Transnistrenilor li s-a permis să se aprovizioneze în afara regiunii

0

Locuitorii Transnistriei vor putea cumpăra din afara regiunii pentru consum personal și fără a achita taxe vamale, 10 kg de carne, și tot atâtea produse din carne, 5 kg de ulei, 10 kg de produse lactate și zahăr, până la 100 kg de fructe și legume și alte produse alimentare a căror valoare vamală nu depășește 200 de dolari, cu excepția mărfurilor supus acizelor.

Acest lucru este prevăzut într-un decret semnat de liderul nerecunoscutei RMN, Evghenii Șevciuk.

Anterior, fără achitarea plăților vamale puteau fi importate, de exemplu, 2 kg de produse lactate și 10 kg de carne sau produse din carne.

Sursa: infotag.md

Reprezentanţi ai mediul de afaceri din Moldova, interesaţi de experienţa germană de organizare a businessului

0

Reprezentanţi ai mediul de afaceri din Moldova preiau experienţa germană de organizare eficientă a businessului şi formare a clusterelor în diverse domenii de activitate.

În perioada 12-13 martie 2013, în orașele Leipzig și Potsdam, Germania, întreprinzători de la noi din țară au participat la două reuniuni moldo-germane, în cadrul cărora s-au familiarizat cu modelul de organizare și funcționare a clusterelor și au avut întrevederi bilaterale de afaceri.

Mathias Feige, director al Departamentului Relații Internaționale al Camerei de Comerț și Industrie Leipzig, a informat delegația din Moldova despre clusterele ce activează în regiune, menționând rezultatele economice înalte obținute de acestea și eficiența organizării afacerilor.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei, Gheorghe Cucu, a accentuat importanța preluării experienței germane în dezvoltarea businessului. „Cu suportul CCI Leipzig am elaborat Legea cu privire la CCI a RM. Le suntem recunoscători instituțiilor camerale și partenerilor noștri din Germania, împreună cu care am organizat misiuni economice, participări la expoziții, diverse proiecte pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. Deși în anul 2012 volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Germania a scăzut cu cca 9%, față de anul 2011, înregistrând suma de 457,1 mil. USD, Germania rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali ai țării noastre.”

Partea germană a venit cu inițiativa de a vizita renumitul Târg din Leipzig, care are o istorie multiseculară, și a invitat Moldova să participe la el cu stand național.

Pe 12 martie, businessmenii din Moldova au vizitat și Institutul German de Cercetare a Biomasei, unde au aflat despre programele destinate Europei de Est și posibilitățile de colaborare și finanțare, inclusiv în vederea creării în R. Moldova a Clusterului Energie Regenerabilă.

Reuniunea de la CCI Potsdam, de pe 13 martie, s-a axat pe domeniul agroalimentar. Deitmar Leitow, conducătorul Clusterului Economie și Alimentare, a prezentat activitatea structurii respective, din care fac parte 8 asociații ale producătorilor agricoli și cele mai notorii companii din sectorul agroalimentar din landul Brandenburg.
Oamenii de afaceri din Moldova au fost interesați de practicile germane în domeniu, în special în vederea întrunirii diferitor companii concurente, într-un singur cluster.

Menționăm că, clusterele sunt structuri de sprijin ale afacerilor dintr-un anumit sector economic, incluzând firme interconectate, furnizori, instituţii şi organizaţii conexe, ce creează sinergii directe şi indirecte între ele. Acestea contribuie la competitivitatea firmelor membre, extinderea pieței și creșterea vizibilității lor.

Vizita de studiu în Germania are loc în perioada 11-15 martie 2013. Din delegația din Moldova fac parte reprezentanții a 20 de companii și asociații de susținere a businessului, inclusiv din stânga Nistrului, care activează în domeniul agroalimentar și energiei regenerabile.

Vizita de studiu este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în cadrul Programului „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanţat şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Sursa: comunicate.md

Tăierea colţilor la purcei după fătare

0

De ce sa tăiem colţii purceilor după fătare?

Purceii muşcă sfârcurile scroafei şi se luptă între ei pentru a dobândi şi păstra sfârcul pe durata suptului. Durerea cauzată de muşcătura purcelului deranjează scroafa, determinând-o să se ridice în mod repetat şi în felul acesta purceii nu mai au acces la sfârcuri pentru a se hrăni.

