţie, consum şi responsabilitate. Practic se poate considera că ideea forţă care animaează kibbutz-ul, aceea de „ se ia de la fiecare în funcţie de posibilităţi, pentru fiecare în funcţie de nevoi”, a fost implementată cu un elan inovator care îţi arată roadele chiar şi în zilele noastre.

Apariţie în vremuri zbuciumate

Primele kibbutz-uri au apărut cu circa 40 ani înainte de fondarea statului Israel (1948), primul kibbutz, cel din Degania (de la cuvântul ebraic dagan, care semnifică grâu), situat în sudul Lacului Kineret, a fost fondat în anul 1909 de către un grup de colonişti evrei, pe o bucată de teritoriu cumpărat de către Jewish National Fund.

Fondatorii erau tineri entuziaşi care proveneau din Europa de Est, şi veneau aici pentru o viaţă nouă, departe de excesele antisemitismului din acea perioadă. Calea aleasă nu era tocmai uşoară: un mediu climatic ostil, lipsă de experienţă în munca câmpului, lipsa surselor de apă şi banii puţini s-au dovedit a fi dificultăţi mari.

Cu toate acestea, pionierii agriculturii israeliene nu s-au dat deloc bătuţi. Au depăşit dificultăţi mai mari decât cele iniţiale şi au înfiinţat comunităţi care au jucat un rol decisiv în stabilirea societăţii israeliene şi clădirea statului evreu.

Majoritatea kibbutz-urilor au fost ridicate pe baza unui plan similar. Zona locuibilă este compusă din case, grădini şi grădiniţe pentru copiii, inclusiv facilităţi precum săli de mese, case de cultură, biblioteci, piscine, săli de sport, clinici medicale şi magazine. În jurul zonei locuibile sunt amplasate fermele de animale, iar culturile agricole sunt la extremitatea kibbutz-ului.

Din punct de vedere organizatoric şi ideologic, kibbutz-ul funcţionează ca o democraţie bazată cumva pe percepte socialiste. Consiliul general al acestei entităţi organizatorice formulează politici, aleg delegaţi, autorizează bugetul kibbutz-ului şi primesc noi membri. Consiliul general nu este doar un corp decizional, ci are inclusiv atribuţiile unui forum public unde toţi membri îşi pot exprima părerile şi deciziile.

Cei ce au înflorit deşertul

Pentru primii pionieri israelieni, transformarea solului arid într-unul roditor nu a fost doar aplicarea unei părţi a ideologiei sioniste, ci mai ales un mod de viaţă care să le permită nu doar supravieţuirea, dar şi prosperitatea. De-a lungul anilor, fermierii din kibbutz-uri au umplut literalmente câmpurile sterpe, aride şi nisipoase cu terenuri uriaşe cultivate cu orhidee, cereale, legume, ferme de vite şi păsări, ba chiar şi cu ferme piscicole.

Secretul succesului a constat într-o combinaţie ambiţioasă de muncă grea, plus inovaţii şi experimentări din domeniul agriculturii aplicate. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, iar neobişnuitele ferme-sate israeliene au ajuns să producă cea mai mare parte din totalul de alimente necesare locuitorilor ţării. Spre exemplu contribuţia kibbutz-urilor la productivitatea agricolă a ţării este mult mai mare decât numărul locuitorilor implicaţi în agricultură.

În decursul ultimilor ani tot mai multe kibbutz-uri au devenit atracţii turistice cu facilităţi de recreere cum ar fi casele de oaspeţi, piscine, călărie, terenuri de tenis, muzee, şi parcuri de distracţie acvatice. Cum populaţia Israelului creşte continuu iar centrele urbane se extind tot mai mult, unele kibbutz-uri au ajuns să fie incluse în suburbiile oraşelor.

Pe baza acestei proximităţi, vechile ferme agricole oferă acum acces la toate facilităţile unui oraş modern. Structural membrii unui kibbutz lucrează pe formula următoare: agricultură şi ferme piscicole – circa 24% din populaţie, industrie-tot 24%, sectorul turism, comerţ şi finanţe -11%, transport şi comunicaţii – 5%, servicii publice şi comunitare – 18%, servicii personale 17%, construcţii şi utilităţi – 1%.

Femeile se bucură de aceleaşi drepturi şi facilităţi, cu toate că spre deosebire de femeile care acum doă generaţii lucrau cot la cot cu bărbaţii în cele mai grele munci, cele din prezent evită posturile din agricultură şi industrie în favoarea locurilor de muncă din sectorul educaţional, de sănătate şi cel al serviciilor publice.

Totuşi marea majoritate a locuitorilor încă muncesc în kibbutz-uri. Evident câştigul lor este cheltuit tot în interiorul acestei entităţi astfel încât fermele beneficiază de un circuit continuu de bani.