Rănile provocate pe ugerul scroafei sunt în acelaşi timp o „poartă” de pătrundere a germenilor patogeni ce determină apariţia infecţiilor la nivelul acestei regiuni. În timpul luptelor ce se desfăşoară între purcei pentru dobândirea şi păstrarea unui loc la supt, aceştia se pot răni destul de grav unii pe alţii. Simpla tăiere a colţilor purceilor cât mai repede după fătare previne apariţia acestor probleme.

Când tăiem colţii purceilor?

Colţii purceilor trebuie tăiaţi cât mai curând după fătarea acestora. Colţii pot fi tăiaţi încă din primele 15 minute după fătare. Pentru aceasta însă purceii trebuie separaţi de scroafă, aceasta făcându-se însă pentru o perioada de timp cât mai scurtă.

În vederea acestei operaţiuni de tăiere a colţilor veţi avea nevoie de un cleşte special destinat. De asemenea, este nevoie de încă o persoană care să vă ajute să separaţi purceii de scroafă. Pe toată durata desfăşurării acestei operaţiuni, purceii vor fi ţinuţi într-un coş sau ladă cu aşternut.

Vezi aici despre Rasa de porci Marele Alb – caracteristică.

Cum se taie colţii purceilor?

• Dacă scroafa nu este contenţionată, atunci separaţi purceii de scroafă şi aşezaţi-i în altă boxă. Nu uitaţi că scroafa, la auzul guiţatului purceilor, poate deveni agresivă.

• Cu ajutorul unui panou de contenţie, restrângeţi spaţiul de mişcare al purceilor, înghesuindu-i într-un colţ al boxei sau aşezaţi-i într-un coş sau ladă cu aşternut.
• Apucaţi purcelul de cap şi presând cu degetele în dreptul comisurilor, obligaţi purcelul să deschidă gura.

• Tăiaţi cu cleştele fiecare colţ, asigurându-vă că limba nu este atinsă în timpul operaţiunii. Capul purcelului va fi ţinut uşor înclinat, în aşa fel încât fragmentele de colţi secţionate să cadă pe jos. Asiguraţi-vă că acestea nu rămân în gura purcelului, pentru că ar putea cauza rănirea mucoasei bucale sau chiar perforarea intestinelor.

• Colţii vor fi tăiaţi cât mai de la bază, în aşa fel încât să nu rămână porţiuni care ar putea în continuare să rănească ugerul scroafei. Faceţi asta însă cu grijă, să nu răniţi gingia.

• Dezinfectaţi cleştele înainte de a trece la tăierea colţilor unui alt purcel. Pe toată durata operaţiunii, purceii vor fi ţinuţi la căldură. La încheierea operaţiunii, pe întreg cuibul de purcei, aşezaţi imediat purceii înapoi lângă scroafă.

Află aici care sunt Cele mai periculoase și frecvente boli infecțioase la porci.

Sursa: Revista-ferma.ro

Factori care influenţează producţia de lapte la capre

1

Pentru a obţine o cantitate cât mai mare de lapte de la caprele pe care le creştem, este bine să cunoaştem şi să reducem la minim factorii care o pot influenţa negativ.

  • Starea de sănătate. Majoritatea bolilor influenţează negativ sau inhibă total producţia de lapte prin reducerea parţială sau totală a consumului de apă şi furaje, ceea ce duce la slăbirea organismului. Dintre cele mai frecvente şi nedorite afecţiuni le menţionăm pe cele ale ugerului, ale aparatului reproducător şi digestiv, ale membrelor, precum şi cele parazitare şi intoxicaţiile.
  • Vârsta condiţionează sever (10-40%) producţia de lapte, fie direct (la animalele bătrâne scade capacitatea de consum şi de digestie a furajelor, precum şi intensitatea funcţiilor vitale şi se reduce capacitatea de refacere a ţesutului alveolar), fie indirect, prin ordinea lactaţiei. Nivelul maxim al producţiei de lapte este atins în lactaţii diferite în funcţie de gradul de ameliorare, de precocitatea rasei şi de longevitatea productivă.

Producţia de lapte la caprele din Franţa este cu 25% mai mică la prima lactaţie comparativ cu a doua şi cu 10% la lactaţia a doua comparativ cu a treia. De la a patra lactaţie, cantitatea de lapte mulsă începe să scadă uşor până la lactaţia a şasea, după care descreşterea se accentuează.
Vârsta are influenţă şi asupra procentului de grăsime care este maxim la fătarea 3-4 şi apoi scade treptat. Sunt mulţi crescători care afirmă că vârsta este cea mai importantă sursă de variaţie a producţiei de lapte într-o turmă.

  • Vârsta la prima fătare influenţează semnificativ producţia de lapte. Vârsta optimă a caprelor la prima fătare este condiţionată de nivelul de furajare şi de precocitatea somatică şi reproductivă a rasei. Realizarea primei fătări la o vârstă tânără (11-12 luni) şi la o dezvoltare corporală sub 70% din greutatea de adult provoacă frecvent distocii la fătare şi reduce cantitatea de lapte, cel puţin la primele lactaţii. Trebuie menţionat că, indiferent de rasă, precocitatea reproductivă este foarte pronunţată la capre. Sunt frecvente cazurile în care caprele se montează în primul an de viaţă (mai ales când tineretul nu se separă pe sexe de la vârsta de 4-5 luni) şi după fătare rămân mici cu o capacitate lactogenă redusă.

Realizarea primei fătări la 3-4 ani, faţă de 2 ani (vârstă considerată normală la rasele autohtone) are ca efect scăderea producţiei de lapte din cauza proliferării ţesutului adipos în dauna celui secretor.

  • Stadiul lactaţiei. Pe parcursul unei lactaţii, cantitatea zilnică de lapte nu este uniformă, chiar în condiţii optime de îngrijire şi furajare. Reprezentând grafic dinamica cantităţii zilnice, săptămânale sau lunare pe durata lactaţiei se obţine curba de lactaţie. Aceasta se poate determina pe individ, turmă sau chiar rasă. În condiţii normale, curba de lactaţie prezintă trei faze:

Faza ascendentă (lactaţia timpurie) durează 2-3 luni de la începutul lactaţiei. La caprele care fată primăvara (martie) faza ascendentă se suprapune şi cu scoaterea la păşunat într-o perioadă (aprilie, mai, iunie) când iarba este la discreţie, suculentă şi bogată în proteină. În aceste condiţii, vârful curbei de lactaţie se atinge mai repede şi curba de lactaţie este asimetrică.

Află aici despre Rasa Jersey – cele mai frumoase vaci cu cel mai gras lapte.

Faza de platou (lactaţia de mijloc) se caracterizează prin menţinerea producţiei de lapte aproape de acelaşi nivel o perioadă de cca. două luni.

Faza descendentă (lactaţia târzie) începe printr-o scădere mai lentă a producţiei de lapte pe durata unei luni, apoi reducerea se accentuează până la înţărcarea caprelor. Această fază durează cel mai mult, având în vedere că mulsul se poate prelungi până în luna a treia de gestaţie.

La capre se întâlnesc frecvent curbe de lactaţie cu două vârfuri sau întinse. Se preferă indivizii cu o ascensiune moderată a curbei, dar cu o persistenţă lungă a fazei de platou.

Stadiul lactaţiei influenţează şi compoziţia laptelui. Grăsimea, în primul rând, dar şi proteina şi sărurile minerale scad uşor în faza ascendentă şi cresc accentuat în faza descendentă.

  • Greutatea corporală se apreciază că are o influenţă însemnată asupra producţiei de lapte, dar mai mică decât vârsta. Odată cu creşterea greutăţii corporale creşte şi volumul abdomenului şi, ca urmare, şi capacitatea de ingerare a furajelor.

La capre, corelaţia dintre volumul abdomenului şi cel al rumenului este foarte strânsă (r = 0,98), dar corelaţia dintre greutatea corporală şi producţia de lapte, determinată pe zeci de mii de indivizi, este mult mai scăzută (r = 0,35), întărind convingerea că baza ereditară individuală are o influenţă mai mare.

Mulţi cercetători consideră că, la capră, greutatea corporală are o influenţă de numai 10% asupra producţiei de lapte, iar influenţa asupra conţinutului în grăsimi este foarte slabă, dar semnificativă.