Pe baza datelor oficiale, circa 40% din tienrii născuţi aici, se întorc în kibbutz-uri după terminarea serviciului militar, obligatoriu pentru ambele sexe din această ţară. Comparativ cu părinţii şi bunicii lor, tinerii de astăzi au mai multe oportunităţi de lucru.

Particulă intrinsecă a statului Israel

Kibbutz-ul nu este doar o aşezare umană şi un mod de viaţă, cât mai ales o parte integrală a societăţii israeliene. Înainte de declararea independenţei, precum şi în primii ani de după acest moment, kibbutz-urile au jucat un rol capital în domeniile militar, cel al imigraţiei şi al fondării de noi aşezări.

În timp, mare parte din aceste responsabilităţi şi funcţii au fost preluate de autorităţile şi guvernele ţării, iar interacţiunea dintre kibbutz şi societate a scăzut gradual, cu toate că nu a dispărut niciodată.

Un număr mare de kibbutz-uri oferă cursuri de cinci luni pentru imigranţi, cursuri care includ studierea intensivă a limbii ebraice, familiarizărea cu particularităţile vieţii în Israel, alături de noţiuni de agricultură şi creşterea animalelor. Participanţii care se hotărăsc să rămână aici, pot aplica pentru poziţia de membru cu drepturi depline al comunităţii. O parte din kibbutz-uri sunt implicate în proiecte sociale în care sunt incluşi copii orfani sau cei din familii defavorizate.

Kibbutz-urile au funcţionat de-a lungul timpului şi ca nişte adevărate centre în care a fost prezervată bogata moştenire artistică şi culturală a diasporei evreieşti. Sărbătorile religioase tradiţionale, comemorările, aniversările, toate au fost revitalizate aici prin interemdiul artelor, muzicii şi dansurilor.

După o perioadă de regres, unii analişti sociali precum Amnon Rubinstein, susţin că fermele social-populare înegistrează o renaştere spectaculoasă. Astfel dacă la nivelul anului 1997 producţia tuturor kibbutzurilor atingea cifra de 20 miliarde şekeli noi, în anul 2006 cifra a atins valoarea de 27 miliarde şekeli noi.

Astăzi entitatea socială a kibbutz-urilor cuprinde trei generaţii de oamnei care au activat în interiorul său. Fondatorii acesteia, motivaţi de convingeri puternice şi de o ideologie aparte, au construit o societate cu un mod unic de viaţă, nemaiîntâlnit în altă parte a lumii.

Prima generaţie de copii născuţi în kibbutz, a muncit din greu pentru a construi şi a consolida propriile structuri economice, sociale şi administrative. Generaţia actuală, care creşte în prosperitate şi siguranţă, trebuie să găsească un punct de echilibru între moştenirea trecutului şi noile provocări tehnologice ale prezentului.
Pe baza acestei provocări, o parte din analiştii israelieni susţin că fermele colective îşi vor abandona pe viitor o parte din principiile lor caracteristice. Alţi analişti cred că abilitatea kibbutz-urilor de a se adapta cerinţelor societăţii, va asigura supravieţuirea lor.

Oricum va fi viitorul, atât timp cât kibbutz-urile îşi vor menţine structura democrată iar spiritul de voluntariat, implicare şi idealism va predomina printre locuitori, fermele emblematice ale Israelului vor supravieţui mult timp de acum încolo.

Este situaţia în care s-au pomenit agricultorii din Căuşeni care au livezi de piersici. Ei spun că sunt nevoiţi să le scuture de pe copaci şi să le lase jos să se strice, deoarece fructele au fost afectate de grindină şi nu le pot vinde la piaţă. Iar dacă în anii trecuţi salvarea venea de la fabricile de sucuri, acum acestea spun că nu reuşesc să proceseze atâta producţie.

Agricultorii din Căuşeni privesc cu durere cum toată munca lor se duce pe apa sâmbetei. Anul acesta localitatea a fost cea mai afectată de grindină, aşa că deşi au avut roadă bogată, producătorii nu se pot bucura de ea, notează ProTv Chişinău.

Dacă în anii trecuţi vindeau piersicii la fabricile de sucuri anul acesta agricultorii spun că nimeni nu le primeşte producţia.

De cealaltă parte, fabricile de sucuri spun ca nu refuză să colecteze fructele, ci doar din cauza volumului mare, nu reuşesc să le prelucreze. Mai mult, aceştia afirmă că anul acesta producţia de suc s-ar putea dubla sau chiar tripla datorită roadei bogate.

Potrivit Direcţiei Agricultură din Căuşeni în acest an din cauza grindinei se vor prăpădi 600 de tone de piersici, ceea ce înseamnă, chiar la un preţ de 1 leu kilogramul, 600 de mii de lei. În Moldova sunt peste 7300 de hectare de livezi de piersici. De pe aceste suprafeţe anual se strâng până la 15 mii de tone de fructe.