În timp, s-a conturat observaţia că aceste corelaţii pozitive la rasele specializate pentru lapte se menţin numai până la o limită a greutăţii corporale şi că mărirea exagerată a acesteia necesită consumuri mai ridicate de concentrate, întrucât volumul tubului digestiv nu creşte odată cu masa corporală.

  • Gestaţia influenţează negativ producţia de lapte, din cauza antagonismului dintre hormonii gestaţiei şi cei care controlează sinteza şi ejecţia laptelui. Totuşi, la capre, mulsul poate continua până în partea a doua a gestaţiei fără a afecta semnificativ lactaţia următoare.
  • Prolificitatea. Numărul iezilor fătaţi şi alăptaţi are o influenţă asupra producţiei de lapte chiar mai mare decât cantitatea de hrană administrată în timpul gestaţiei şi lactaţiei. Caprele care au fătat doi iezi, în condiţii normale de furajare, produc cu 25-35% mai mult lapte faţă de cele care au fătat un singur ied.

Iezii din fătările simple nu pot consuma, în primele 3-4 săptămâni de viaţă, întreaga cantitate de lapte pe care o pot produce caprele mame, motiv pentru care în uger rămâne lapte, iar ţesutul alveolar nu este stimulat să producă o nouă cantitate. Este foarte important ca laptele rămas neconsumat de ied să fie muls, deoarece acea jumătate a ugerului poate rămâne voluminoasă, ceea ce duce la formarea ugerului asimetric (o jumătate mică şi una mare) pe toată viaţa productivă. O altă alternativă este alăptarea iezilor din fătări triple la caprele cu fătări singulare.

Având în vedere că la caprele cu fătări multiple producţia de lapte nu creşte în raport cu numărul iezilor fătaţi, aceştia realizează sporuri medii cu 30-45% mai mici comparativ cu iezii din fătări simple. Aceste diferenţe se reduc prin aplicarea furajării stimulative care compensează o parte din deficitul de lapte prin consumul de concentrate şi de fân. După înţărcare, iezii din fătările duble valorifică mai intens şi mai bine furajele, astfel că până în toamnă ating aceeaşi greutate ca şi iezii din fătări simple.

Caprele întreţinute în condiţii precare după înţărcarea produşilor înţarcă şi ele foarte repede, din cauza epuizării rezervelor corporale de grăsime şi a slăbirii organismului.

Citește și despre Mastita vacilor de lapte – forme și tratament.

  • Longevitatea productivă exprimată prin vârsta până la care exploatarea rămâne rentabilă este într-o strânsă relaţie cu constituţia animalului şi influenţează cantitatea de lapte pe durata vieţii. Se consideră că exploatarea este ineficientă când producţia de lapte regresează până la nivelul primei lactaţii. Caprele cu o constituţie fină spre robustă şi care sunt întreţinute pe păşuni bogate au o longevitate productivă mai mare decât cele cu constituţie fină şi care se întreţin în stabulaţie.

Sursa: revista-ferma.ro

Ferma piscicolă – riscuri şi oportunităţi

7

Disponibilitatea a peste 260 milioane de euro pentru investiţii în proiecte din domeniul acvaculturii oferă celor cu idei de afaceri şi spirit antreprenorial şansa unică de a înfiinţa ferme cu cheltuieli minime. Studiile de piaţă apreciază că potenţialul de producţie al bazinelor piscicole amenajate sau naturale ar putea fi dublat în condiţiile creşterii exponenţiale a cererii de carne de peşte.

Statisticile arată că producţia anuală de peşte din ape dulci este de aproximativ 7500 de tone, din care mare parte este reprezentată de două specii: crap şi păstrăv.

Pe de altă parte, cererea de carne de crap a ajuns la 4.000 tone pe an, în contextul în care producţia internă nu acoperă decât jumătate din această cantitate. La păstrăv, producţia este de 2.000 tone pe an, pe când consumul a depăşit deja 4.500 tone/an.

Totuşi, ca şi în orice afacere, planificarea perfectă presupune în primul rând şi evaluarea raportului între riscurile şi oportunităţile potenţiale care pot face diferenţa între succes şi eşec.

De ce ar fi piscicultura potrivită pentru mine?

În esenţă, administrarea unei ferme piscicole nu se diferenţiază ca principii manageriale de fermele în care se exploatează bovine, spre exemplu. Fermierul trebuie să identifice din timp orice posibilă problemă, înainte ca aceasta să se transforme în dezastru.

De fapt, în ferma piscicolă activitatea e mai complexă, pentru că, spre deosebire de bovine, peştii nu se văd, iar prevenirea problemelor este esenţială. În fermele de bovine arareori mortalitatea este masală, pe când în piscicultură această situaţie nedorită este, din păcate, mult prea frecventă.

Chiar şi un fermier experimentat trebuie să identifice soluţii optime în situaţii cum ar fi: mortalitatea crescută în perioadele prea calde sau prea reci ale anului; prevenirea bolilor cu impact major; prevenirea inundării dezastruoase a bazinelor; adaptarea nutriţiei în perioadele de creştere a costului furajării; respectarea normelor legale privitoare la protecţia mediului, a calităţii apei în efluenţi, a utilizării în hrană a probioticelor şi antibioticelor.

Ce sistem de creştere să aleg?

Ca proaspăt fermier piscicol, principiul de bază în alegerea unuia dintre multiplele sisteme de creştere ar trebui să fie simplitatea şi specularea experienţei celor care şi-au dovedit eficienţa.

Piscicultura în bazine create prin blocarea prin îndiguire a unor cursuri de apă este cea mai puţin costisitoare amenajare şi dă posibilitatea utilizării şi a unor suprafeţe de teren aflate în pantă.

Dezavantajul major se referă la dificultatea golirii şi umplerii bazinului, în special datorită duratei de timp necesară finalizării unui asemenea demers. De asemenea, diminuarea oxigenului dizolvat în zonele cu apă adâncă poate crea, mai ales în anumite perioade ale anului, dificultăţi greu de stăpânit.

Exploatarea peştilor în bazine artificiale special amenajate poate fi uneori lipsită de spectaculozitate, dar acesta poate fi considerat un sistem simplu şi eficient din punct de vedere economic.

Producţia piscicolă în cuşti plutitoare presupune, în primul rând, asigurarea furajului în proporţie de 100% de către fermier. Avantajul sistemului rezidă în posibilitatea exploatării unor bazine de acumulare naturală sau artificială, de regulă cu adâncime mare a apei, din care, recoltarea eficientă a peştilor ar fi altfel imposibilă.

Dezavantajele sistemului se referă la diseminarea necontrolată a bolilor, dar şi la expunerea la alte aspecte nedorite, cum ar fi furtul sau modificarea incontrolabilă a concentraţiei oxigenului.

Un alt sistem, mai puţin întâlnit la noi, este cel în care un curs de apă este dirijat prin canale sau bazine special amenajate. Este un sistem simplu, care necesită o anumită investiţie, dar care nu ridică problema acumulărilor de detritus, a pompării apei şi nici a supravegherii creşterii peştilor.

Totuşi, aplicarea unui asemenea sistem depinde de disponibilitatea unei surse de apă cu un debit suficient de mare şi constant pe toată durata anului, care să aibă şi o temperatură relativ uniformă. Sistemul se aplică mai ales în cultura păstrăvului.

Cele mai costisitoare sisteme sunt cele recirculante, în care apa este în permanenţă reutilizată, graţie filtrării acesteia, atât prin filtre uzuale cât şi prin biofiltre, acestea din urmă fiind importante în stoparea recirculării bacteriilor şi, implicit, în menţinerea stării de sănătate.

Avantajul cel mai important al acestor sisteme este posibilitatea controlului strict al parametrilor cantitativi şi calitativi ai apei, pe toată durata anului. Din păcate, costul de producţie este foarte ridicat, justificându-se cu precădere în unităţi care produc şi distribuie puiet cu o valoare genetică ridicată.

La aceasta se adaugă necesitatea monitorizării permanente şi a asigurării unui service eficient al instalaţiilor.

Cât de importantă este amplasarea fermei?

Amplasarea fermei este vitală, dar este legată direct de sursa de apă disponibilă, de debitul şi calitatea acesteia. Tot de importanţă majoră este tipul de sol şi panta terenului, în cazul în care se intenţionează amenajarea prin îndiguiri şi excavaţii.

Un sol nisipos sau pietros determină pierderi de apă în acumulări şi, de aceea, proporţia argilelor în sol ar trebui să depăşească 20%. În cazul bazinelor excavate şi îndiguite pe un teren în pantă, unghiul acesteia nu ar trebui să depăşească valoarea de 5%, în condiţiile în care 0,5% este panta ideală.

Pantele mai mari de 5% sunt propice doar pentru bazinele care se formează ca urmare a blocării unor cursuri de apă. La fel de importantă este şi disponibilitatea drumurilor de acces, fără de care furajarea şi ulterior, livrarea peştilor, este impracticabilă.

Ce specie de peşti ar fi potrivită?

Ferma piscicolă trebuie să fie o exploataţie care să genereze profit prin livrarea către piaţă a unui produs vandabil. Din păcate, mulţi fermieri se concentrează excesiv asupra producţiei în sine, neglijând realitatea pieţei, distanţa faţă de procesator sau consumator, sau marketingul în sine al produsului.

În condiţiile noastre, speciile cele mai răspândite sunt crapul indigen şi fitofag, păstrăvul, somnul african, fiecare specie având pretenţii şi necesităţi diferite în exploatare.

De unde procurăm peştii destinaţi populării?

Sursa peştilor destinaţi populării – fie că e vorba de puiet sau de reproducători – este vitală pentru reuşita afacerii.

Popularea cu reproducători presupune întotdeauna investiţii mai mari la început, riscul fiind, de asemenea, pe măsură, în lipsa unei experienţe consistente.

Popularea în sine este o acţiune riscantă, indiferent de vârsta peştilor achiziţionaţi, pentru că ar fi de dorit cunoaşterea în prealabil a unor detalii ca: seriozitarea şi profesionalismul furnizorului; distanţa şi condiţiile de transport; starea de sănătate a peştilor în ferma sursă; preţul şi condiţiile de plată.

Unde şi cui vindem producţia obţinută?

Entuziasmul excesiv, în lipsa unei analize atente a pieţei locale sau regionale, este una din greşelile frecvente pe care le fac fermierii. Înainte de orice, piscicultorul începător ar trebui să facă o autoevaluare realistă a punctelor tari şi a celor slabe din planul de afaceri, iar o asemenea abordare nu poate să nu ia în calcul următoarele elemente: cine sunt clienţii mei şi de ce ar cumpăra de la mine; care sunt preferinţele cumpărătorului în privinţa dimensiunii, uniformităţii; cine şi unde se află principalii competitori de pe piaţă?

„Plonjaţi” în noua afacere cu entuziasm, dar şi cu precauţie, pentru că dacă un plan de afaceri nu are sens pe „hârtie”, e puţin probabil să aibă sorţi de izbândă în realitate.

Sursa: Revista-ferma.ro

Idei de afaceri din satele Uniunii Europene

0

În peisajul rural european, fermele zootehnice şi animalele din preajmă exprimă bogăţie şi valorificare superioară a resurselor naturale, reprezentate în principal de pajişti şi a culturilor agricole, reprezentate în special de cereale. În zonele cerealiere predomină complexele industriale de creştere a porcilor şi păsărilor, iar în zonele bogate în pajişti naturale, fermele de creştere a vacilor de lapte.

În cele mai grele condiţii de sol şi climă se cresc ovine şi caprine. Nu există zone în care creşte iarba sau se poate cultiva ceva folositor omului şi animalelor sale, care să fie abandonate. Am aflat că statele respective şi UE alocă fonduri însemnate pentru menţinerea fermelor în zone defavorizate cu handicapuri naturale în pericol de a fi abandonate, pentru a le conserva biodiversitatea şi pentru a menţine peisajul antropic existent din vechime.

Cu această gândire constructivă, clădită constant în secole de creştere a animalelor, nu este de mirare când întâlnim ferme de 300 de ani pe acelaşi amplasament, cu ziduri trainice, unde sub acelaşi acoperiş coexistă gospodarul cu familia lui, grajdul cu vaci de lapte din rase locale adaptate, podul plin cu fân şi remiza cu maşini agricole. Ce s-a schimbat în timp a fost furajarea raţională pentru creşterea producţiei de lapte, automatizarea furajării, însămânţările artificiale, introducerea şi generalizarea mulsului mecanic, mecanizarea evacuării şi împrăştierii dejecţiilor şi altele, între aceleaşi ziduri ale vechilor construcţii!

Furajele pentru animalele de fermă sunt sub şoproane, în silozuri sau baloţi mari în folie. Nimic nu este lăsat sub cerul liber, să se altereze. La fel, dejecţiile din grajduri sunt depozitate, cele solide pe platforme şi cele lichide şi semilichide în bazine mari, fără pierderi sau contact cu solul sau apa freatică.

Amenzile pentru protecţia mediului sunt extrem de mari şi pot falimenta o fermă care nu respectă legile. Întreaga cantitate de dejecţii se aplică pe terenul propriu, după care se completează cu îngrăşăminte chimice pentru pajişti şi culturile în arabil.

În ţările care au aderat mai recent la UE, se remarcă o dezvoltare a fermelor de creştere a porcilor şi păsărilor, care sunt puse să valorifice eficient producţia excedentară de cereale.

Livezile de pomi şi vii

De departe, în zonele de dealuri şi podiş, se remarcă suprafeţe compacte de plantaţii intensive de pomi fructiferi şi vii pe şpalier, foarte bine întreţinute. În zona de sud a Europei, pe ţărmul Mediteranei, sunt suprafeţe întinse terasate cu plantaţii tinere de pomi fructiferi şi măslini, care primesc subvenţii mari de la UE.

În apropierea lor sunt depozite pentru fructe şi centre de vinificaţie, în majoritate cooperative, care produc sub mărci proprii înregistrate. Totul este funcţional şi bine organizat, nu am văzut niciunde plantaţii în declin sau abandonate.

Sere, solarii şi culturi de legume

În apropierea marilor aglomerări urbane întâlneşti pretutindeni culturi de legume şi flori în spaţii protejate, care asigură necesarul de aceste produse pe tot parcursul anului.

Este aproape neverosimil să vezi culturi în solarii, în trepte, pe pantele abrupte ale Mediteranei, pe Coasta de Azur în special. Te întrebi, de unde aduc pământul fertil? Din terenurile agricole din apropiere sau chiar din import, altfel nu ar fi posibile culturile în sere şi solarii cocoţate pe stânci.

Pensiunile agroturistice

În ansamblul spaţiului rural european nu poţi să nu remarci prezenţa, aproape pretutindeni, în zona de munte mai ales, a unor pensiuni agroturistice. Construcţiile cochete nu se abat de la arhitectura locală şi, mai ales, nu depăşesc mărimea unor gospodării obişnuite din zonă. Se vede de la distanţă că aceste pensiuni sunt o activitate complementară creşterii animalelor, a căror produse se valorifică pe loc.

Pe dinafară, clădirile sunt rustice şi în interior predomină un mobilier simplu şi funcţional, concomitent cu o curăţenie şi deservire exemplare. Multe dintre aceste pensiuni practică agricultura ecologică şi cresc animale pentru agrement (ponei, asini, păsări decorative, peşti exotici, etc.).

Păstrarea identităţii locale şi memoria înaintaşilor

În spaţiul rural european contemporan se caută pe toate căile şi mijloacele să se păstreze tot ce este autentic ca arhitectură, se reabilitează clădiri vechi, unele se reconstituie după gravuri sau fotografii. Într-un cuvânt, se păstrează, cu orice preţ, identitatea şi mândria locală.

La tot pasul, întâlneşti construcţii şi muzee care amintesc trecătorilor ce au fost şi cum au trăit înaintaşii acelor locuri, de cine şi când au fost ocupaţi, cum au luptat pentru libertate, cine le-au fost eroii. Dacă în acea localitate s-a născut şi a trăit o personalitate a neamului respectiv, atunci în toate locurile se aduce aminte de acesta pe lângă statuie şi casă memorială, toate în cinstea şi onoarea lui.

Sursa: Revista-ferma.ro

Hrana puilor în China – antibioticele

0

O echipă sub acoperire a televiziunii publice din China a realizat un reportaj într-o fermă de pui.

Păsările sunt hrănite intens şi sunt ţinute la lumină extrem de puternică. Astfel li se modifică bioritmul şi mănânca mult mai mult decât în mod normal. Mulţi pui însă nu rezistă şi mor. O altă practică răspândită este folosirea antibioticelor cu spectru larg.

„Folosim Amoxicilină, dar de la un moment dat microbii capătă rezistenţă şi medicamentul nu mai funcţionează. Trebuie să administrezi Cloramfenicol, efectul e mai bun”, au declarat îngrijitori de la fermă.

„Oamenii de ştiinţă spun că asemenea practici sunt un pericol uriaş: oamenii care mănâncă această carne ar putea să nu mai reacţioneze la antibiotice. Puii mănâncă antibiotice în fiecare zi şi devin rezistenţi. Pot chiar să producă microbi superrezistenţi, care trec la om după consumarea cărnii. Vedem atâţia pacienţi şi ne mirăm de ce nu putem să-i vindecăm. Credeam până acum că au luat medicamente arbitrar – dar poate că în multe cazuri mâncarea e de vină”, a declarat Yonghong Xiao, de la Spitalul Universitar Zhejiang.

Legea chineză prevede că administrarea de antibiotice trebuie întreruptă cu cel puţin 28 de zile înainte de sacrificarea animalelor.

Reporterii spun însă că puii sunt îndopaţi cu medicamente chiar şi până ajung la abator.

Sursa: recolta.eu

Micile ferme de porcine din Rusia sunt în preajma falimentului

0

Aderarea la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) continuă să aibă un impact negativ asupra fermierilor ruși care dețin ferme de porcine, susțin experții Sindicatului Național al Cărnii (SNC).

O creștere și mai mare a importurilor, în timp ce se preconizează că prețurile de pe piața internă vor scădea în prima jumătate a acestui an, va avea ca rezultat un val de falimente ale micilor fermieri proprietări de mici ferme de porcine.

„Cererea pur și simplu nu poate ține pasul cu oferta în creștere existentă pe piață, în special în Districtul Federal Central, unde se constată în acest moment o supraproducție”, avertizează liderul SNC, Serghei Yușin. „Ca urmare, în decembrie 2012, numărul de porci din Rusia crescuse cu 20% față de decembrie 2011”.

În consecință, prețurile pentru carnea de porc de pe piața internă cu au scăzut în ultimele trei luni cu 25%, ajungând la aproximativ 2,15 dolari/kg.

„În mod evident, anul trecut a fost împărțit în două părți distincte: înainte și după aderarea la OMC. În a doua jumătate a anului 2012, s-a constatat o creștere semnificativă a ratei importului”, arată Mikail Grigoriev, expert al agenției ruse de analiză ICAR.

„Producătorii ruși de carne de porc trebuie să facă față celei mai mari presiuni din cauza efectelor combinate ale scăderii taxelor vamale, ceea ce a generat o creștere a importurilor. Cu toate acestea, un număr de state, cum ar fi Brazilia și Chile au pus condiții semnificative referitoare la importurile de carne de porc ale Rusiei și plătesc doar 75% din taxele vamale pentru a intra pe această piață”, a adăugat Sergei Yushin.

Sursa: recolta.eu

Investitorii europeni interesaţi de agricultura Ucrainei şi Rusiei

0

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene a declarat în cadrul celui de-al șaselea Forum European pentru Viitorul Agriculturii că este posibil ca agricultura continentului să vizeze şi produsele în alte zone geografice.

Evoluția agriculturii poate constitui una dinte bazele dezvoltării economice durabile ale Uniunii Europene. În acest context, Ucraina şi Rusia ar putea să descopere că se află printre regiunile interesante pentru Europa, pentru producțiile lor agricole, a arătat Barroso.

Preşedintele CE a subliniat că situația a devenit mai complicată, din cauza planurilor UE de a reduce subvențiile guvernamentale pentru agricultori. În acest caz, este posibil ca fermierii europeni să caute oportunități de investiții în afara Europei.

Cu aceeași ocazie, Barroso a ținut să atragă atenţia asupra aspectelor sensibile privind agricultura europeană. Un subiect aparte l-a constituit urgența adoptării măsurilor pentru o agricultură „verde”.

„Momentul pentru acțiune este acum: calitatea din ce în ce mai scăzută a solului, fenomenele meteo extreme din cele mai multe părți ale Europei, cum ar fi secetă, inundații sau apariția unor noi dăunători şi boli, reprezintă dovezi zilnice în acest sens”, a declarat Barroso.

Sursa: recolta.eu